Adevărul despre cum îți fură Facebook datele personale
Datele personale pe care Facebook ți le fură pentru a le vinde sunt importante! Ele conțin și lista cu prietenii tăi! Adică vreo 500 de persoane din care pe 400 nu le-ai văzut în viața ta. Apoi, jocurile pe care le-ai jucat, cu punctajele aferente! Ele permit Facebook să te manipuleze, astfel încât poate vei vota lejer alți cretini la alegerile următoare. Din pură neatenție, absorbit fiind de jocurile tale! Datele personale de acest gen ar trebui să fie secrete! În curând, vei plăti mii de euro unor așa-numiți specialiști în protejarea lor. Un fel de lupi trecuți în rezervă, care vor păzi, contra cost, oile tale. Iar tu vei fi obligat să-i angajezi, cu contract de colaborare!
Datele personale au valoare mare!
Mailul tău sau numărul tău de telefon trebuie să fie secrete! Ar fi bine să le păzești de Facebook! La fel și pasiunile tale, gusturile în materie de cumpărături sau paginile vizualizate incidental! Chiar și marca telefonului tău trebuie ascunsă! Aceasta trebuie să devină un secret bine păzit! Nu și conținutul convorbirilor tale, care e înregistrat și stocat obligatoriu de către fiecare operator! Că așa zice legea! Însă asta o fac cei autorizați, din serviciile speciale, așa că nu ai de ce să-ți faci griji! Tu să ai grijă ca Facebook să nu fure date importante despre prietenii tăi virtuali, dintre care unii locuiesc în India sau Africa sub-sahariană. Pozele cu ei sunt secrete, și pot fi folosite ilegal în alegerile prezidențiale din Rusia de peste 12 ani!
Datele personale și politica Facebook!
Facebook culege date, în mod automat, fără să se preocupe de destinația lor. Însă numărul mare de date primite gratis face invidioase structurile plătite de state care culeg, pe bani grei, date mult mai puține. Concurența neloială e evidentă! Specialiști care freacă menta prin birouri, pe salarii mari, și-ar putea pierde posturile și privilegiile pensiilor speciale, dacă Facebook, fără efort, știe prea multe despre voi! Incapacitatea și inutilitatea serviciilor speciale și pretins secrete iese la suprafață! Cum vor mai putea ele manipula în voie alegerile prin intermediul câtorva posturi de televiziune obediente? Acolo șantajezi un lider sau doi, și el dă pe post ce i se cere. Dar pe Facebook poate posta oricine ce dorește. Chiar și OPOZIȚIA! Pericol mare! Jos Facebook-ul!
Datele personale sunt secrete!
Adică singurii care au dreptul să le culeagă, să le stocheze și să le păzească sunt cei din serviciile secrete. Care sunt subordonați politic, și fac exact ce li se ordonă de către puterea politică! Asta e democrația! Nu rețelele de socializare pe care poate posta orice „dușman al poporului”, adică al puterii politice! Cei care sunt împotriva partidului UNIC (alcătuit azi din putere + opoziție, alternante la guvernare și aliate în afaceri murdare) trebuie reduși la tăcere! Pentru că pun în pericol major sistemul democratic pe care aleșii vor să îl protejeze de părerile dușmanilor din exterior. Cum din care exterior? Din exteriorul puterii politice alese democratic, și a serviciilor care o susțin necondiționat!
Datele personale ca pretext pentru cenzură
Libertatea s-a dovedit a fi sănătoasă. Talentele autentice au eclipsat presa de carton obedientă puterii politice. Blogurile tinerilor au relevat adevăruri dureroase, eclipsând televiziunile cu știrile lor false. Iar Facebook-ul le-a viralizat! Astfel că monopolul manipulării nu mai aparține serviciilor secrete conduse de politruci! Preocupați doar de eterna lor tentativă de a se menține la putere! Iar cine face concurență serviciilor speciale, așa incompetente și demodate cum sunt acum, trebuie faultat cumva. Prin diversiune, acuzații nefondate, dar repetate continuu, și orice alt mijloc. Imixtiunile statelor în afacerile private sunt pe val. Capitalismul mai există doar de fațadă, și sistemele centralizate tind să acapareze puterea, după modelul sovietic pe care îl blamează verbal, dar îl copiază în practică.




