Infodemia sau pandemia de știri false este reală!
Infodemia sau pandemia de știri false e pe val! Crește mult mai repede decât infecția propriu-zisă! Dacă la nivel mondial rata de infectare cu virus e undeva la 0,03%, infodemia a infectat deja 99% din lumea civilizată!
Infodemia e contagioasă!
O știre falsă care PARE credibilă, sub forma unor remedii, soluții sau informații UTILE, va fi distruibuită de zeci de persoane. Care la rândul lor o vor VIRALIZA!
Adică o vor redistribui. Unor prieteni din lista de FB care vor da și ei DISTRIBUIRE. Fără a le trece prin gând să verifice VERIDICITATEA ei.
De fapt, mulți nici nu citesc. Și cei car eo citesc, nu gândesc! E mult prea greu pentru ei! Însă a da un SHARE e simplu. Și nu presupune absolut nici o RESPONSABILITATE!
Cu alte cuvinte, oricât de stupidă ar fi știrea pe care tu ai diistribuit-o, nu vei păți nimic!
Dacă ieși la plimbare poți primi amendă, dar dacă INTOXICI lumea cu informații false, nu îți face nimeni nimic!
Și atunci, hai să AJUT. Să devin SALVATOR de profesie, distribuind ceva care AR PUTEA eventual să AJUTE. Nu donez, nu fac voluntariat, nu mă implic, dar AJUT și eu cu o INFORMAȚIE.
Care dacă e reală, salvează vieți! Însă nu am idee dacă e reală! Și nici măcar nu mă obosesc să o citesc cu ATENȚIE. Nu e treaba mea să VERIFIC ceva.
Însă un SALVATOR neîndemânatic poate deveni ușor AGRESOR. Sau chiar VICTIMĂ! Limita dintre cele 3 fiind extrem de subțire.
Infodemia e virală rău!
O singură știre falsă, postată pe un cont de Facebook, poate fi văzută și distrubuită de sute de mii de persoane! Mai ales dacă ea pare CREDIBILĂ. Și dă IMPRESIA că e utilă!
Și azi, când există o PROBLEMĂ, orice eventuală SOLUȚIE este utilă! Caracteristica unei știri false este că oferă SOLUȚII ILUZORII la PROBLEME REALE.
Iar dacă PROBLEMA e ARZĂTOARE, nevoia de a găsi SOLUȚII este URIAȘĂ! Și atunci orice ILUZIE poate fi PERCEPUTĂ ca fiind o POTENȚIALĂ SOLUȚIE!
Oamenii SPERIAȚI sunt cei mai IRAȚIONALI. Și mai ușor de MANIPULAT! Dispuși să CREADĂ orice! Și să înghită ILUZII nemestecate!
Infodemia are ca aliat prostia
Iar prostia are la bază FRICA! În stare de alarmă, creierul se BLOCHEAZĂ. Nu mai e capabil să gândească rațional! Și DECIZIILE luate sunt ILUZORII.
Vezi și articolul: Află cum frica te face să fii prost
Și atunci se profită de FRICĂ. Și de starea în care e populația. Pentru a i se SERVI câte o pretinsă SOLUȚIE. De fapt i se bagă pe gât o ILUZIE.
Și atunci e plin netul de remedii minune care vindecă toate bolile. Bicarbonatul devine elixir, lămâia e medicament, și apa chioară ucide orice virus.
O ANALIZĂ atentă ar putea demonta știrile de tip FAKE-NEWS în câteva secunde. Și contradicțiile, greșelile de ortografie sau absurditățile din astfel de știri s-ar observa cu ochiul liber!
Infodemia e întreținută de dușmani
Cei care creează și lansează acest tip de știri o fac cu INTENȚIE. Avînd scopuri ascunse. Unul dintre ele fiind și determinarea ȚINTEI să nu se mai ferească de PERICOLUL virusului!
Iar ȚINTA este populația. Oamenii dispuși să o muște. Să se lase prostiți. Mai mult, să DEA mai departe și altora informația aparent utilă.
Scopul acestor știri este SLĂBIREA și sabotarea unui popor. Nicidecum încurajarea lui! Iar tu, dacă alegi să DISTRIBUI știri false, devii IDIOT UTIL agresorilor!
Adică un simplu INSTRUMENT. Nici măcar unul plătit. Care face totuși o muncă. Și se autosabotează. Sabotând și pe ceilalți concetățeni!
Mi-aș dori ca pentru fiecare distribuire de știri false la care i-ai căzut victimă în trecut să dai o distribuire și acestui articol, menit să informeze cu adevărat despre ce înseamnă dezinformarea!





Un comentariu la “Infodemia sau pandemia de știri false este reală!”