Starea de victimă în viziunea unui psiholog

Starea de victimă

Starea de victimă în viziunea unui psiholog

Starea de victimă este complementară celei de agresor. Trecem prin ea fără să ne dăm seama, iar  agresorii profită din plin! Poate că ţi s-a întâmplat şi ţie. Interesant e că pe moment, nu realizezi. Eşti captiv în acea stare. Pur şi simplu renunţi să ieşi de acolo! Apare acel blocaj mental în care victima acţionează iraţional. Sau îngheaţă pur şi simplu. Fiind incapabilă să mai reacţioneze! Uneori, poţi să petreci ani de zile blocat în această stare, fără să realizezi ce ţi se întâmplă!

Starea de victimă presupune existenţa unui agresor

Pentru a fi victima cuiva, e nevoie de un agresor. Care să profite de naivitatea, surprinderea sau blocajul mental al victimei! Adică de incapacitatea mentală a unei victime de a se proteja, de a acţiona, de a face ceva pentru o schimbare! Tot ce are agresorul de făcut e să sperie victima. Frica îi produce acesteia o stare de confuzie mentală. Un adevărat blocaj mental care se transformă în iraţionalitate. O persoană speriată va fi adesea incapabilă să reacţioneze, să riposteze, să îşi apere drepturile! Va ezita până şi să ceară ajutor! Iar agresorul va profita, va dobândi şi mai mult curaj, iar agresivitatea lui va creşte!

Starea de victimă şi competitivitatea

Într-o lume competitivă oamenii tind să se împartă în victime şi agresori. Un fel de lege a junglei, în care deviza este: „Mănâncă, sau vei fi mâncat!”. Cei care dobândesc puterea o folosesc pentru a agresa alte persoane. Iar persoanele agresate se simt şi mai slabe, şi mai nesigure, şi mai oprimate. Se intră într-un cerc vicios, în care agresiunile se înmulţesc. Iar frica victimelor creşte şi ea! Şi cu cât agresorul e mai incisiv, şi cu cât victima e mai speriată, cu atât cercul vicios agresor-victimă devine mai stabil!

Studii de caz

Unul din cazurile cunoscute pe scară largă este descris în balada Mioriţa. Ciobanul care află despre complotul pus la cale împotriva lui alege să nu ia nici o măsură pentru a schimba ceva. El acceptă pur şi simplu situaţia. Ştie că va fi ucis, şi este împăcat cu soarta sa! Credinţa sa în soartă este atât de puternică, încât orice efort de a schimba ceva pare a fi, în concepţia lui, inutil. Aşa că îşi acceptă senin soarta, fără să opună vreo rezistenţă. E modelul perfect de victimă, de lipsă de reacţie.

Cazul cel mai frecvent întâlnit este cuplul alcoolic-soţie. Cu cât alcoolicul avansează în dependenţă, cu atât bea mai mult. Iar crizele de violenţă devin mai grave. Paradoxal, soţiile preferă, în majoritatea cazurilor, să se complacă în stadiul de victimă. Nici măcar nu sunt capabile să îşi imagineze că pot să divorţeze. Le este frică de o despărţire, de gura lumii, de faptul că va fi nevoie să se mute, sau de stresul unui proces de divorţ! Atât de frică, încât preferă să se complacă într-o situaţie care le pune viaţa în pericol în mod real. Abia după divorţ încep să regrete că nu au făcut mai devreme pasul spre normalitate. Sau faptul că au pierdut timp sperând că lucrurile se vor îndrepta de la sine.

Cazul angajatului subordonat este tot mai frecvent în România. Cu cât frica acestuia că va fi concediat sau penalizat este mai mare, cu atât acesta este dispus să suporte mai multe agresiuni. Iar şefii cu tendinţe dictatoriale simt aceste frici, şi reacţionează în consecinţă. Devin mai autoritari, şi profită la maximum de poziţia lor privilegiată. În special incompetenţii care au urcat fraudulos pe scara ierarhică sunt cei care se folosesc abuziv de puterea dobândită conjunctural. Iar subordonaţii lor ajung să se complacă în starea de victimă, îmbolnăvindu-se grav. Deoarece le este greu să accepte că îşi pot schimba oricând locul de muncă, oraşul sau chiar ţara de domiciliu! Abia când o fac, realizează că au pierdut timp şi bani într-o slujbă toxică.

Relaţia părinte-copil este adesea bazată pe poziţii de forţă. Se dezvoltă uneori o agresiune din partea părintelui, iar copilul este obligat să se complacă în situaţia de victimă! Indiferent de nivelul agresiunilor, măsurile pe care statul român le ia sunt ineficiente. Copilul este dependent de părinte, adică avem o victimă care depinde total de agresor. Atât în ce priveşte locuinţa, cât şi hrana sau mijloacele materiale. Este cea mai complicată situaţie. Consilierii şcolari sunt incapabili să ia măsuri, deoarece legislaţia îi obligă să obţină acordul părintelui agresor (!!!) pentru a putea să lucreze cu copilul agresat! Iar numărul cazurilor de acest gen creşte mereu. Uneori, după ce copilul devine adult, statutul său de victimă se schimbă în cel de agresor! Părintele care iniţial juca rolul de agresor, devine la rândul său victima copilului care a preluat tiparul… parental! Alteori, copilul pleacă, şi uită să se mai întoarcă pe la părinţi cu anii. Abia dacă mai dă un telefon de sărbători!

Relaţia părinte-copil este extrem de importantă, deoarece acolo se formează tiparele comportamentale. Pe care copilul le preia adesea în mod automat! Violenţa în familie se extinde la generaţiile următoare, fiind împiedicată uneori doar de legislaţia severă şi restrictivă în domeniul protecţiei copilului din ţările civilizate.

Starea de victimă există peste tot, însă statul protejează victimele în ţările dezvoltate. Astfel că agresorii primesc restricţii severe, şi riscă închisoarea. La noi în ţară lucruruile încep să se schimbe treptat. Legile se înăspresc, însă mentalităţile se schimbă mult mai lent. Adesea, autorităţile învinovăţesc chiar victima, din comoditate! Astfel, o descurajează, şi uneori o determină, indirect, să îşi retragă plângerea! Încă un caz rezolvat pentru ei! Psihologii educă uneori victimele să iasă din starea lor. Însă rareori o victimă găseşte resurse financiare şi curajul necesar de a cere sprijin! Mai ales că efortul de a ieşi din starea de victimă este substanţial. Iar asumarea responsabilităţii îi aparţine! Iar responsabilitatea şi curajul sunt resursele care tocmai lipsesc persoanei care a intrat în starea de victimă! Va avea mult de lucru, şi va necesita sprijin profesional pentru a-şi redobândi demnitatea, curajul şi a-şi regăsi puterea interioară.

Daca ti-a placut articolul da-i un share!Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on Twitter0Pin on Pinterest0

Rezonezi cu ceea ce scriu?

Te pot ajuta să te transformi din „omul care urmează părerile altora” în „omul cu încredere în forțele proprii care și-a găsit propria intuiție interioară.”

Înscrie-te la o ședință gratuită cu mine și hai în grupul oamenilor care au preluat controlul propriei vieți!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *