Adevărul doare, deci preferăm o minciună plăcută. Pe care o repetăm zi de zi. Deşi ştim că e minciună! În asta constă puterea ei.

O minciună protectoare e preferabilă unui adevăr incomod, care doare! De aceea proverbul spune că: „Minciuna stă cu regele la masă”.

Adevărul doare când e vorba despre munca ta

Adevărul doare mai ales când vorbim de lucruri foarte importante, cum ar fi munca noastră. E atât de important pentru noi să o iubim, încât nu am cuvinte să explic asta.

Pot în schimb să observ, zi de zi, cum oamenii care muncesc pentru salariu, din obligaţie, sunt într-o stare de stres continuu. Iar acest stres le consumă energia, resursele, sănătatea! Toţi ştiu asta!

Uneori oamenii au de-a face la serviciu cu un anturaj toxic. Alteori cu ore suplimentare, fie cu un mediu ostil, cu frig, zgomot, aer poluat.

Dar fiecare se va scuza, şi va explica faptul că trebuie să îşi câştige existenţa! Iar goana după un salariu, adesea insuficient, determină oamenii să sacrifice uneori toată energia lor.

Din păcate, o bună parte din consumul de energie nu merge spre activitatea propriu zisă. Ci spre conflicte, discuţii sterile, eforturi neproductive.

Îţi place munca ta?

De fapt, diferenţa între o activitate care îţi place, pe care o faci din pasiune, şi munca făcută numai din obligaţie este enormă!

Stresul generat de activitatea prestată este şi el de două feluri. Psihologia împarte stresul în bun (eustres) şi rău (distres).

Pentru a presta o activitate care îţi place, activezi stresul „bun”. Iar pentru a face faţă unei activităţi care trebuie neapărat făcută, dar care îţi displace, vei activa stresul „rău”.

Diferenţa dintre cele două tipuri de activare a stresului este de ordin chimic şi hormonal!

Una e să generezi în corpul tău hormonul de stres, de frică, de alarmă, şi cu totul alta e să activezi hormoni de fericire, de relaxare, de plăcere! Care te vor face să te simţi bine, şi vor amplifica energia ta vitală!

Primii te vor epuiza, te vor seca de energie şi vor duce la acidifierea corpului tău. Apoi treptat la îmbolnăvire, atât fizică, cât şi psihică. Iar epuizarea psihică va duce la somatizare, adică la transferul suferinţelor sufleteşti în afecţiuni fizice.

Tu ai grijă de maşina ta?

Metaforic, aş asemăna activitatea ta zilnică la job cu mersul cu maşina. Una e să rulezi lin, pe o autostradă perfectă, cu viteză constantă, fără să percepi că mergi, având senzaţia de plutire, de oprire a timpului, de relaxare, şi cu totul alta e să conduci printr-un oraş supraaglomerat, cu şoferi agresivi şi nervoşi, făcând slalom printre gropile din asfalt, şi ocolind la milimetru pietonii indisciplinaţi sau şoferii agresivi care îţi taie calea când tu ai prioritate!

Uzura motorului tău, şi a maşinii tale în general, va fi minimă în primul caz, şi maximă în al doilea! O maşină care a rulat pe străzile germane şi are la bord 300.000 km va fi într-o stare mult mai bună decât o altă maşină de aceeaşi marcă, cu doar 100.000 km, folosită la taximetrie într-un oraş românesc aglomerat şi prost asfaltat!

Orice şofer înţelege importanţa condusului lin, pe drumuri bune, a maşinii proprii. Însă foarte puţini oameni înţeleg relevanţa unei activităţi profesionale armonioase, într-un mediu plăcut, care să menajeze propriul organism!

Cum îţi repari maşina? Dar corpul?

Noi obişnuim, în general, să avem mare grijă de maşinile noastre, de aparatură, în ciuda faptului că acestea se pot repara uşor şi repede, cu cheltuieli acceptabile.

Doar că rareori acordăm aceeaşi atenţie propriilor stări de bine, şi menajării propriului organism! A cărui uzură este adesea greu de remediat, sau chiar iremediabilă!

Iar tentativele de “reparare” ale problemelor de sănătate apărute datorită excesului de muncă şi uzurii premature rareori dau rezultatele dorite!

Asemenea şoferului adolescent, care nu apreciază valoarea maşinii primite cadou de la părinţi, şi forţează la maximum automobilul, cu riscul de a uza excesiv cauciucurile şi motorul, procedăm la fel cu propriul corp.

Aşteptăm cu atâta nerăbdare să ne terminăm studiile şi să începem să „facem bani”, încât odată intraţi „în pită” călcăm acceleraţia la maximum.

Viteza nu ucide doar la volan!

Odată obţinute primele succese, salarii, venituri, în creier se activează un  adevărat „centru al recompensei”. Identic din punct de vedere al localizării şi mecanismului de funcţionare, cu cel activat la alcoolici sau la consumatorii de droguri.

Asociind câştigurile fnanciare şi plăcerea, se declanşează „workahoolismul”. Iar odată captiv în tiparul dependent, o vei „călca” la maximum. Fără să mai ţii cont de uzura maximă pe care o provoci propriului tău organism!

Plăcerea generată de ideea de a câştiga bani este cea care te ţine captiv într-o activitate care îţi generează excesul de stres. Adevărul doare!

Dacă numărul cazurilor celor care mor de epuizare la locul de muncă pare a fi relativ redus, rata îmbolnăvirilor datorate excesului de muncă este totuşi enormă în România!

Adevărul doare şi în statistici

Statistica arată că mai mult de 80% dintre români merg la muncă din obligaţie, şi nu le place ceea ce fac! De unde rezultă insatisfacţie, stres, nefericire. Ca să nu mai vorbim de implicarea foarte redusă în activitate.

Cât despre eficienţa muncii, nivelul acesteia este catastrofal. Mai ales azi, când perfecţionarea continuă şi adaptarea la noutăţile tehnologice este atât de necesară!

De unde rezultă şi deprofesionalizarea rapidă a celor care sunt blazaţi, lipsiţi de interes pentru a învăţa continuu. Calitatea muncii lor scade pe zi ce trece.

Iar insatisfacţiile profesionale şi stresul fac ravagii tot mai mari. Atmosfera de la locul de muncă devine tot mai apăsătoare, relaţiile cu colegii şi cu şefii se degradează iar conflictele interumane devin tot mai greu de suportat.

Soluţia este găsirea vocaţiei!

Există o singură soluţie pentru evitarea stresului „rău” la locul de muncă. Aceasta este pasiunea pentru ceea ce faci. Într-o stare complet detaşată de câştigurile materiale pe care urmează să le obţii.

Astfel, vei genera doar un stres „bun”, o chimie benefică organismului tău. Vei experimenta o stare de bine în viaţa de zi cu zi. Şi vei avea o activitate moderată, echilibrată, pe care o faci cu plăcere!

Tototdată, vei căuta să îmbunătăţeşti activitatea, să generezi calitate, să înveţi continuu pentru a deveni mai performant. Vei fi autodidact şi automotivat!

Soluţiile nu vin de la sine, ci se creează!

Puţini sunt însă cei capabili să facă o astfel de schimbare. Frica de a nu rămâne fără job, incapacitatea asumării responsabilităţii pentru a schimba ceva, determină oamenii nemulţumiţi să se complacă într-un mediu tot mai toxic.

Iar nemulţumirea lor să crească, amplificând şi mai mult conflictele profesionale existente. Se ajunge la „sindromul broaştei fierte” (vezi AICI), în care broasca nu mai are energia necesară să iasă din apa care se încălzeşte treptat, pentru că va consuma resursele sale de energie pe adaptarea la un mediu ostil. Nu pe schimbarea atât de necesară supravieţuirii! Adevărul doare!

Tu ai puterea interioară să îţi asumi responsabilitatea schimbării?

Pentru a ieşi din apa fierbinte (vezi articolul cu broasca), ai nevoie de energie. Combinată cu asumarea responsabilităţii. Plus curajul de a redeveni tu însuţi.

Resurse pe care rareori le vei descoperi, deoarece necesită alocare de timp şi efort. La care se adaugă riscul de a pierde bani!

Orice nou început te sperie, te descurajează, te blochează pentru moment. Ideea de a face altceva, de a schimba activitatea ta de zi cu zi este noutate.

Iar orice noutate pare a fi, la prima vedere, incertă. Rolul meu e să te ghidez ca să poţi trece cu succes peste aceste incertitudini. Să regăseşti resursele de a ieşi din apa fierbinte, şi de a-ţi recăpăta puterea ta interioară (click AICI).