Te sacrifici – pentru cine?

Te sacrifici

Te sacrifici – pentru cine?

Te sacrifici mereu. Fără să ştii pentru cine. Sau care e scopul tău. Tot ce ştii e că tragi tare. Şi că „trebuie neapărat”* să te sacrifici! Lipseşte doar logica ta. Şi rămân faptele. Adică sacrificiul tău. Liber consimţit.

Uneori vei spune că te sacrifici pentru bani. Însă bani nu ai. Iar dacă îi faci, ei se duc repede. Nici banii nu par să aprecieze sacrificiul tău.

Alteori vei pretinde că te sacrifici pentru cineva. Pentru soţ. Pentru copii. Pentru familie. Însă nici familia nu pare să aprecieze asta. Ei au nevoie de tine sănătos şi funcţional. Nicidecum de sacrificiul tău. Şi atunci de ce o faci? Pentru că e la modă? Pentru că e cool? Sau pentru că acesta e modelu tău, preluat din familie? Sau pur şi simplu simţi că aşa trebuie? Şi nu te poţi abţine?

Sau te sacrifici pentru firmă. Pentru serviciu. Deci indirect şi pentru bani. Ca să plăteşti unele datorii. Sau să ai un nivel de trai mai ridicat. Avem o ţară plină de eroi necunoscuţi. Care rămân neînţeleşi. Nici măcar nu li se ridică vreo statuie. Ba mai mult, li se cer sacrificii şi mai mari!

Te sacrifici fără să ştii de ce!

Problema ta, care te sacrifici, este că te simţi devalorizat. Cine poate să pună preţ pe cineva care alege, de bună voie, să se sacrifice? E considerat un fraier! Care nu pune el însuşi preţ pe propria sa persoană. Şi e exploatat la sânge! Cum ar putea să te aprecieze cineva? Însă paradoxul e că tu speri. Trăieşti mereu cu speranţa că sacrificiul tău va fi remarcat. Într-o zi, cineva îl va observa. Şi te va aplauda. De asta ai nevoie, de apreciere! Cândva, în copilărie, ai fost neglijat. Devalorizat de familie. De ai tăi. Iar acum, încă tânjeşti după dragoste. După apreciere. Şi asta te împinge să dai mai mult. Să dai tot ce poţi. Pentru a fi remarcat. Apreciat. Lăudat!

Acesta e mecanismul care te împinge din spate. Cu viteza unui motor cu reacţie! Te vei ambiţiona. Te vei sacrifica şi mai mult. Şi vei spera mai tare ca oricând că dacă tu te sacrifici, vei fi remarcat. Şi cu cât îţi doreşti asta mai mult, cu atât vei împinge sacrificiul tău mai aproape de absurd.

De fapt, tu nu te iubeşti. Nu ştii să te apreciezi. Şi nici să ai grijă de propria ta persoană. De propriul tău corp! Eşti în stare să te autodistrugi muncind. Să te sacrifici complet. Doar pentru a primi aprecierile altora. Cărora, de fapt, nu le pasă. Şi care te desconsideră, văzând cât te străduieşti. Ei sunt oameni obişnuiţi. Care au grijă de propriul corp. Şi de propria sănătate. Nu sunt dispuşi să se sacrifice. Aşa cum o faci tu, cu inconştienţă. De aceea ei nu te înţeleg. Nu te aprobă. Şi nici nu te apreciază. Însă nu ezită nici un moment să-ţi dea de lucru mai mult. Dacă tot eşti fraier, şi dispus să stai peste program, ei te sprijină în acest sens. Însă ei au copii. Şi familie. Şi un program personal. De care se ţin. Şi pe care îl respectă. Spre deosebire de tine, care şi tu ai familie, copii, şi program personal! Însă tu eşti dispus să te sacrifici fără ezitare. Deoarece tu ai această structură autosabotantă. De care, culmea, eşti mândru! Şi pe care o consideri a fi o virtute.

Deseori, cedezi. Izbucneşti. Strigi. Agresezi persoane dragi ţie. Pierzi controlul. Şi asta te face să suferi. Şi faptul că suferi ţi se pare dureros. Însă suferinţa e ceva bun. E un semnal. O atenţionare subtilă, că nu faci lucrurile aşa cum îţi doreşti de fapt.

Pot spune chiar că ai noroc cu suferinţa.  Este motorul schimbării. E frâna de urgenţă. Dispusă să te oprească în timp util. Altfel, va fi prea târziu! Poţi oricând să clachezi lamentabil. Pentru că accelerezi prea tare. Şi mult prea des. Doar de dragul de a impresiona. De a compensa lipsuri din copilărie. De a primi o iubire imposibilă. O apreciere care nu a mai venit. Şi nici nu pare să se grăbească să vină vreodată.

Dar tu trăieşti cu speranţa absurdă că vine. Că va fi cineva care te va remarca. Şi pentru asta te sacrifici mereu. Te va opri o suferinţă tot mai greu de suportat. Sau poate scânteia de iluminare din aceste articole.

*Vezi şi articolul despre cuvintele *”trebuie neapărat”:

TREBUIE NEAPĂRAT SĂ CITEŞTI ASTA! http://invingemstresul.com/more/104

Daca ti-a placut articolul da-i un share!Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on Twitter0Pin on Pinterest0

Rezonezi cu ceea ce scriu?

Te pot ajuta să te transformi din „omul care urmează părerile altora” în „omul cu încredere în forțele proprii care și-a găsit propria intuiție interioară.”

Înscrie-te la o ședință gratuită cu mine și hai în grupul oamenilor care au preluat controlul propriei vieți!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *