Ședințele cu un psihoterapeut bun costă mult la prima vedere. Mai ales dacă judecăm superficial problema. Și calculăm din punct de vedere strict financiar. Sau mai ales ne raportăm doar la suma pe care o avem acum în portofel!

Însă la o analiză mai atentă a argumentelor, veți vedea lucrurile mai clar. Dacă veți avea răbdarea să citiți cu mare atenție.

Primul motiv este raritatea talentelor autentice

În timp ce majoritatea profesiilor se învață, cea de psihoterapeut necesită TALENT autentic. Mai puțin de 4% din cei care se pregătesc pentru a deveni psihoterapeuți ajung să profeseze!

Ceilalți fie abandonează studiile, fie se aleg cu o diplomă. Fie, mai grav, profesează, dar nu au clienți! Iar puținii clienți care le vin SIMT imediat că au greșit persoana!

Astfel că LIPSA TALENTULUI nu poate fi COMPENSATĂ prin studii, diplome sau alte artificii menite să justifice un statut social!

Unii spun că te naști psihoterapeut, nu devii! Nu le dau dreptate decât parțial. Formarea autentică a unui psihoterapeut este o muncă susținută, întinsă pe mulți ani de zile!

Chiar existența unor abilități native sau daruri ale naturii sunt insuficiente! Mai ales dacă nu există, pe lângă har, o muncă susținută. Dublată de o mare determinare și dorință de a ajuta.

Psihoterapeuții autentici sunt deci foarte rari! Și greu de format!

Al doilea motiv este școlarizarea defectuoasă

Un psihoterapeut poate fi format în profesie doar de alți psihoterapeuți, prin mentorat. Meseria se fură de la cei mai abili în domeniu!

Nici un profesor, ANGAJAT la stat pe un salariu, nu poate preda procesul AUTENTIC! Ci doar unele noțiuni pur teoretice. Total insuficiente pentru a transforma studentul în psihoterapeut.

Însă sistemul actual falsifică tocmai procesul de PREGĂTIRE, înlocuit adesea cu formări pur formale. Făcute de profesori care în practică fie nu lucrează, fie consideră psihoterapia doar ceva SUPLIMENTAR, pe lângă activitatea de la catedră.

Care le consumă 80% din timp, și aproape toată energia necesară în profesia de psihoterapeut! Însă deși nu profesează decât tangențial sau ocazional, ei PREDAU, ca profesori, o profesie pe care o practică doar suplimentar! Și ei formează alți psihoterapeuți!

Al treilea motiv este lipsa implicării

Ca psihoterapeut, e nevoie să fii implicat trup și suflet în PROCES. Care îți consumă resurse enorme de TIMP și ENERGIE. Nu merge să lucrezi în altă parte, și să profesezi doar DUPĂ orele de serviciu! Însă în România lucrurile stau diferit, din păcate!

De fapt, peste 80% din psihoterapeuții din România au o slujbă oarecare la stat! Iar munca lor cu clientul reprezintă doar ceva… SUPLIMENTAR!

Unii, mai norocoși, lucrează ca și consilieri școlari, sau ca și psihologi clinicieni, angajați la spitale sau direcții județene pentru protecția copilului. Având astfel tangență cu oamenii în suferință. Însă ceea ce fac ei la slujbă este DIFERIT de procesul autentic de PSIHOTERAPIE!

Unii psihoterapeuți sunt de fapt profesori universitari la facultatea de psihologie. Însă materia pe care o predau la cursuri e doar o mică parte dintr-un întreg!

Care nu-i face mai competenți în practică! Însă le dă cel puțin o aură de experți în domeniu. Mai ales în ochii celor care confundă procesul de psihoterapie cu partea teoretică a psihologiei!

Alții, mai ales în primii ani de formare ca psihoterapeuți, sunt angajați în profesii fără legătură directă cu psihicul uman, care le consumă toată energia! Fapt care nu-i împiedică să lucreze după orele de program! Cu eficiență apropiată de zero!

Mă întreb cum ați reacționa dacă înaintea unei operații complicate pe care ar urma să o suferiți, vi s-ar explica faptul că medicul chirurg întârzie, deoarece lucrează angajat ca electrician la o firmă de construcții! Și că vă poate opera doar DUPĂ orele de serviciu, în timpul liber care i-a mai rămas! Ce încredere ați mai avea în acel chirurg?

