Realitatea obiectivă este inaccesibilă percepţiei umane. O deformăm involuntar, dar ne şi autominţim continuu. Pentru că aşa funcţionăm.

Raţiunea e doar o mască. Un pretext care ne face să ne credem superiori. O avem, şi uneori chiar o folosim! Dar de cele mai multe ori renunţăm la ea. Deoarece ne simţim bine ascunşi într-o iraţionalitate comodă.

Viaţa ar fi extrem de stresantă dacă fiecare detaliu şi fiecare eveniment ar fi trecut prin filtrul raţiunii!

Realitatea obiectivă şi pilotul automat

Folosim des pilotul automat în locul raţiunii. Ar fi inutil să activăm raţiunea şi să despicăm firul în patru pentru orice detaliu. Experienţele anterioare par a fi suficiente pentru a ne permite să rulăm în virtutea inerţiei, pe pilot automat.

Raţiunea se activează doar când avem de luat decizii importante, avem timp pentru asta ş suntem în starea potrivită. Atunci, şi doar atunci, percepem realitatea obiectivă ceva, ceva mai corect.

În rest, o deformăm la greu. Fie pentru că nu avem dispoziţia, timpul sau starea potrivită pentru a activa raţiunea, fie pentru că adevărul e prea dureros, şi preferăm, temporar, să îl ascundem sub covor.

Într-o negare autoprovocată, veritabilă autominţire. Pilotul automat îţi permite să mergi înainte, iraţional, chiar şi când realitatea obiectivă ar spune că e nevoie să faci o schimbare majoră de direcţie!

De ce fugim de realitatea obiectivă?

Uneori, realitatea obiectivă e prea dureroasă, şi fuga de ea, plus refugiul într-o altă realitate pare a fi o soluţie temporară. Pe termen scurt nu se întâmplă mare lucru!

Negarea şi evitarea durerii pe care realitatea obiectivă ar putea să o provoace ne menţine în zona de confort. Pe termen lung, a alege să fugi de realitatea obiectivă înseamnă ancorarea nesănătoasă într-o altă realitate, una virtuală, falsă. Menită să ne protejeze.

O adevărată iraţionalitate acceptată din interior, sau chiar provocată. O zonă de confort creată artificial de mintea noastră, în care avem iluzia siguranţei temporare. În realitate, o nesiguranţă perpetuă.

Cum fugim de realitatea obiectivă?

Uneori, provocarea ei, autominţirea, şi fuga continuă de realitatea obiectivă necesită un efort atât de mare, încât avem nevoie de diverse artificii. Menite să ne ajute să distorsionăm partea neplăcută a lucrurilor.

Aşa cădem pradă dependenţelor ca alcoolul, ţigara, medicamentele şi excesele de orice fel: mâncare, televizor, internet, Facebook. Refuzul de a vedea lucrurile aşa cum sunt, de a accepta adevăruri incomode, şi dorinţa de a fugi mereu există, şi necesită stimulare continuă.

La care se adaugă metodele de refugiu, de ancorare în orice altă falsă realitate!

Fuga de realitatea obiectivă e utilă?

Pe termen scurt, e utilă, şi e un mecanism care ne ajută să trecem peste situaţii dificile. Însă pe termen mediu sau lung, poate apare o rupere completă de realitatea obiectivă, şi o ancorare în iluzie. Din care îţi este tot mai greu să ieşi!

Există riscul ca minţindu-te mereu, să începi să crezi propriile minciuni, şi să iei masca ta socială drept adevăr absolut. În ciuda faptului că ştii, în străfundurile minţii tale, că realitatea obiectivă este tot mai diferită de ceea ce vrei tu să vezi!

Odată refugiat într-o lume virtuală, te rupi tot mai mult de realitatea obiectivă, şi rişi să nu o mai poţi percepe deloc! Un adevărat delir, o halucinoză pe care o provoci, o accepţi şi o perpetuezi.

Poţi pierde legătura cu realitatea obiectivă?

Uneori, victimele unor traume puternice se refugiază atât de puternic în realitatea lor virtuală, încât faptul de a accepta realitatea obiectivă aşa cum este ea pare a deveni tot mai dificilă!

