Rezistenţa clientului semnifică, în psihologie, reticenţa acestuia de a se dezvălui, de a atinge punctele fierbinţi. E un fenomen de apărare, de negare a unei realităţi incomode.

Cine poate vorbi despre traumele din trecut fără să se simtă prost? Aşa că rezistenţa apare deseori în terapie. Mai mult, unii clienţi constată, după mult timp, că nu au atins în discuţie tocmai punctele critice.

Iar clienţii consideră adesea ca fiind normal să evite sau să ascundă unele lucruri deranjante.

Rezistenţa arată lipsa unui raport corect!

În realitate, rezistenţa clientului depinde în mare măsură de abilitatea terapeutului de a sparge gheaţa. De a crea raportul potrivit. De a face clientul să se simtă înţeles.

Iar această artă nu se învaţă, din păcate, la facultatea de psihologie! Doar la formările profesionale ulterioare, sau la cursurile de programare neurolingvistică, făcute pe banii proprii!

Astfel, terapeutul poate asimila unele tehnici de creare a unui raport interuman optim, care îi pot fi de folos. Altfel, terapia nu va avea efect, iar clientul va pleca după primele 2-3 şedinţe!

Rezistenţa apare faţă de agresivitate!

Capacitatea clientului de a trece peste rezistenţa lui interioară, subconştientă, este extrem de importantă. Însă arta terapiei este cea care permite acestuia să se deschidă.

Un terapeut prea agresiv, prea arogant, prea plin de sine, va crea bariere artificiale, şi va bloca orice deschidere a clientului.

Agresivitatea provoacă teamă. Iar teama duce la rupturi în orice relaţie! De unde este evident că umanismul terapeutului stă la baza relaţiei terapeutice!

Terapiile umaniste şi rezistenţa clientului

Carl Rogers, fondatorul terapiei umaniste, pornea de la premiza egalităţii. A fost primul care a renunţat la sintagma de „pacient”, înlocuind-o cu cea de „client”.

A renunţat şi la etichetarea lui, la încadrarea lui rigidă într-un diagnostic clinic! Şi mai ales la poziţia de superioritate a terapeutului faţă de client!

O atitudine deschisă, de egalitate şi de cooperare este singura care elimină rezistenţa. Clientul devine conştient că el joacă rolul principal în propria sa terapie.

Iar rolul terapeutului este de a-l ghida în direcţia potrivită lui! Astfel că în interiorul echipei terapeut-client, orice rezistenţă îşi pierde sensul.

Rezistenţa în sistemul medical

Rezistenţa clientului apare atunci când terapeutul are o atitudine medicalizată, arogantă, de tip „eu ştiu totul, tu nu ştii nimic”.

Atitudine pe care analiza tranzacţională o descrie astfel: „Eu sunt OK, tu nu eşti OK”.

Cunoaştem cu toţii acest model „medical” din sistemul de stat din România. În care medicul se crede „Dumnezeu”, impune prin presiune soluţii proprii, şi nu acceptă, dintr-o acută lipsă de timp, să discute cu pacientul despre oportunitatea tratamentului prescris!

În aceste condiţii, pacientul se simte, pe bună dreptate, agresat. Iar efectul agresiunii este rezistenţa la tratament!

Sau căutarea unui alt medic, de regulă privat, care prescrie acelaşi tratament, sau unul similar. Doar că explică, răbdător, sensul acestuia! Astfel implică pacientul în propria sa vindecare, şi astfel se asigură că acesta va urma tratamentul!

Rezistenţa vine din incapacitatea de relaţionare

Orice rezistenţă a pacientului, sau clientului, chiar şi una subconştientă, interioară, vine din incapacitatea terapeutului de a relaţiona corespunzător. De a ajusta vocabularul de specialitate la nivelul de înţelegere a clientului.

Şi mai ales din necesitatea de a oferi RESPECT celor cu care intră în relaţii. Oamenii au adesea dureri sufleteşti mari, ascunse sau reprimate.

Ultimul lucru care le lipseşte este un terapeut arogant, agresiv sau atotştiutor! Care refuză să le asculte punctul de vedere. Sau care le impune, forţat, ideile lui, pretins a fi „ştiinţifice”!

Indivizi care, în cuda pregătirii profesionale, uită că fiecare om e unic, şi că metodele, tehnicile sau protocoalele de tratament general valabile pot să dea rateuri.

Mai ales dacă le privim şi folosim pe post de dogme sau panaceu universal! Fiecare om este unic, şi necesită personalizarea tratamentului!  Iar asta necesită dialog, înţelegere şi buna cunoaştere a particularităţilor sale!

Uneori, în terapie, pentru a se ajunge acolo este nevoie de ore întregi. În care terapeutul observă atent, iar clientul cooperează, colaborează, şi construieşte împreună cu terapeutul soluţiile personalizate, bine adaptate situaţiei sale!

Rezistenţa în orice relaţie

Indiferent că e vorba de relaţia părinţi-copii, sau sef-subaltern, sau soţ-soţie, dacă există rezistenţă, înseamnă că există şi presiune agresivă! Orice presiune, încercare de a impune cu forţa “adevărurile” altora, va întâmpina rezistenţă.

Iar prezenţa ei ne indică faptul că ar fi bine să ne oprim! Să schimbăm modul de abordare al problemelor! Sau modul în care comunicăm, respectăm şi valorizăm interlocutorul.

Idei de genul: „Eu sunt şeful, şi eu comand”, sau „Eu sunt mai în vârstă şi ştiu mai bine” arată un grad ridicat de disfuncţionalitate. Dar şi o incapacitate de a relaţiona eficient cu alte persoane, de a le respecta şi aprecia valoarea!

Rezistenţa ta arată că nu te simţi respectat!

Dacă te simţi devalorizat, ignorat sau „luat de sus”, atât în terapie, cât şi în orice relaţie interumană, opreşte-te! Întrerupe imediat “dialogul”. În fond un „monolog” al unui individ incapabil să comunice eficient, să te respecte, şi să te trateze umanist!

Pentru el, eşti doar un obiect! O unealtă pe care o va folosi. Indiferent de statutul său, cel care uită să te respecte merită ignorat!

Tu, ca şi client, ai puterea de a schimba lucrurile, locurile, oamenii cu care interacţionezi, partenerul de viaţă, angajatorul sau jobul. Şi bineînţeles, poţi schimba oricând, dacă este nevoie, şi terapeutul.

Dacă ai întâmpinat probleme de acest gen, şi eşti o persoană cu rezistenţă la terapie, cu reticenţe în a vorbi deschis despre probleme, hai să discutăm, DE LA EGAL LA EGAL, AMICAL!  (click AICI)! Poţi să descoperi că adesea rezistenţa există doar în teorie!