Al patrulea motiv este rentabilitatea

Când pornești în profesie, ești începător. O iei practic de la zero. Și ai nevoie de minimum 2-3 ani pentru a profesa la un nivel acceptabil. Între timp, ideal ar fi să PRACTICI. Fie să faci voluntariat, să oferi ședințe PRO-BONO, fie să ai tarife reduse.

Însă din lipsa mijloacelor de susținere financiară, puțini reușesc să facă aceste sacrificii! Plătind, între timp, și cursurile de FORMARE ca psihoterapeuți, cu costuri de circa 1000-2000 euro anual. Plus cheltuieli de deplasare și cazare.

Cursuri care nu au decât valoare pur teoretică. Fiind realmente utile doar dacă se muncește practic între timp! O noțiune teoretică dobândită la curs, care urmează să fie aplicată în practică la sfârșitul formării, adică peste 2-3-4 ani, este inutilă!

Prin urmare, a profesa ca și psihoterapeut este PAGUBĂ curată în primii 4 ani de formare, și primii 2-3 ani de practică! La fel este în majoritatea profesiilor liberale! Însă mentalitatea de ANGAJAT a celor mai mulți candidați la statutul de psihoterapeut îi descurajează din start!

Al cincilea motiv este raportul efort/venituri

O persoană cu ABILITĂȚILE necesare unui PSIHOTERAPEUT poate găsi oricând un job foarte bine plătit în alte domenii conexe – marketing, vânzări, management resurse umane. Sau își poate deschide propria afacere. Astfel că raportul dintre EFORTUL depus și VENITURI este favorabil celui care alege să-și VALORIFICE calitățile la maximum.

Capacitatea de persuasiune, abilitățile de relaționare, de comunicare interumană ale unui PSIHOTERAPEUT autentic îl fac VALOROS în majoritatea domeniilor în care se lucrează cu OAMENII.

În vânzări, management, training de grup, sau team building-uri, se pot scoate bani mult mai mulți decât din munca 1 la 1 cu clienții ca și psihoterapeut.

Ca și în domeniul medical, oamenii valoroși aleg, cel mai adesea, să PĂRĂSEASCĂ SISTEMUL de stat. Și să își pună în valoare calitățile în mediul corporatist. Sau în afacerea proprie.

Al șaselea motiv este atmosfera din profesie

Profesia de psihoterapeut nici măcar nu a fost LEGIFERATĂ clar în România! Practic, ea nu există oficial. Așa că a fost artificial INTEGRATĂ, forțat, în cea de… PSIHOLOG!

S-a ajuns ca persoane care nu au absolvit facultatea de psihologie să devină  pe hârtie psihologi (!) pentru a putea profesa ca și… psihoterapeuți!

Nici măcar profesorii de la facultățile de psihologie nu par a cunoaște DIFERENȚA enormă dintre cele două profesii radical diferite, PSIHOLOG și PSIHOTERAPEUT!

Mai ales că 90% dintre cei formați ca și psihoterapeuți sunt absolvenți ai facultății de psihologie. Și PERCEP formarea lor în psihoterapie ca fiind ceva SUPLIMENTAR. Dacă nu merge una, merge cealaltă! Sau ambele la pachet!

Am explicat într-un articol DIFERENȚELE radicale dintre cele două profesii. Însă pun accent pe DIFERENȚELE ENORME dintre TIPARUL de personalitate și modul de lucru al unui PSIHOLOG clinician (teste, evaluări, diagnostice clinice, pregătire tehnică de specialitate), și vocația UMANISTĂ a oricărui psihoterapeut (relaționare, încredere, comunicare eficientă, persuasiune, cultură generală, inteligență emoțională dezvoltată).

Vezi aici articolul care aduce lămuriri în această privință: Diferența dintre psihologul clinician și psihoterapeutul umanist

Al șaptelea motiv este competiția inegală

Și nu mă refer la competiția dintre psihoterapeuții buni, care sunt EXTREM DE RARI. Și care nu mai fac față solicitărilor decât dacă RIDICĂ prețul. Ci la concurența cu SISTEMUL MEDICAL. Axat pe prescrierea de MEDICAMENTE în exces!

Medicii au diverse interese materiale ca să PRESCRIE medicație. În trecut primeau bani, iar acum sunt stimulați (a se citi cointeresați) prin gratuitate la pretinse conferințe și comunicări științifice peste hotare. Mai ales dacă AGENȚII care le vând medicamentele își ating TARGETUL de vânzări! Astfel că va fi raritate dacă medicul va recomanda cuiva PSIHOTERAPIE, în loc de MEDICAMENTE!

