Fericirea se creează şi se întreţine permanent. Ea este un proces, disponibil a fi construit din interior. Iar ştiinţa care descrie acest proces este psihologia.

Însă teoria pură, descrierea procesului şi explicarea fenomenelor care au loc sunt doar validarea ştiinţifică a acestuia. Ai nevoie uneori şi de cunoştinţele de bază ca să înţelegi procesul.

Dar adevărata artă este să treci la treabă, aplicând în practică teoriile deja demonstrate. În cadrul unui proces individual şi personalizat. Un proces care vizează bunăstarea sufletească şi optimizarea personală!

Fericirea şi literatura motivaţională

Dacă citim literatură motivaţională, aflăm că procesul în sine există. Ba chiar sunt descrişi paşii care pot fi urmaţi.

E ca şi cum un pilot de Formula I ţi-ar descrie senzaţiile pe care le are când câştigă titlul mondial.

Primești informaţii interesante, care te ţin cu sufletul la gură, dar care nu te învaţă să conduci un automobil! Nici măcar să schimbi vitezele!

Ai primit doar nişte informaţii, emoţii plăcute, dorinţa fierbinte şi tentaţia de a conduce şi tu. Nicidecum competenţele de şofer. Nici măcar de şofer amator!

Tot va fi necesar să înveţi legislaţia, şi să urci la volan, pentru o experienţă personală. Diferită de la o persoană la alta.

Fericirea şi antidotul ei

Fericirea are şi opusul ei – nefericirea. Ambele sunt procese dobândite! Altfel spus, şi nefericirea se poate învăţa! Şi poate deveni un tipar comportamental, un obicei şi un mod de viaţă.

Ceea ce dobândim în primii ani de viaţă are tendinţa să rămână stabil. Atitudinile faţă de cei din jur, modul în care relaţionăm cu alţii, felul în care vedem lumea din jur, toate au un impact major asupra noastră.

Le asimilăm devreme, şi le păstrăm până târziu. Iar aceste atitudini şi comportamente au un impact major asupra fericirii. Şi unul similar asupra nefericirii fiecărui om.

Unde se învaţă nefericirea?

Fericirea e o atitudine, un şir de stări emoţionale, de comportamente adaptative. Asimilate în copilăria timpurie. Şi modificabile în timp.

Sistemul clasic de învăţământ neglijează complet aceste concepte. Creat în plin avânt al epocii industriale, pune accent doar competenţele tehnice şi profesionale. Plus asimilarea a cât mai multor informaţii lipsite de sens.

Prea puţini profesori mai au azi timp, energie şi mai ales dispoziţie să comunice, să observe elevii, şi să acţioneze pentru a schimba stări, atitudini sau comportamente negative.

Mai grav, odată ce acestea există, ele tind să se stabilizeze sau chiar să se întărească, dacă nu se iau măsuri la timp. În final, ajungem să exersăm şi să întărim comportamente toxice. Deoarece lipsesc factorii care să le descurajeze!

Şcoala clasică se dovedeşte a fi un izvor de nefericire, în special datorită accentului pus pe control, disciplină, absenţe, greşeli, teste, penalizări.

Elevii de liceu au un grad extraordinar de mare de depresie, oboseală şi dezgust. Ei găsesc adesea şcoala ca fiind aproape complet lipsită de sens. Spre deosebire de unii profesori ai lor, captivi într-un tipar învechit, şi conservatori, fericiţi că iau salarii.

Elevii ies din licee complet nefericiţi, dezorientaţi, pregătiţi să se refugieze într-o formă de învăţământ superioară doar pentru a schimba mediul social şi a pleca de acasă. Fără a fi orientaţi vocaţional, sau spre un scop bine definit.

Cine ne susţine nefericirea?

Societatea industrială totalitară a fost orientată spre nefericire. Iar acum, când se descoperă dezastrul, avem de schimbat ceva, de compensat erorile (şi ororile) trecutului.

Doar că resursele sistemului sunt inutile. E tot mai evident că societatea de consum beneficiază din plin de nefericire. Oamenii nefericiţi cheltuie iraţional, tind să compenseze prin shopping nefericirea proprie.

Se îmbolnăvesc mai des, şi apelează la mai multe servicii medicale şi medicamente. Alimentând cu bani grei unele sisteme… industriale!

Cu alte cuvinte, societatea de consum industrială refuză să dispară. Alimentând stările negative, ea reuşeşte să trăiască tot mai bine!

Dar fericirea unde e?

Noua societate informaţională vine din urmă. Oferă soluţii teoretice, accesibile tuturor. Şi mijloacele practice pentru a avea rezultate.

Profesia de informatician este pe val, creşte cel mai rapid. Iar cea de life coach este pe locul doi ca viteză de creştere. Lumea începe să se trezească, să îşi dorească o schimbare. Și să acţioneze în acest sens!

Tranziţia de la tehnic, mecanic, industrial, către informaţie liberă şi umanism este o realitate! Descoperim brusc faptul că suntem victimele unor comportamente dobândite. Ale unei nefericiri învăţate. Și ale unor veritabile dresaje sociale specifice regimurilor industriale totalitare!

Şi începem să realizăm că schimbarea există. Are loc de jos în sus, de la nivelul fiecărui om. Va dura poate zeci de ani. Important e că a început!

Primii paşi spre conştientizare au apărut, şi e chestiune de câţiva ani ca informaţia de calitate să ajungă la toată lumea.

Cine va beneficia primul?

Însă accesul la informaţie, la cursuri de dezvoltare personală şi la un life coach autentic nu înseamnă că totul va fi roz de mâine.

Procesul practic este lent. Schimbarea e treptată. Deoarece conservatorismul este mare. Cu cât am trăit mai mult timp în nefericire, cu atât ne vom agăţa mai puternic de ea. La fel ca şi pasărea născută în colivie, care crede că a zbura este o boală!

Însă unii observă, conştientizează realitatea, şi trec la acţiune. Puţini la început, şi tot mai mulţi în timp!

În mai puţin de zece ani, se va numi analfabet funcțional mai degrabă cel incapabil să îşi gestioneze corect emoţiile, autocontrolul şi relaţiile interumane!

Când ai la dispoziţie informaţia, tehnicile moderne şi oamenii dispuşi să te ajute, scuzele şi refugiul în zona de confort sunt fugă de realitate!

Dorinţa cuiva de stagnare în nefericire şi comportamentul de victimă vor înceta să mai fie strategii de supravieţuire!

Iar competiţia industrială şi goana după bunuri de consum va fi înlocuită de bunăstarea sufletească şi de dorinţa de optimizare personală!