Grupul mastermind – În unire stă puterea!
Grupul mastermind este unul din secretele succesului pentru un antreprenor. Henry Ford a fost primul care a format şi utilizat, oficial, grupul MASTERMIND. Iar Napoleon Hill l-a descris prima dată în best seller-ul său, „De la idee la bani”.
Grupul mastermind înseamnă mentorat. Şi brain-storming. Se referă la capacitatea unui grup de a deveni mai creativ, prin formarea unui grup de „minţi strălucite”.
Se porneşte de la ideea că oricât de bine pregătit ai fi, creierul uman este limitat, ca volum de informaţie. Şi atunci utilizarea unui număr cât mai mare de creiere pentru atingerea unui SCOP comun, bine definit, este o strategie de succes!
Când în aceeaşi încăpere se strânge un număr oarecare de specialişti, fiecare expert în aria lui, şi ei au în vedere rezolvarea unor probleme comune sau luarea unor decizii cât mai bune, apare ceea ce se cheamă SINERGIE.
Suma minţilor fiecărui om în parte, luate împreună, este mai mare decât toate minţile la un loc, luate separat. 1+1=3!!!
Informaticienii cunosc că mai multe calculatoare legate în reţea au o putere de calcul superioară puterii fiecărui fiecărui calculator luat în parte. Iar când e vorba de a crea, de a inventa, de a lua decizii şi a face planuri concrete, şi puterea însumată a minţilor omeneşti este extraordinară.
Grupul mastermind și firma
Mulţi antreprenorii români obişnuiesc să se bazeze pe forţele proprii. Făcând adesea abuz de putere, şi uitând că sunt oameni. Cu resurse limitate. Care pot obosi, pot greşi, se pot înşela, pot avea prejudecăţi sau idei false.
Iar angajaţii rareori vor avea curajul să le ofere un feed-back constructiv! Rareori vor avea iniţiativa de a veni cu propuneri concrete!
Ei se complac în rolul lor, de subordonat, şi preferă să asculte ordine, în loc să se implice în luarea unor decizii!
Iar managerilor li se urcă puterea la cap, fericiţi că nu-i mai contrazice nimeni! E începutul… sfârşitului. Sau drumul sigur spre faliment!
Firmele japoneze însă fac permanent şedinţe de acest tip. În care fiecare participant îşi spune sau scrie părerea, şi îşi dă acordul personal asupra fiecărei decizii importante!
Dictatura unui singur individ, şi concentrarea puterii în mâna lui, sunt reţeta dezastrului! Mai devreme sau mai târziu, orice om va greşi. Şi va începe să ia decizii eronate. Sau nepotrivite momentului respectiv.
Capacitatea unui manager de a deveni lider autentic, de a implica fiecare persoană în procesul de decizie, este cea care face diferenţa. Şi salvează firma în timp util.
Iar grupul mastermind este locul în care creierele creative se întâlnesc. Şi alocă timp pentru a acorda ATENŢIA lor planurilor, alegerilor şi deciziilor importante. Acestea sunt expuse, ascultate, analizate, şi aprobate de tot grupul mastermind. Sau, după caz, contestate.
Este o dezbatere de idei constructivă. În care fiecare are dreptul de a-şi spune punctele de vedere, fără să se teamă de eventuale consecinţe negative.
Şi fiecare ascultă cu atenţie, şi se exprimă cu privire la obiecţiile celorlalţi.
Desigur că este esenţială calitatea membrilor grupului. Nu întâmplător, este numit şi grup de „minţi strălucite”.
Grupul mastermind și mințile strălucite
Persoanele ezitante, cele temătoare, sau negativiştii de regulă aduc doar deservicii acestor grupuri. Prin urmare, alegerea membrilor grupului se va face cu maximă atenţie.
Degeaba punem un guvern de pretinşi tehnocraţi, de exemplu, dacă aceştia nu au curaj să se exprime în grup! Nici competenţe tehnice reale. Nici creativitate. Nici un lider democrat care să le ceară părerea, în şedinţe autentice.
Dacă fiecare în parte ia decizii după ureche, pe care le impune forţat subordonaţilor, şi le ţine secrete până când colegii le află din presă, creativitatea grupului, şi unitatea lui sunt aruncate în aer.
Şi guvernul e doar o adunătură de oameni care nu comunică între ei. Sau se subordonează orbeşte unui lider autoritar. E gata dictatura!
Grupul mastermind are un scop bine definit!
Un alt criteriu important este MOTIVAŢIA. Dorinţa tuturor membrilor din grupul mastermind de a atinge un SCOP comun, bine definit, este esenţială.
Fiecare membru al grupului devine ucenic, dar şi mentor al celorlaţi membri! Fiecare învaţă de la fiecare! În final, toţi ies în câştig! Cu un nivel de autocunoaştere şi conştientizare superior!
Este o formă modernă de mentorat. Cu cât numărul de modele, de persoane pe care le admiri, de specialişti cu reputaţie este mai mare în grup, cu atât valoarea creată va creşte!
În sport, de exemplu, recordurile mondiale sunt dobândite la competiţii, şi nicidecum la antrenamente! Creativitatea este stimulată doar de faptul că alte persoane observă!
Grupul mastermind și cooperarea
Iar acest lucru contribuie la efortul fiecărui sportiv! Şi sinergia echipelor, puterea creată din efortul comun, scoate la iveală resurse extraordinare. Stocate, probabil, în subconştientul colectiv. Care aşteaptă să fie puse în valoare.
Iar afirmaţia că, treptat, devii media celor mai apropiate persoane din viaţa ta este cât se poate de reală. De aceea e bine să fii membru într-un astfel de grup. Cu persoane de top, de la care ai ce învăţa.
Te vei contamina, involuntar, cu succesul lor! Şi obţinând şi tu succese, le vei oferi ca model la rândul tău pentru ceilalţi membri din grup!
Grupul optim are 8-10 persoane, însă funcţionează bine şi cu maximum 15 persoane. Sau cu un minimum de… două! Sinergia şi amplificarea efortului comun apar chiar şi când se unesc fie şi numai două minţi! Un fel de 1+1=3!
Tu faci parte dintr-un astfel de grup? Cum ar arăta grupul oamenilor celor mai apropiaţi de tine, dacă i-ai strânge pe toţi într-o sală? Ce resurse valoroase ţi-ar oferi aceştia?