Faza interesantă e că MEDICII preferă, pentru ei, în majoritatea cazurilor când întâmpină suferințe sufletești, psihoterapia! Și mult mai rar medicamentele colegilor lor psihiatri!

Ca să nu mai amintesc faptul că medicamentele sunt ieftine, și multe sunt COMPENSATE. În timp ce psihoterapia e compensată doar parțial în occident, și aproape deloc în România.

Al optulea motiv este CLIENTUL

Lipsa EDUCAȚIEI cu privire la propria persoană, la modul cum funcționează creierul uman, și la IMPORTANȚA propriei stări de bine, de sănătate, de împlinire, este principala cauză pentru care majoritatea românilor merg la medic, la preot sau la ghicitoare atunci când întâmpină dificultăți sufletești!

Este mult mai comod, mai rapid și mai ușor să PASEZI sarcina propriei tale vindecări unei persoane străine. Pe care nu o doare gura să PROMITĂ, contra cost, și fără acoperire, că VA FACE ceea ce de fapt e în sarcina fiecăruia dintre noi să facă!

Nimeni nu poate face în locul tău un PROCES autentic de INTROSPECȚIE, de autoobservare, autocunoaștere și transformare! Însă românii sunt obișnuiți din vechiul sistem ca ALTCINEVA să gândească în locul lor. Să le spună ce să facă, să le dea (sau chiar impună) soluțiile corecte, și metodele potrivite!

Însă când e vorba de TINE, e nevoie de un proces UNIC, PERSONALIZAT, pe care NIMENI înafară de tine nu îl poate parcurge în locul tău!

Doar ASUMAREA RĂSPUNDERII propriei tale eliberări emoționale îți poate fi de folos! Iar asta necesită EFORT. Inclusiv un efort FINANCIAR! Pe care alegi să îl faci doar DUPĂ ce devii CONȘTIENT cu adevărat de importanța lui!

Al nouălea motiv este tiparul de personalitate

Doar 10-20% din populație răspunde pozitiv, implicându-se în procesul specific psihoterapiei! Nu oricine e capabil să respecte un orar, să își amintească ziua și ora ședinței următoare! Și să susțină cu consecvență un proces îndelungat, de luni de zile.

Prea puțini sunt conștienți de faptul că un DEZECHILIBRU INTERIOR se va reflecta întocmai ȘI ÎN EXTERIOR! Asupra profesiei, afacerii și a tuturor RELAȚIILOR INTERUMANE!

Orice BLOCAJ MENTAL din trecut va avea o INFLUENȚĂ majoră asupra ALEGERILOR ȘI DECIZIILOR pe care o persoană le va lua de-a lungul vieții sale!

Deși majoritatea pretind că ei CUNOSC aceste lucruri, nu au idee despre IMPLICAȚIILE REALE asupra vieții lor. Și a faptului că STAREA DE BINE personală este FUNDAȚIA oricărei realizări personale sau profesionale!

În lipsa ei, totul de dezechilibrează, și HAOSUL și SUFERINȚA pun stăpânire pe tot!

Al zecelea motiv este TIMPUL limitat

Un psihoterapeut autentic nu poate lucra opt ore pe zi! O muncă creativă necesită pauze, odihnă, și implicare emoțională maximă! Plus o foarte mare ATENȚIE la DETALII! Astfel că un psihoterapeut bun va putea programa doar cel mult 5 ședințe pe zi!

Teoretic, se pot lucra și 12 ore pe zi, însă studiile arată clar că maximum 5 ore pot fi eficiente. Cu pauze mari între ele! Un maximum de 25 de ședințe se pot programa săptămânal! Din care cam 5-10 se amână!

Unii clienți ÎNTRERUP brusc procesul. Alții amână prea des ședințele. Sau intervin, ocazional, motive justificate. Astfel că doar 15-20 de ședințe au loc săptămânal. Sau chiar mai puține în perioadele sărbătorilor, concediilor, venirii primăverii.

În final, după plata taxelor, impozitelor, chiriilor și cheltuielilor, psihoterapeutul cu experiență poate ajunge să câștige mai puțin decât cât un zugrav bun, format în profesie în câteva săptămâni.