Care e vocaţia ta? Ca să ştii asta, e nevoie să te observi atent. Ce îţi place să faci, şi faci cu pasiune, chiar şi atunci când lucrurile merg prost? Chiar şi atunci când pierzi bani, în loc să câştigi! Iar dacă o practici în condiţii grele, sau adverse, o vei putea face fără probleme!

Dacă ceea ce faci nu e vocaţia ta, ci doar o simplă obligaţie, vei fi tentat să renunţi cu uşurinţă. Sau să devii agresiv-pasiv. Să o faci superficial, cu randament minim. Cât să nu fii dat afară!

Randamentul, eficienţa, determinarea şi implicarea ta sunt unităţile de măsură ale vocaţiei tale! Orice altă justificare pretins raţională, de genul „ÎMI TREBUIE BANI” arată că de fapt tu eşti la mare distanţă de pasiunea ta!

Cum vorbeşte vocaţia ta?

De fapt vorbeşte mintea ta subconştientă. În limbajul ei de programare. Tot ce ai de făcut e să o asculţi. Adică să îţi asculţi corpul. Sentimentele şi stările tale!

Ele îţi vor spune, cu maximă precizie, ceea ce tu refuzi să auzi! În timpul unei activităţi, oricare din ele, tu vei SIMŢI ceva. O stare. Nişte sentimente. Sau ceva emoţii. Mai mult sau mai puţin plăcute!

Sunt SEMNALELE esenţiale care îţi spun dacă eşti e drumul cel bun. Sau pe un drum greşit! Tu deja simţi asta de multă vreme! Însă cel mai adesea refuzi să percepi. Sau percepi. Dar refuzi să accepţi ceea ce simţi!

 Vocaţia ta strigă uneori!

Mergi la serviciu şi corpul tău SIMTE că vrei să te opreşti. Că vrei să pleci acasă. Cât mai repede. Că timpul se scurge greu, încet. Și ora plecării întârzie nepermis!

Sau, dimpotrivă, poate nici nu simţi că trece timpul. Eşti atât de pasionat de ceea ce faci, încât ai şi pierdut noţiunea timpului. Ca şi mine atunci când îmi scriu articolele.

Tu oricum simţi limbajul subtil al corpului şi al emoţiilor tale! E greu să îl ignori! În ciuda faptului că încerci asta în permanenţă. Deoarece eşti convins că nu ai altă soluţie. Că eşti într-o situaţie unică. Una fără ieşire!

Tocmai această convingere disfuncţională te face să fii iraţional. Să încetezi să mai CAUŢI SOLUŢII. Dacă trăieşti cu convingerea că SOLUŢIILE nu există, la ce bun să le mai cauţi?

Mai ales dacă ele sunt mai greu disponibile. Caz care necesită şi un oarecare efort de adaptare. Uneori SOLUŢIILE au nevoie să fie chiar construite! La ce bun? Mai bine negi existenţa lor. Și te complaci în negare! E mai simplu pe termen scurt. Dar dezastruos pe termen mediu sau lung!

Vocaţia se caută!

E oare atât de greu să te întrebi ce îți dorești? A pune întrebările potrivite e o artă. Iar a ţi le adresa chiar ţie e şi mai provocator! Dar asta presupune efort intelectual.

Plus riscul de a descoperi lucruri neplăcute. Pe care oricum le ştii deja. Sau măcar le bănuieşti. Însă le ascunzi. Deoarece par a fi cam incomode. Sau de-a dreptul deranjante.

Într-o ţară în care minciuna era politică de stat, te vei justifica mereu. De câte ori o vei folosi. Chiar dacă o foloseşti împotriva ta! Şi încă cu câtă artă!

Dacă iei decizia să fii sincer cu tine însuţi, e bine. Vei avea nevoie de asta ca de aer. Iar puţină încurajare din partea mea în direcţia adevărului tău interior nu strică.

Însă dacă vei continua să mistifici adevărul, şi să susţii idei contrare mesajelor propriului tău corp, o să mă retrag. Fără regrete. Nesinceritatea poate fi doar alegerea ta. A mea e deschiderea şi căutarea adevărului. Mie îmi plac mult învingătorii, şi ador să pun umărul la succesul lor, ca antrenor (click AICI)!

Daca ti-a placut articolul da-i un share!0000