Negarea sau secretele falsei gândiri pozitive

Negarea

Negarea sau secretele falsei gândiri pozitive

Negarea apare atunci când mistifici realitatea! Chiar dacă o faci sub umbrela unei false gândiri pozitive! O minciună autoadministrată cu iz de pozitivism va fi tot o minciună. Deci o NEGARE a realităţii obiective. O ascundere a adevărului incomod sub pretextul gândirii pozitive este o copilărie! Este negarea realităţii, sau ascunderea gunoiului sub covor!

Negarea poate fi utilă?

În momentele de criză, negarea realităţii îţi poate fi utilă! Pentru câteva minute, ore sau zile. Însă pe termen mediu şi lung, negarea şi persistenţa în ea pot fi catastrofale! Mecanismul negării apare la copii când sunt puşi în situaţii traumatice. Ei generează minciuni utile. Menite să-i reechilibreze parţial. Traumele sunt izolate, ascunse şi stocate într-o zonă neagră. De unde ies la suprafaţă mulţi ani sau zeci de ani mai târziu. Atunci când copilul devine matur emoţional, deci capabil să le suporte şi să le prelucreze corespunzător efectele.

Negarea realităţii pe termen lung

Negarea unei realităţi evidente înseamnă autominţire. Te va ajuta pe moment să depăşeşti o pierdere, un doliu sau un eşec major. Însă persistenţa în negare nu-ţi va fi de folos. Şi nici nu-ţi va rezolva problema! Ba dimpotrivă, o problemă negată devine ascunsă, nerecunoscută, şi deci imposibil de rezolvat! Dacă refuzi să ACCEPŢI existenţa ei, refuzi prin urmare şi acţiunile menite să o ajusteze! Minciuna prin care pretinzi că problema nu există va AMPLIFICA problema tocmai prin faptul că nu acţionezi pentru rezolvarea ei! Ci te temi să recunoşti un adevăr, astfel că te ascunzi chiar de tine!

Negarea adevărului nu e gândire pozitivă!

Gândirea pozitivă este realistă. Dacă am o pană de cauciuc, şi refuz să recunosc asta, nu înseamnă că roata se repară de la sine! Însă dacă gândesc pozitiv, ACCEPT imediat că am pana! Apoi caut soluţiile potrivite pentru a repara cauciucul în timp util! Rulez doar convingerile ferme că pana se poate repara, că pot schimba cauciucul, şi că voi găsi o vulcanizare deschisă! Nicidecum nu mă mint că pana nu există! Iar dacă o fac, am o gândire autosabotantă, bazată pe NEGAREA realităţii! Fără nici o legătură cu gândirea pozitivă!

Gândirea pozitivă este onestă!

Negarea se bazează pe mistificare, pe autominţire, pe excluderea veştilor proaste! În timp ce gândirea pozitivă acceptă eşecul ca pe o lecţie de viaţă. Fapt care te presează pentru a căuta soluţii! Simpla persistenţă în negarea realităţii va ucide tocmai pozitivismul constructiv, menit să ne determine să căutăm soluţii!

Ca exemplu, toţi psihologii pe care i-am cunoscut, fără excepţie, acceptă că sunt oameni, că au momente dificile în viaţa personală, şi că procesul de dezvoltare personală continuă le prinde bine pentru eventualele momente critice ale vieţii personale!

Pe de altă parte, sunt pline reţelele de socializare de oameni care se mint şi pretind că îşi pot rezolva singuri problemele, că sunt imbatabili şi că nu au nevoie niciodată de ajutorul nimănui. Deoarece totul ar depinde doar de ei! O atitudine aparent pozitivă, dar în realitate este vorba de negarea vulnerabilităţii fiinţei umane. Şi a propriei persoane. Un fel de omnipotenţă infantilă!

Negarea gândirii negative

Statistic, avem 40.000 de gânduri pe zi, din care cam trei sferturi sunt negative. E o realitate statistică. Aşa că o gândire 100% pozitivă este artificială, forţată şi contra naturii umane. Arta este să gestionăm stările proprii, fără să luptăm contra naturii umane! Axată pe supravieţuire în medii ostile! Prudenţa, fricile şi tendinţele de catastrofizare sunt menite să ne protejeze de surprize neplăcute. Deci au un rol important în lupta pentru supravieţuire! A le nega băgând capul în nisip şi a pretinde că ele nu există este un comportament dezadaptativ! Cu tendinţe serioase spre patologie!

Negarea poate coexista cu fericirea?

Ascunderea adevărului sub negare e ca şi ascunderea gunoiului sub covor. Va oferi aparenţe pe termen scurt, dar nu rezultate bune pe termen mediu sau lung! Orice problemă negată, ascunsă, nerecunoscută şi neacceptată va avea un impact major asupra fericirii. Generând suferinţă continuă. Uneori, te poţi preface temporar că nu o simţi. Fapt care o amplifică! Ai de făcut un pas curajos, ai de acceptat suferinţa, şi ai de rezolvat problema! Te pot sprijini în acest sens, şi pot fi alături de tine, dar numai dacă renunţi la negarea specifică celor nesinceri. Şi eşti dispus să faci un efort pentru a redobândi puterea ta interioară. Hai să discutăm pe tema asta (click AICI)!

 

Daca ti-a placut articolul da-i un share!Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on Twitter0Pin on Pinterest0

Rezonezi cu ceea ce scriu?

Te pot ajuta să te transformi din „omul care urmează părerile altora” în „omul cu încredere în forțele proprii care și-a găsit propria intuiție interioară.”

Înscrie-te la o ședință gratuită cu mine și hai în grupul oamenilor care au preluat controlul propriei vieți!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *