Fuga de realitate
Fuga de realitate este sport naţional. Ocupaţie zilnică. Şi obicei disfuncţional. Dezadaptativ. De care suntem conştienţi. Însă de care avem şi nevoie. Uneori realitatea brută este dură. Iar dorinţa de a evita confruntarea cu ea te face să vrei să fugi. Şi atunci adopţi diferite moduri de adaptare. Cum ar fi negarea. Sau inventarea unor fantezii.
De exemplu, ar fi lipsa de bani. O pot nega cu uşurinţă. Mă pot minţi că e criză. Că nimeni nu are bani. Şi pot generaliza. Pot uşor pretinde că „toată lumea” e fără bani. Şi asta mă face să mă simt mai bine, pe termen scurt. Mă ajută pentru că dispare nevoia de a munci mai mult. Sau de a mă gândi la alte soluţii realiste (restrângerea unor cheltuieli, economisire, creativitate, activităţi noi etc).
Dacă negarea nu e suficientă, pot recurge la fantezii. Îmi pot imagina că voi câştiga la loterie, la jocuri, pariuri, poker. Şi pot dezvolta la nesfârşit iluzia. În care mă refugiez adânc. Până când aceasta tinde să ia locul realităţii crude, şi greu de suportat. Şi această fantasmare este tot o formă de fugă de realitate.
Însă pentru a rezolva o problemă, primul pas e ACCEPTAREA ei. Ieşirea din NEGARE presupune automat intrarea în faza de acceptare. Abia în această fază poţi să cobori cu picioarele pe pământ. Şi să începi un proces de PREGĂTIRE. Altfel, fuga de realitate se transformă într-un cerc vicios. În care te simţi bine. Şi din care refuzi să ieşi. Deoarece te-ai obişnuit acolo. Şi te temi de durerea spargerii lui. Durere inexistentă, dar creată de fantasmele tale. De ignoranţa şi lipsa ta de realism.
Fuga de realitate nu e soluţia!
Fuga de realitate se poate opri. Atuci când TU vei dori asta. Când vei decide asta. Când vei accepta că negarea îţi face rău. Şi că fanteziile nerealiste rămân fantezii. Atunci vei începe să te pregăteşti de eliberare. Şi vei scutura starea în care te complaci. Vei citi. Vei învăţa. Vei studia. Vei participa la cursuri. Un proces lent. Dar ferm.
Odată pornit în direcţia potrivită, vei reuşi. Vei începe să cauţi adevărul. Doar adevărul te va elibera.
Vezi şi articolul:
ANCORAREA ÎN REALITATE ŞI VIAŢA TA
http://invingemstresul.com/more/134




