Hater-ii sunt peste tot. Însă ura din sufletul lor este mascată. O exprimă online, sub anonimat. Şi te pomeneşti criticat, înjurat şi atacat online de către indivizi pe care nu-i cunoşti, şi care adesea nu te cunosc. O păţim cu toţii. Cu atât mai frecvent, cu cât succesul nostru este mai vizibil!

Noţiunea de „hater” e pe cale să intre în limba română. Provine de la verbul „to hate” – a urî. Defineşte atacatori urâcioşi. Plini de invidie şi frustrare. Nerealizaţi în viaţa personală, simt nevoia de a descărca frustrările lor. Dar din lipsă de CURAJ, o pot face doar ascunşi. Doar în anonimat. Doar sub pseudonim.

Atacurile murdare asupra altora le redă, temporar, ceea ce le lipseşte. O iluzie, un surogat de CURAJ. Impresia de moment că nu se mai tem de nimeni. Că sunt cel puţin egali cu cel atacat, al cărui succes şi-l doresc. Însă în realitate, lucrurile stau exact pe dos. Le tremură mădularele. Se simt incapabili de succes. Le este foarte, foarte frică. De unde şi tactica de a se ascunde.

Pentru cei curioşi (ca şi mine), internetul nu prea are taine. Pot afla, în secunde, IP-ul lor. Şi numele abonatului la internet. Precum şi muuulte alte informaţii. În epoca Big Brother, nimic nu mai este secret. Iluzia anonimatului ne ajută să ne autominţim, şi să ne simţim bine. Însă dacă privim lucrurile cu realism, redevenim responsabili.

Cândva, credeam că hater-ii sunt oameni simpli. Şi foarte săraci. Care invidiază până dau pe dinafară. Iar asta mă ajuta pe mine să-i accept aşa cum sunt. Să empatizez cu ei. Să mă pun în situaţia lor, şi să spun că da, au dreptul să acumuleze frustrări. Doar sunt marginalizaţi de societate!

Treptat, aveam să descopăr altceva! Nu pare a fi vreo legătură strânsă între starea materială, educaţia cuiva, pe de o parte şi frustrările lor! Hater-ii se găsesc în toate categoriile! Ba chiar aş îndrăzni să plusez, ei sunt adesea… intelectuali educaţi. Unii chiar binişor realizaţi material şi profesional! Însă incapabili să socializeze şi să relaţioneze corespunzător. Traumele NEVINDECATE din copilărie îşi spun şi aici cuvântul!

Hater-ii pot deveni periculoşi!

Incapacitatea lor de a-şi gestiona corespunzător propria viaţă personală îi transformă într-un potenţial pericol public. Cu cât o societate este mai civilizată, cu atât ea este mai vulnerabilă la agresiune. Orice individ care scapă de sub controlul propriei raţiuni, devine periculos. Chiar şi fără să detoneze bombe în piaţa publică, hater-ul rămâne o bombă vie. Un sociopat dispus să agreseze. Adesea nu direct, ci pe ascuns.

Psihiatria defineşte acest comportament cu eticheta de „tulburare agresiv-pasivă”. Această categorie de indivizi afişează adesea o mască socială agreabilă. Însă în sufletul lor, creează scenariile viitorului atac. Victimă poate fi oricine. Orice persoană percepută a avea autoritate, succes sau vreo presupusă vină în eşecul personal al hater-ului. Un concurent, un coleg, un şef, un ministru sau un preşedinte. Sau orice altă persoană care PARE, la prima vedere, a fi conectată cu aceştia.

Adesea, la locul de muncă, frustrările acumulate de hater se revarsă pe clienţi, pe colegi, pe şefi, sub o formă discretă, mascată, ascunsă. Ceva de genul: Le-o plătesc eu lor! Deşi afişez masca subordonatului perfect! Aşa că avem nervi, cozi, frustrări, şi oameni agresaţi psihic de către unii funcţionari. Care în sinea lor găsesc astfel un mod de a se răzbuna discret pe lumea în care trăiesc, şi pe care o consideră a fi ostilă.

Răbufnirile lor par, la prima vedere, relativ inofensive. Le pot găsi uşor scuze. Ce dacă mă înjură câte unul e internet? Ce dacă mă ameninţă că-mi sparge roţile la maşină? (Doar e la 300 km de mine). Ce dacă mă devalorizează prin comentariile lor? Ce dacă mă ţine la coadă? Doar eu sunt obişnuit, în profesia aleasă de mine, şi cu persoane cu sănătatea mentală precară, sau cu stări de moment critice. Însă ei, hater-ii, rămân acolo. Rumegând frustrările lor. Care nu se atenuează deloc dacă le-au exprimat. Ci dimpotrivă, unii dintre ei prind curaj. Văd că nu li se întâmplă nimic, şi devin şi mai agresivi.

În asta constă pericolul real! Suntem deja naţiune cu prea mulţi hater-i. Cu prea multă frustrare. Cu prea multă invidie şi ură neexprimate. Cu resentimente acumulate ani la rând. Care pot să explodeze în orice moment.  O bombă vie! Iar sistemul coercitiv al legii este incapabil să facă ceva pentru a preveni. Ei doar pedepsesc faptele, nu şi intenţiile.

Merită să înţelegem astfel mai profund pilda biblică, conform căreia „Gândul la păcat este mai grav decât păcatul însăşi”.

Cine previne, în societăţile civilizate, escaladarea frustrărilor, şi pierderea bunăstării sufleteşti? Politicienii? Judecătorii? Poliţiştii? Legile excesiv de dure, dar neaplicabile? Nici măcar una dintre acestea! Se pare că nu s-au căutat încă soluţii, la nivel de sistem.

Doar la nivel individual, putem, fiecare dintre noi, să facem câte ceva. Câte un pas modest. Cum ar fi măcar să distribuim acest articol.

(Daniel Mois – trainer, psiholog, life coach)

Vezi şi un articol similar:

ADEVĂRUL DESPRE VAMPIRISM! http://invingemstresul.com/more/133

Daca ti-a placut articolul da-i un share!0000