Pilotul automat – salvator sau cauză a accidentelor?
Pilotul automat operează mai mult de 80% din timpul de zbor al avioanelor. Piloţii umani pot chiar şi să aţipească uneori, fără ca zborul să aibă de suferit. Tehnologia a avansat, şi factorul uman, care poate greşi, e înlocuit treptat cu tehnologii avansate. Însă pilotul automat nu poate lua decizii corecte. El doar face unele setări, în funcţie de informaţiile pe care le primeşte de la computerul de bord! E suficient ca acesta să dea informaţii greşite, şi accidentul e posibil!
Creierul uman e condus tot de pilotul automat?
La fel funcţionează şi creierul uman! Şi el are două sisteme, unul automat, şi altul conştient şi raţional. Însă a fi permanent în gardă, a fi mereu raţional, şi mereu foarte atent, e o corvoadă. Orice şofer va confirma că lasă oarecum pilotul automat al minţii să preia conducerea. Şi că intervine raţional doar atunci când se iveşte ceva neprevăzut.
De fapt, cu cât eşti mai ocupat, mai aglomerat, şi mai agresat de informaţii, cu atât tendinţa de a lăsa pilotul automat să conducă întreaga ta viaţă e mai puternică. Efortul raţional cere timp, efort şi implicare conştientă. Fapt care consumă energie şi resurse. Iar pentru că lipseşte timpul, sau dispoziţia de a aloca energie suficientă, folosim pilotul automat de câte ori este posibil. Mult prea des!
Pilotul automat al creierului e sigur?
Pilotul automat foloseşte stereotipuri. Imită situaţii pe care le-a mai întâlnit, le-a trăit, şi le-a memorat. Astfel că va reacţiona asemănător, sau identic, la situaţii care doar par a fi asemănătoare! Experienţele noastre duc la acumularea unui stoc de stereotipuri, din care pilotul automat extrage rapid ceea ce consideră necesar. Un fel de intuiţie, de răspuns reflex, de instinct. Fapt care evită consumul de timp şi energie pentru a te apleca asupra problemei, a studia în detaliu, a gândi. Ai reuşit să eviţi efortul mental conştient, consumator de energie, folosind intuiţia şi răspunsul oferit de pilotul automat! Cu riscul de a lua decizii superficiale şi pripite!
Când preia conducerea pilotul automat?
Doar atunci când lipsesc resursele de timp sau de efort mental conştient. Deciziile pripite, negândite, insuficient cântărite sunt cele luate în grabă, sub presiunea timpului. Sau când comoditatea te determină să nu consumi prea multă energie mentală. Atunci, preia controlul prima impresie. Bazată pe experienţe asemănătoare, adesea superficiale. În loc să aloci timp şi resurse pentru a cântări atent lucrurile, te grăbeşti să răspunzi rapid. Să arunci imediat răspunsul care pare a fi cel mai apropiat de cel corect.
Cum diferă deciziile luate de pilotul automat?
Adesea, deciziile automate pot fi bune. În special când e vorba de probleme mărunte, frecvent întâlnite în viaţa de zi cu zi, cu rezolvări simple. Iluzia apare atunci când foloseşti pilotul automat şi pentru rezolvarea unor probleme importante aparent similare cu altele. Sau în situaţia în care ai de făcut faţă unor capcane de marketing. Atunci, tendinţa de a te pripi îţi va juca feste. Şi e suficient să te grăbeşti o sigură dată, şi să semnezi, de exemplu, un contract dezavantajos de credit imobiliar pe 30 de ani. Fără să calculezi prea mult. Şi fără să mai activezi mintea raţională. Folosind doar sistemul mental automat, care va răspunde rapid, intuitiv, şi uneori iraţional.
De ce pilotul automat preia conducerea?
Pentru că în societatea modernă, suntem captivi sub un tir continuu, un veritabil bombardament informaţional. Care creează o presiune constantă. Astfel că energia alocată minţii raţionale, lente, va fi tot mai rară. Şi timpul necesar pentru activarea ei va fi rareori disponibil. În plus, dispoziţia de a gândi profund, de a calcula, de a găsi momentul şi mai ales starea potrivită va deveni o raritate. Astfel că pilotul automat devine, treptat, o soluţie de compromis. Una bună pe termen scurt, la probleme mărunte, dar superficială şi înrobitoare când e vorba de decizii majore. Tu cum iei deciziile? Cum faci alegerile importante pentru viaţa ta?




