Emoţiile există, şi nu se pot reprima. Nici într-o ţară disfuncţională, în care ascunderea lor era politică de stat. Am devenit o ţară de mincinoşi, de oameni falşi, artificial modelaţi în acest sens.

Chiar şi educaţia copiilor se bazează pe agresarea emoţiilor lor primare, încă din prima oră de după naştere! Nou născutul este izolat de mamă, sub pretextul că mama are nevoie de odihnă! Asta numai în România!

Copilul primeşte astfel un mesaj clar, la nivelul lui de înţelegere: că este părăsit, nedorit, şi că nu are valoare! Mesaj subtil, subliminal, întărit constant, de-a lungul întregii vieţi, de către părinţi şi sistemul educaţional.

Pedepsele sunt la ordinea zilei, şi regulile restrictive abundă încă de la grădiniţă, deşi copilul nu are capacitatea de a înţelege rolul lor decât după vârsta de 10-11 ani!

Adulţii cresc, şi chiar dacă par a fi sănătoşi psihic, păstrează în adâncul sufletelor lor traume emoţionale greu de ameliorat. Însă educaţia lor este să le mascheze, să le ascundă cu orice preţ.

Orice coafeză, maseur sau frizer ascultă zilnic, fără să solicite, poveşti despre durerile sufleteşti ascunse. Pe care clienţii lor simt nevoia să le scoată la lumină! Dar nu au curajul să apeleze la un psiholog, de teamă să nu fie etichetaţi sau judecaţi!

Alteori, oamenii se destăinuie unei rude, unui prieten, unui om pretins a fi de încredere, care apoi scapă, puţin câte puţin, informaţii compromiţătoare în exterior.

Odată trădaţi şi de prieteni, sau de persoane în care au avut încredere la un moment dat, oamenii învaţă să reprime şi mai agresiv propriile emoţii. Şi să nu mai aibă încredere în alte persoane. Şi nici măcar în propria persoană!

În trecut emoţiile erau tabu!

Înainte de 1990, reprimarea emoţiilor era o strategie de supravieţuire! A spune cu voce tare ce gândeşti despre sistem sau despre politicieni era echivalent cu sinuciderea socială. Oamenii se temeau să nu fie arestaţi pentru convingerile lor! Sau pentru că vorbesc cu alte persoane despre ce simt ei! Iar ascunderea propriilor gânduri părea a fi strict necesară.

Acest obicei EXTREM DE NOCIV este şi azi perpetuat cu sfinţenie. Ba chiar încurajat de sistemul de învăţământ! Elevii sunt îndopaţi cu informaţii multe şi absolut inutile, dar nimeni nu e interesat de traumele lor sufleteşti.

Profesorul care predă lecţii îşi ia salariul şi dacă elevul bea, se droghează, sau se autodistruge lent prin orice alte metode! Singura lui sarcină este să-şi respecte programa, şi să termine de predat materia din manual!

Chiar dacă elevul nu ştie să scrie corect, sau să se exprime, sau să-şi gestioneze corespunzător emoţiile de bază, el „trebuie neapărat” îndopat cu matematici superioare. Curată sinucidere. A sistemului. Cu oameni cu tot. Şi neglijenţă totală şi iresponsabilă faţă de factorul uman, şi de emoţiile lui. Care devin şi mai puternic ascunse, sufocate şi reprimate.

La slujbă, orice angajat are obligaţia nescrisă să-şi reprime emoţiile. Să ascundă ce gândeşte, ca să nu se supere şeful! Iar şeful se simte confortabil dacă toată lumea tace! Asta e educaţia lui! Nu află decât mult prea târziu problemele reale din firmă, când datoriile sunt deja prea mari şi imposibil de plătit!

Firmele de succes încurajează primirea informaţiilor negative, ca să poată lua măsuri în timp util. Cele care descurajează exprimarea, şi acceptă reprimarea adevărului, ajung să mascheze artificial dezastrele, pentru o lungă perioadă. În care disfuncţionalităţile şi datoriile se acumulează lent, dar sigur.

Emoţiile reprimate sunt foarte periculoase!

Emoţiile reprimate dau pe dinafară uneori. Alteori, se transformă în boli fizice. La început uşoare, sub forma durerilor de spate, de cap, de stomac. Cu cauze imposibil de determinat prin analize medicale.

Analize inutile, care ies bine încă mult timp după declanşarea suferinţelor sufleteşti! Dacă nu se iau măsuri, emoţiile dau semnale şi mai clare corpului. Apar boli mai serioase, mai grave, mai greu sau imposibil de vindecat, şi care nu răspund la tratamentele medicamentoase!

Dacă rămâne activă CAUZA, tratarea simptomului este doar ceva temporar! Este ca şi cum aplici un pansament pe o rană nespălată, nedezinfectată, doar pentru a nu o mai vedea! Însă sub pansament puroiul avansează!

Avem de vindecat răni adânci, vechi de sute de ani, moştenite de la întreaga noastră familie! Traumele emoţionale a doi părinţi, a patru bunici şi a opt străbunici (în total 14 persoane), plus încă 16 stră-străbunici, pe care nu i-ai cunoscut, ţi-au fost, involuntar, transmise.

Nu ştii care au fost acestea, şi nici nu pare să-ţi pese! Însă încărcătura lor emoţională te-a afectat indirect! Fricile lor, temerile nejustificate, dezamăgirile, trădările, eşecurile şi multe alte probleme de-ale lor, sunt depozitate şi ascunse şi în sufletul tău. Nici măcar nu ai curajul să le descoperi!

Însă a reprima este echivalent cu a ţine sub apă una sau mai multe mingi. Unele de ping pong, altele de tenis, sau altele mai mari, de fotbal sau de baschet. Nu e neapărat ceva rău, doar că efortul este mare, continuu, şi foarte obositor în timp!

Iar dacă numărul mingilor este prea mare, controlul lor devine imposibil. Iar unele din ele ies la suprafaţă brusc, exploziv, în momentele cele mai critice ale existenţei tale!

Inteligenţa emoţională dezvoltată, singura cale de a gestiona emoţiile

Ai de reînvăţat să simţi, să observi, să generezi şi să controlezi emoţii care de fapt îţi aparţin ŢIE! Sunt ale tale, şi numai tu eşti responsabil pentru gestionarea lor! Iar dacă îţi lipseşte curajul, este treaba ta!

E chestie de timp până când vei pierde controlul lor! Sau până când ele vor izbucni, sau te vor îmbolnăvi grav! Deşi tu refuzi să recunoşti până şi existenţa lor. Şi te temi să te gândeşti măcar la o soluţie eficientă.

Pentru că soluţiile prin care tu îţi poţi dezvolta inteligenţa emoţională există! Şi sunt acum accesibile, chiar dacă necesită un oarecare efort, ceva bani, şi un  oarecare timp alocat acestui proces vital!

Mai ai nevoie doar de expertul compatibil cu personalitatea ta, şi de efortul vostru comun pentru ca TU să fii capabil să poţi prelua controlul asupra propriilor tale emoţii. Eşti pregătit? Dă click AICI doar dacă (şi numai dacă!) răspunsul tău este DA.

Daca ti-a placut articolul da-i un share!0000