Educaţia pentru viaţă e diferită de învăţământ!
Educaţia începe imediat după naştere, personalitatea copilului fiind formată în proporţie de 80% la vârsta de 7 ani! Iar învăţământul începe abia după aceea! Fără a mai influenţa prea mult educaţia primită!
Procesul de învăţământ presupune multă instruire. În special una tehnică, teoretică. În care profesorul predă metode teoretice şi repetitive de rezolvare sau utilizare a unor exerciţii, sisteme, maşini, obiecte. Fără vreo legătură cu educaţia!
Procesul de învăţământ presupune asimilarea unor reguli, teoreme, teorii, şi multă memorare. Rolul lui a devenit important când industria s-a dezvoltat, şi era nevoie de muncitori capabili să scrie, să citească şi să calculeze.
Iar învăţământul a fost impus pentru a antrena ţăranii nealfabetizaţi, care urmau să devină muncitori în industrie. Şi care aveau nevoie de câteva abilităţi tehnice în acest sens.
Educaţia începe devreme!
Educaţia, pe de altă parte, este un proces de formare a personalităţii. În care o persoană este antrenată să se autocunoască, să îşi înţeleagă sentimentele, emoţiile, stările, prejudecăţile, reacţiile şi comportamentele.
Nu are nimic de-a face nici cu memorarea, nici cu asimilarea unor cunoştinţe teoretice sau pur tehnice! Părinţii, educatoarele şi anturajul educă fiecare copil de la cea mai mică vârstă!
Transmit informaţii prin imitaţie, prin gesturile şi comortamentele lor, prin tonul vocii lor, prin modul în care se comportă! Iar ceea ce transmit devine literă de lege pentru copii, care nu au alte repere!
Dacă eşti adult şi ai constatat că ai un control deficitar al emoţiilor tale, că te descurajezi uşor, că eşti tensionat, ezitant, încordat, mereu grăbit sau prea demoralizat, nu e de vină învăţământul formal.
Nici matematica, nici geografia, nici istoria sau alte materii predate la şcoală!
Traumele din copilărie pot deveni adevărate erori de educaţie!
Adesea, experienţele neplăcute, traumele, şocurile, certurile, agresiunile, rămân stocate în mintea subconştientă a copilului, şi influenţează puternic comportamentele acestora de la vârsta adultă!
Exemplific doar părerea unui expert în consilierea şi psihoterapia de cuplu, care consideră că doar 10% din motivele declarate ale certurilor conjugale sunt reale! Restul de 90% având alte cauze, rătăcite prin tiparele subconştiente formate încă din copilărie!
Educaţia pentru viaţă este cel mai adesea deficitară, şi multe erori făcute în primii 7 ani de viaţă se reflectă în comportamentele disfuncţionale ale adulţilor!
Şi aici mă refer la adulţii funcţionali, şi consideraţi a fi clinic sănătoşi! În care includ persoane cu funcţii de conducere, cu responsabilităţi, sau chiar proprietarii unor afaceri de succes!
Tiparele disfuncţionale nu sunt boli psihice, nici probleme clinice care să necesite neapărat un tratament medicamentos.
Însă ele tind să afecteze negativ viaţa fiecărei persoane. Şi a anturajului ei – familie, prieteni, colegi de muncă sau de şcoală!
Blocajele mentale sunt rodul unei educaţii eronate
Adesea, ştim ce avem de făcut, ce ne-ar avantaja şi mai ales ce ne dorim. Cu toate astea, facem lucrurile în mod diferit. Fără să ne dăm seama de ce procedăm astfel.
Unele blocaje din mintea subconştientă ne determină faptele! Şi e uşor de constatat că autocontrolul asupra lor lipseşte! Iar eforturile de voinţă dau rezultate modeste, şi numai pe termen scurt!
Avem de conştientizat procesul, şi de remediat deficienţele de educaţie! Sau mai degrabă dresajul social la care am fost supuşi cândva.
Nu avem de învăţat ceva anume, ci mai degrabă de dezvăţat mintea proprie de unele tipare toxice.
Schimbările rapide din societate modifică nevoia de educaţie
Educaţia din trecut era bazată pe presupunerea că lucrurile vor rămâne neschimbate. La fel şi nevoile sociale. Însă progresul rapid al societăţii ne pune în faţa altor necesităţi.
Avem nevoie să resetăm multe convingeri depăşite. Avem nevoie de altă educaţie pentru viaţă!
Care începe cu schimbarea unor credinţe învechite, disfuncţionale, limitative sau dezadaptative! Iar şcoala, universitatea, masteratul, nu ne ajută cu nimic în acest sens!
Fundaţia succesului stă în inteligenţa emoţională, şi în capacitatea de educare a ei.
Nici un proces de învăţământ, de instruire pur tehnică într-o profesie sau alta, oricât de sofisticat, nu va compensa deficienţele stocate şi reprimate în mintea subconştientă.
Exemplul cel mai clar o reprezintă unii absolvenţi ai facultăţii de psihologie, care constată că deşi îşi finalizează studiile cu note mari, tot nu au reuşit să corecteze, şi nici să compenseze măcar parţial deficienţele proprii!
Abia în urma unui proces activ de dezvoltare personală, cu implicare personală, rezultatele favorabile încep să apară!
0
0
0
0