Fumătorii cunosc consecinţele fumatului. Ştiu foarte bine ce riscă. Însă fumează cu o oarecare inconştienţă. Oarecum mecanic. Apoi neagă dependenţa lor. O consideră a fi ceva normal. Ceva acceptat. Doar şi alţii fumează, şi (încă!) n-au murit!

Dependenţa e un program subconştient. Un obicei puternic implementat. Protejat de o formă de negare. De autoamăgire. De autominţire.  De frică pentru a recunoaşte adevărul. Fumez, şi îmi fac rău cu mâna mea. Dar nu fac nimic pentru a schimba ceva.

Fumătorii se pot trezi?

Uneori, fumătorii au ocazia să-i vadă îmbolnăvindu-se pe alţii. Şi chiar murind. E momentul în care frica îi poate, pe moment, trezi. E momentul în care acceptă că pot exista consecinţe dezastruoase. E o trezire din iluzie. Care durează puţin.  Unii se reîntorc în faza de negare. Alţii acceptă periculozitatea faptelor lor. Realizând că se autodistrug lent, dar sigur.

Cei care intră în faza de acceptare au făcut un prim pas. Încep să se pregătească de eliberare. Studiază, se documentează, se informează. Descoperă rapid că soluţiile există. Şi se pregătesc temeinic. Faza de pregătire e un progres important.

Apoi, tot ce mai au de făcut este să treacă la acţiune.  Însă faza de acţiune e cea mai dificilă. Rezervată doar luptătorilor. Şi mai ales învingătorilor. E diferenţa dintre a nu face nimic, sau a sparge orice barieră.

Însă dependentul e un om ezitant. Temător. Ca structură, va amâna mereu. Va inventa scuze. Va găsi mereu pretexte pentru a nu acţiona. Acţiunea e a celor determinaţi. A celor hotărâţi. A celor dispuşi să facă un efort. A celor sinceri cu propria persoană.

Evitantul dependent va minţi mereu. Se va scuza. Se va autoamăgi. Se va minţi din nou. Pe el însuşi. Este cel mai mincinos om din lume. Deoarece îi este frică să fie sincer chiar şi cu propria persoană!

Pasul extrem de important de la faza de pregătire la trecerea la acţiune va fi amânat la infinit. De mâine acţionez. Voi face lucrurile în viitor. Niciodată chiar acum!

Amânarea le riscă sănătatea. Însă fumătorii dependenţi au o dificultate cu acţiunea. Pot face pasul spre libertate doar ghidaţi. Doar dacă cer asta. Însă rareori o cer. Stilul evitant nu le permite să iasă din dependenţa lor. Să se elibereze. Le este extrem de greu să treacă la acţiune.

Mai mult, apar convingerile disfuncţionale. Scenariile catastrofice. Şi unele justificări infantile. Nu sunt pregătit! Nu voi reuşi!  Nu mă simt în stare! Nu va funcţiona! Nu se poate! (Deşi mulţi alţii au demonstrat că pot, că se poate, că totul e posibil!). La inventarea de scuze nerealiste, dependenţii sunt campioni!

Schimbarea implică acţiune. Niciodată lucrurile nu se schimbă de la sine, doar pentru că îţi doreşti asta. Contează mult dorinţa ta, însă fără acţiune concretă care să genereze o schimbare, ea va rămâne simplă dorinţă.

Scimbarea e dureroasă, însă, cum spunea Tom Hopkins, durerea schimbării se uită întotdeauna când obţii beneficiile acelei schimbări. Însă beneficiile schimbării apar doar DUPĂ trecerea la acţiune! Niciodată înainte!

Că fumătorii au o personalitate evitantă, şi că se tem să treacă la acţiune, e dovedit statistic. Din peste 15.000 de persoane care au văzut reclama unui eveniment care îi poate ajuta să se lase de fumat, doar 14 au ales să se înscrie. Mai puţin de unul dintr-o mie! După care jumătate din ei au ales să se răzgândească, unul câte unul, confirmând incapacitatea lor de a-şi lua un angajament ferm. Şi frica de a trece la acţiune. Teama de a face un efort pentru… a-şi salva propria viaţă. Prin urmare, voi lucra cu doar 7-8 persoane, din totalul de peste 15.000 care au văzut reclama evenimentului LASĂ ŢIGARA! Vezi aici evenimentul: http://psihologdanielmois.ro/seminar-renunta-la-fumat-bucuresti/ 

Concluzia? Majoritatea celor care sunt fumători dependenţi nu mai vor să mai trăiască! Vor să se sinucidă, la nivel subconştient. Şi atunci se autodistrug lent. Rulează programul de autodistrugere al propriei persoane. Şi se complac în această situaţie. Şi consideră normal să facă asta! Aici se potriveşte ca o mănuşă citatul din finalul poeziei lui Coşbuc, Lupta vieţii:

Trăiesc acei ce vreau să lupte

Iar cei fricoşi se plâng şi mor

De-i vezi murind, să-i laşi să moară

Căci moartea e menirea lor!

Daca ti-a placut articolul da-i un share!0000