Angajat sau antreprenor? Este dilema de azi. Acum 30 de ani, era mai simplu. Angajatul era singurul acceptat de legislație. Erau 11 milioane de persoane în această postură obligatorie. Azi, doar 6 milioane mai au statutul de angajat! Din care 4 milioane de persoane în mediul privat. Și sub 2 milioane la stat. Restul fie au plecat din țară, fie și-au deschis afaceri personale, devenind treptat antreprenori.

Totuși, mentalitatea s-a păstrat aproape identică. Cică trebuie să ai un job. Trebuie neapărat să fii angajat!? Multă lume mai crede asta cu tărie! Nostalgia tătucului care are grijă de tine relevă lipsa de responsabilitate. Și imaturitatea specifică poporului nostru. Conform căreia statul trebuie (!?) să aibă grijă de mine, indiferent cât de neglijent aș fi eu!

Clienții mei sunt puși în situația de a stabili nivelul de importanță al jobului lor. Adesea, la început, acest nivel este perceput a fi la fel de important, dacă nu chiar mai important decât propria sănătate! O percepție disfuncțională, dar larg răspândită. Un adevărat dresaj social.

Însă controlul angajatului asupra propriului job este inexistent. Angajatul se află într-o stare de dependență totală. El depinde în foarte mare măsură de un angajator. Și îi este aproape imposibil să se despartă de el.

În aceste condiții, angajatorul devine abuziv. Profită de lipsa de libertate, de dependența angajatului. Și îl exploatează nemilos. A sta peste program, a munci ore suplimentare, a face munci necuprinse în fișa postului, și mai ales a suporta ieșirile și comportamentele disfuncționale ale șefilor par a fi deja lucruri obișnuite.

În aceste condiții, nivelul de stres crește peste limita normală. Iar angajații au dificultăți tot mai mari în a-și gestiona corespunzător stresul la locul de muncă. Iar sănătatea lor se deteriorează rapid din această cauză!

Numărul celor care aleg, în cunoștință de cauză, să considere prioritară propria lor sănătate este în creștere. Însă este foarte redus. Sacrificarea bunăstării, a liniștii sufletești și a propriei sănătăți au devenit o practică obișnuită. La care se renunță doar atunci când sănătatea este deja prea deteriorată. Până atunci, preferăm să ne amanetăm viitorul pentru un venit oricum insuficient. Și să ne complacem într-o atmosferă care dă iluzia temporară de siguranță.

Însă e o siguranță falsă! Un angajat poate fi oricând dat afară. Postul se poate oricând reduce. Șeful se poate îmbolnăvi de nervi, și transmite starea lui tuturor angajaților. (Și asta se întâmplă mult mai des decât îți vine să crezi!).

Abuzurile angajatorului sunt ceva tot mai obișnuit. Iar angajatul nu prea are de ales. Ori suportă, ori pleacă. Dar rareori găsește resursele necesare pentru a ieși din captivitate. Rareori are curajul de a schimba jobul. De a căuta altceva. Și de a lua lucrurile de la început. Chiar dacă noul început este promițător.

Angajat sau antreprenor?

Pe de altă parte, există alternativa antreprenoriatului. Una incomodă. Care necesită efort mental. Și un proces de asimilare, învățare. Și ceva curaj. Însă este singurul pas posibil spre autonomie, independență, autodeterminare.

Desigur că nu toți pot deveni antreprenori. Cam 20% din români au curajul, abilitățile și inițiativa necesare procesului de schimbare. Însă aceștia rareori știu de unde să pornească. Majoritatea sunt încă victimele unor blocaje mentale de tipul: nu am timp, nu am bani, nu am informații despre ce pot să fac și cum să procedez.

Odată depășite aceste blocaje mentale, (cu eliminarea lor mă ocup!), în urma procesului de autocunoaștere, ies la iveală unele abilități, calități și aptitudini ascunse. Dilema angajat sau antreprenor își găsește astfel mai ușor răspunsurile.

Partea tehnică e simplă, și disponibilă pe internet. Produse care se pot comercializa, servicii necesare celor din jur, și o mulțime de ocazii de la care se poate porni o afacere sunt peste tot.

Însă informația de calitate disponibilă pe internet este adesea inutilizabilă pentru oamenii demoralizați. Sau negativiști. Care sunt convinși că nu se poate face nimic. Sau că toate firmele dau faliment.

În acest timp, tineri studenți, sau chiar elevi de liceu, studiază autodidact. Apoi acționează și fac bani! O fac pentru că se poate. Și ei pot. De fapt, oricine poate decide dacă vrea să fie angajat sau antreprenor.

Însă majoritatea adulților din România trăiesc încă în trecut. Și cred cu tărie într-un sistem care nu mai există. Și care le-a repetat obsesiv că sensul vieții lor e să învețe, pentru a fi capabili să primească un job. Unul cât mai bine plătit. Fără să mai conteze pasiunea, entuziasmul, plăcerea și bunăstarea din viața lor.

O educație muncitorească, tipică regimurilor totalitare, autoritare industrializate forțat. Care azi, în epoca informației, se dovedește a fi toxică. O adevărată neajutorare învățată. Pe care poporul român o păstrează cu sfințenie. Asigurându-și astfel o pâine acceptabilă, și plătind pentru ea cu propria fericire, bunăstare și mai ales sănătate.

Vezi și articolul:

DE CE SUNTEM ORIENTAŢI SPRE EŞEC ŞI NEFERICIRE? http://invingemstresul.com/more/67

Daca ti-a placut articolul da-i un share!0000