La fel şi cei care trec în mod repetat prin situaţii nedorite, sau au trecut în copilărie prin stres major. Mecanismul de refugiu, de autominţire, de fugă de realitate este prea pronunţat. Şi cu cât îl folosesc mai des, cu atât se îndepărtează mai mult de ceea ce considerăm a fi realitatea obiectivă.

Cum venim mai aproape de realitatea obiectivă?

Prin autocunoaştere, autoobservare, autodescoperire, conştentizare, plus un mic efort de a folosi propria minte raţională. Efort care, vă reamintesc, necesită alocarea unui timp, şi mai ales o stare de spirit potrivită în acest scop.

Combinaţia dintre timp, efort raţional şi starea de spirit potrivită este singura care permite exersarea capacităţii de a fi raţional. Şi de a te apropia cât mai mult de realitatea obiectivă.

Altfel, dacă te laşi pe mâna prejudecăţilor, tiparelor mentale dobândite în copilărie şi blocajelor mentale acumulate cândva, în urma unor experienţe neplăcute, rişti să o iei pe arătură. Şi să te rupi, să te îndepărtezi tot mai mult de realitatea obiectivă.

Psihologul şi realitatea obiectivă

Psihologul va folosi propria raţiune, efortul, starea potrivită şi timpul alocat şedinţei tale pentru a observa cât mai atent realitatea obiectivă. Şi derapajele tale către realitatea ta interioară, şi către percepţiile tale mai mult sau mai puţin distorsionate.

Vei fi ghidat să aloci timpul necesar pentru autoanaliză şi autoobservare, şi sprijinit să aloci atenţia ta propriilor tale probleme! A căror rezolvare necesită efortul tău raţional, şi focusarea pe găsirea şi construirea soluţiilor optime, personalizate, care ţi se potrivesc doar ţie.

Treptat, aceste eforturi raţionale, timpul alocat lor şi stările de spirit potrivite acestui scop vor face diferenţa în viaţa ta. Vei deveni tot mai capabil să te apropii de realitatea obiectivă, şi să renunţi la realităţile distorsionate pe care le considerai cândva a fi adevăruri absolute.

Unii oameni sunt perfect ancoraţi în realitatea obiectivă?

Din păcate, răspunsul e negativ. Toţi oamenii, fără excepţie, fug, temporar măcar, în realitatea lor virtuală. Inclusiv profesorii de psihologie, psihologii, savanţii, sau medicii psihiatri.

Realitatea obiectivă este un loc accesibil doar parţial, doar temporar, şi cu eforturi mentale consistente. Pe care nu le poate nimeni susţine continuu! Aşa că este normal, şi chiar necesar, să mergem pe pilot automat în 90-99% din timp!

Doar atunci când deciziile sunt importante, sau când suferinţa este prea mare, putem ALEGE să activăm mai bine, mai clar şi mai des şi raţiunea! Abia în acele momente rare putem deveni dispuşi să alocăm acestui scop timpul, efortul şi starea necesară!

Rolul psihologului şi realitatea obiectivă

Decizia de a renunţa la excesul de pilot automat, la fuga de probleme, şi de a te întoarce la realitatea obiectivă îţi aparţine în totalitate. EFORTUL raţional e doar al tău!

Psihologul e doar un ghid exterior, un antrenor (clic AICI) care te observă atent, şi te determină treptat să îţi aloci TIMPUL şi STAREA potrivită pentru a fi capabil de acest EFORT mental.

Ce presupune folosirea minţii raţionale mai intens, mai mult şi mai des. Cu focus pe scopurile tale, pe definirea lor clară, pe soluţiile existente sau pe construirea lor.

Iar dacă tu ALEGI să îţi utilizezi mai eficient propriul creier, rezultatele apar întotdeauna! Deoarece noi folosim în mod obişnuit doar între 3% – 10% din capacitatea raţională a propriului creier!

Orice intensificare şi activare a minţii raţionale, orice dialog constructiv, poate face o diferenţă majoră în viaţa ta. Care se va reflecta în armonia ta profesională, socială şi relaţională. Eşti pregătit?