Arta ratării este disponibilă peste tot, tot timpul, şi mai ales pentru toată lumea. În timp ce arta succesului e doar pentru elite, e greu de găsit şi costă!

La ce bun atunci să te zbaţi pentru succes, dacă arta ratării e la îndemână? Mai ales că te-ai obişnuit cu ea, şi ai început să o justifici raţional.

E mult mai greu să renunţi la a practica arta ratării, decât să explici de ce e bună pentru tine. Iar argumente vei găsi la greu. Sau, după caz, le vei fabrica!

Arta ratării are fani!

Arta ratării are mereu fani. Orice ratat se va grăbi să se justifice. Să îţi explice, cu lux de amănunte, avantajele practicării ei. La fel cum alcoolicul, după o beţie zdravănă, în loc să se ruşineze, va brava.

O bravură falsă, o minciună elegantă, menită să-l scuze, să găsească justificări, ba chiar să transforme iresponsabilitatea de ieri în faptă de vitejie! Sunt mult mai mulţi învinşii care se laudă cu asta, decât învingătorii care tac!

Şi e plină lumea de „explainers”. Adică de rataţi dispuşi să îţi explice cauzele exterioare pentru care ei nu au noroc, nu au reuşit, sau nu au şanse de succes.

Arta ratării are credibilitate!

Este atât de plină lumea de oameni care nu numai că au avut eşecuri, dar care cred cu tărie că altfel nu se putea! Că asta e normalitatea şi că norocul e doar de partea altora.

Ba mai mult, sunt dispuşi să îţi arate că alţii i-au întrecut cu mult în ce priveşte arta ratării. Ca o justificare pentru că ei se complac în ea. Partea proastă e că te mint atât de convingător, încât până şi ei se cred pe ei înşişi!

Ba mai mult, reuşesc, sau au impresia că au reuşit, să convingă şi unii interlocutori. Doar cu mine e mai greu, eu fiind un fel de detector natural de fabulaţii de acest gen. Pentru că nu înghit fantezii de genul acesta, lipsite de logică şi explicate prin argumente puerile.

De ce arta ratării te trage în jos?

Nu doar din cauza pesimismului, pe care îl crezi a fi „realism”. Ci din cu totul alt motiv. Odată ce te-ai minţit, te-ai autoamăgit că se poate şi mai rău, şi că situaţia ta e OK, e puţin probabil să mai vrei să schimbi ceva.

Odată ce m-am lăudat că bicicleta mea prinde 130 km la oră la prima pedală, e puţin probabil să mai pot strânge bani pentru un automobil! Trăiesc încă în minciuna care îmi spune că bicicleta mea e maşină de curse, şi refuz să cred că o maşină e mai utilă!

Iar achiziţia maşinii m-ar obliga să recunosc că m-am auto-minţit când am spus că bicicleta mea e la fel de comodă şi rapidă ca un BMW… Ori dacă am ales să fiu DISONANT, incoerent, incongruent cu mine însumi, şi să mă refugiez în minciună, e puţin probabil să doresc să mă mai contrazic vreodată… chiar pe mine!

Disonanţa ta şi arta ratării

Odată ce ai spus o minciună, va fi mai comod să mistifici în continuare, să negi adevărul, decât să revii asupra ei! În loc să recunoşti că te-ai minţit, mai bine justifici minciuna cu argumente puerile, pe care măcar tu le vei crede la un moment dat.

Cu cât te străduieşti mai mult să o justifici, cu atât eşti mai captiv în ea! Cum să mai poţi recunoaşte o minciună, odată ce ai devenit avocatul ei? Cum poţi să te întorci împortiva propriilor tale afirmaţii?

Nu o mai faci, chiar dacă ţi se demonstrează că era incorectă. Ai devenit surd la argumente, şi refuzi să le mai asculţi! Oricât de clare şi evidente sunt, le vei respinge. Rigiditatea ta mentală te ţine blocat. E disonanţa cognitivă, spun psihologii. Ruptura dintre ideile tale şi realitatea ta.

Arta ratării şi bravada

E plin de rataţi care bravează. Stau ascunşi în spatele unor diplome, asociaţii profesionale, metode, titulaturi sau protocoale, şi se cred atotştiutori. Rareori admit că pot greşi, deoarece orice critică sau îndoială le răneşte orgoliile.

Sunt şi medici care cad în capcană, şi devin autoritari şi dogmatici, uitând că ei tratează oameni, nu boli. La fel se întâmplă cu politicienii: cu cât sunt mai corupţi, cu atât mai tare luptă împotriva… corupţiei! Care e eternă şi datorită lor!

Lipsa de flexibilitate şi incapacitatea de a asculta argumente care contravin propriilor convingeri îi face captivi în propria iluzie. Iar bravura lor e menită să le ascundă propria incompetenţă. De ei înşişi în primul rând, şi apoi de restul lumii.

Arta ratării e un cerc vicios!

Odată intrat în minciună, va fi greu să scapi de acolo. Poţi minţi alte persoane, dar dacă te minţi şi pe tine, vei începe să crezi mai degrabă propriile tale minciuni. Vei deveni avocatul lor, şi asta te face să suferi.

Cu cât minţi mai mult, cu atât îţi adânceşti propria suferinţă. Apoi minţi că ALŢII sunt de vină pentru suferinţa TA. Pasezi responabilitatea ta asupra exteriorului, evenimentelor sau, mai grav, asupra altor persoane.

Iar când ai făcut asta, eşti deja prizonier în colivia autoconstruită! Eşti captiv în cercul vicios al delirului şi fanteziilor. Care se pot agrava până la extrem.

Părerea ta despre arta ratării

Părerea ta despre acest articol îmi arată nivelul tău de sinceritate. Dar dacă vei nega valoarea lui, şi vei refuza o lectură utilă, eşti probabil deja expert în arta ratării (sunt liniştit, nu ai ajuns cu lectura până aici).

Dacă vei citi pe sărite, superficial, e cam la fel. Dacă ţi-e teamă să reciteşti, sau să discuţi deschis despre problema ratării, eşti deja captiv în ea.

Şi dacă eşti dintre cei care au curajul să spună DA, şi să admiţi că ai rulat uneori mecanismele descrise mai sus, eşti printre PUŢINII care le pot învinge.

Îţi poţi recupera puterea interioară, şi îţi poţi asuma responsabilitatea asupra propriei tale vieţi. Viaţă pe care o poţi analiza obiectiv, cu sinceritate.

Doar în acest caz eşti deja pregătit pentru o schimbare reală! (click AICI)

Daca ti-a placut articolul da-i un share!0000