Pentru a avea ACCES la SUCCES, este nevoie să parcurgi un proces de dezvoltare personală. Acesta presupune un efort. Pe care majoritatea oamenilor îl refuză. Şi pe care l-am comparat mai jos cu procesul de învăţare al conducerii auto. Pentru că există multe lucruri similare la cele două procese.

1. Primul motiv este NEGAREA necesităţii de a parcurge întregul proces de dezvoltare personală – absolut necesar pentru atingerea succesului. Aş putea să o numesc şi IGNORANŢĂ, sau necunoaştere a REALITĂŢII, refuz de a observa şi accepta REALITATEA. E ca şi cum un adolescent refuză să facă scoala de şoferi, sub pretextul că el deja ştie bine să conducă o maşină. A învăţat în 15 minute, conducând maşina unui amic, pe un drum forestier! Deci nu mai pierde el timpul cu formalităţile şi instructorul. Puţini neagă necesitatea şcolii de şoferi, însă majoritatea dintre noi NEGĂM agresiv necesitatea dezvoltării autocontrolului, inteligenţei emoţionale, ameliorării relaţiilor interumane.
2. Încercarea ta de A ÎNLOCUI procesul de schimbare, specific dezvoltării personale, cu scurtături. În mod similar tânărului care în loc să facă şcoala de şoferi, joacă jocuri pe calculator sau se uită la televizor la raliuri de Formula I, considerând că poate învăţa să conducă şi aşa. Indiferent cât de scurt şi de simplu ar fi un proces, vom fenta mereu, pentru că am primit acest tipar din şcoală. Chiar şi atunci când realizăm că ne furăm singuri căciula.
3. Incapacitatea de A TE CONCENTRA pe scopurile tale. Degeaba faci şcoala de şoferi, dacă mintea ta refuză să se concentreze pe procesul de învăţare. În timp ce conduci, cu instructorul alături, e necesar să te concentrezi la maximum asupra a ceea ce faci. Cu perseverenţă. Fără să vorbeşti între timp la telefon, sau să acorzi ATENŢIA TA altor stimuli care te pot deturna de la scopurile tale. Orele în care instructorul te ghidează nu îţi permit să faci şi alte lucruri în acelaşi timp. Altfel, le faci degeaba.
4. NERĂBDAREA de a parcurge întreg procesul. Suntem setaţi să căutăm soluţii miraculoase. Să căutăm mereu scurtături. Miracole, şi panaceul universal. Sau să facem copy/paste, în loc să depunem un EFORT PERSONAL. Să trişăm sau să fentăm sistemul. Însă nici la şcoala de şoferi nu există scurtături, acel minim de 30 de ore fiind absolut NECESAR. Şi adesea insuficient.
5. Pretinsa LIPSĂ DE TIMP. Este un pretext copilăresc. După ce înveţi peste 1000 de ore anual, timp de 12-15-16 ani, la şcoala de stat, a pretinde că nu mai ai timp să mai faci încă câteva ore pentru a deveni capabil să şi valorifici ceea ce ai învăţat la şcoală, este de-a dreptul caraghios. E ca şi cum înveţi luni de zile teoria, ca să iei „sala” de la şcoala de şoferi, şi apoi REFUZI să mai faci şi cele 30 de ore de conducere practică, pentru că (pretinzi că) nu ai TIMP! Consideri că efortul de a lua sala este deja mult prea mare, şi orice alt efort e inutil.
6. LIPSA DE ÎNCREDERE ÎN SINE, în capacitatea ta. Mulţi abandonează procesul de dezvoltare personală pentru că au încercat, cândva, o metodă sau alta, în urma lecturii unei cărţi sau a participării la un curs demonstrativ. Întrucât aceasta nu a funcţionat ATUNCI, au abandonat ORICE ALTĂ încercare. Convinşi că un singur EŞEC este ceva care PREVEDE (OARE?!) şi alte EŞECURI ulterioare. În mod similar, unele persoane de vârstă mijlocie fac şcoala de şoferi, iau teoria, dar după primele 1-2 ore la volan, se descurajează şi abandonează! Sunt prea perfecţioniste ca să accepte că greşesc des, şi că au de învăţat să conducă doar greşind repetat, şi corectând din mers! Aşa că preferă să EVITE procesul, indiferent cât suferă din această cauză.
7. EZITAREA de a porni acest proces. Traumele din copilărie şi experienţele negative prin care trecem pot să ne imprime tiparul de personalitate ezitant, temător, şi atunci devenim campioni ai AMÂNĂRILOR. Apare o incapacitate de a porni ceva nou. O FRICĂ absolut nejustificată de SCHIMBARE. Una extrem de puternică, asemănătoare unui BLOCAJ MENTAL. Care funcţionează fără greş. Pe pilot automat. Şi care taie din start orice iniţiativă. Şi blochează drumul spre orice proces de dezvoltare personală. Deschizând astfel un drum larg SUFERINŢEI.

Tu ai acces la dezvoltare personală?

Acestea sunt doar câteva BLOCAJE observate de mine. Care contrazic pe acei optimişti ce declară că dezvoltarea personală ar trebui predată la liceu. Sau că fiecare ar trebui să citească despre acest proces. Recunosc, foarte puţini avem ACCES real la procesul de dezvoltare personală. Accesul e limitat la oamenii care şi-au depăşit blocajele. Sau au avut curajul de a sparge gheaţa.

Toţi putem citi, putem participa la seminarii, la conferinţe, şi ne putem INFORMA despre procesul de dezvoltare personală. Şi cam atât pentru majoritatea dintre noi!

Însă a afla DESPRE ceva, este una, şi a parcurge sistematic un PROCES este cu totul alta. Am comparat procesul de dezvoltare personală cu procesul de învăţare al unui viitor şofer. Sunt similare, pentru că ambele necesită inevitabil unele resurse:

• INSTRUCTORUL potrivit, ACCEPTAREA lui, parcurgerea procesului ALĂTURI DE EL, necesarul de ore parcurse împreună, imposibilitatea scurtăturilor, necesitatea maximei CONCENTRĂRI, RĂBDAREA de a învăţa sistematic, INVESTIŢIA de timp, efort şi bani, ÎNCREDEREA în capacităţile TALE proprii (instructorul nu conduce în locul tău!), şi CURAJUL de a-ţi asuma acest proces.

În final, după ce ai carnetul de conducere, vei continua procesul şi vei învăţa permanent să conduci, indiferent cât ai condus. Vei fi ATENT în fiecare moment la volan, şi te vei corecta continuu. Fără să te culci pe o ureche, şi să iei mâinile de pe volan conducând cu viteză prea mare, numai pentru că tu deja eşti şofer cu vechime, şi ştii deja totul.

Daca ti-a placut articolul da-i un share!0000