Dacă eşti singur, e doar o reflexie a ta. Nu alţii sunt de vină! Şi oamenii singuri rareori realizează că pot schimba asta.

Foarte puţini îmi cer ajutorul, pentru că le e jenă, şi rulează prejudecata disfuncţională că ei îşi pot rezolva… singuri problema.

Teoretic, au dreptate. Practic, îi pot ajuta cu uşurinţă să identifice acele prejudecăţi, tipare disfuncţionale sau blocaje mentale care le menţin, artificial, starea de singurătate!

Paradoxul e că pentru a nu mai fi singur, ai nevoie de ghidarea cuiva! A unei alte persoane cu care să COMUNICI.

De preferinţă una specializată în relaţii interumane – psiholog, life coach, psihoterapeut.

Ori tocmai ideea falsă că te poţi descurca singur te determină să nu cooperezi! Să refuzi orice sprijin extern!

Deoarece rulezi convingerea ta disfuncţională că îţi vei rezolva problema… singur!

Însă nici stomatologul nu îşi plombează dinţii de unul singur! Nici chirurgul nu îşi scoate apendicele singur!

Nici nu operează alţi pacienţi singur, fără ajutorul unor asistente!

Suntem fiinţe sociale, şi trăim în cadrul unor SISTEME. Iar noi suntem rotiţe funcţionale, care generăm funcţionalitatea sistemelor! Indiferent dacă e vorba de slujbă, familie sau cercuri sociale.

Şi tu vrei să rezolvi singur toate problemele?

Încăpăţânarea de a încerca să funcţionezi de unul singur arată un comportament dezadaptativ.

Şi o reală lipsă de încredere în propria persoană. Compensată prin dorinţa de a demonstra, forţat, că te poţi descurca şi singur!

Deşi ştii bine, în străfundurile minţii tale, că nu este aşa.

Mecanismul prin care vrei să demonstrezi contrariul este de fapt o NEGARE agresivă a realităţii. Un fel de fugă de responsabilitate.

Frica de a cere ajutor, sau a considera asta ca pe un semn de slăbiciune, sau de vulnerabilitate, este un alt mecanism care adânceşte propria ta singurătate!

Toţi avem nevoie de compania altora, şi de ajutorul lor!

Până şi cei mai bogaţi oameni din lume îşi bazează averile pe o armată de angajaţi, de specialişti, de experţi independenţi.

La care pot apela atunci când simt că au nevoie de ajutor! Ei recunosc, public, că nu ştiu totul, şi că nu ar fi capabili să se decurce singuri!

Altfel, s-ar muta pe o insulă pustie, şi ar trăi acolo complet izolaţi. Nu e cazul lor!

Negarea te face mai singur!

Iar cei singuri se adâncesc şi mai mult în propria singurătate, deoarece se mint pe ei înşişi.

Negând agresiv nevoia de a primi sprijn. Pe care îl refuză. Nu mai au încredere în oameni. Nici măcar în ei înşişi!

Cândva, au fost răniţi! Vorba proverbului, s-au ars cândva în ciorbă, şi acum suflă şi în iaurt.

Acestor persoane le spun o întâmplare, o metaforă, o poveste întrucâtva reală. Prin care am trecut chiar eu în urmă cu câţiva ani:

Mi-a căzut curentul electric! Iar cei de la compania de electricitate au venit doar peste câteva ore să îl repare. M-au lăsat pe întuneric, nervos, frustrat, fără lumină, televizor şi calculator.

În supărarea mea, mi-am amintit de adolescenţă. Când aceeaşi companie îmi tăia, ostentativ, în fiecare seară, curentul! Acum, deşi e democraţie, s-a întâmplat la fel! Îmi doream, atunci, PE MOMENT, să-i pedepsesc! Să rup, definitiv, contractul cu ei! Să nu mai depind de ei şi de serviciile lor. Mult prea lente pentru pretenţiile mele! Şi pentru traumele mele!

Mi-ar fi uşor să fac asta! Însă mă îndoiesc că retragerea mea în singurătate, şi ruperea contractului meu de furnizare a energiei electrice ar fi afectat în vreun fel compania.

Care are monopolul energiei electrice la noi în ţară. Singurul care ar fi suferit aş fi fost eu. Împreună cu familia mea. Prin urmare, strategia mea de moment, impulsivă şi negândită, de a pedepsi compania furnizoare de electricitate prin încetarea acelui contract, ar fi fost cam… neinspirată.

Şi de-a dreptul păguboasă. Dar momentul acela de supărare a trecut. Problema s-a remediat uşor şi rapid. Iar eu acum râd de gândurile mele negre de atunci.

Și dacă rămâi singur?

Cam la fel stau lucrurile şi când o persoană dragă te părăseşte, te trădează, sau îţi invalidează aşteptările. Aşteptări adesea nerealiste!

Îţi vine să te răzbuni pe Univers, şi pe toate femeile (sau, după caz, pe toţi bărbaţii) din lume. Doar pentru că unul, doar UNUL (sau una, doar UNA) s-a comportat DIFERIT decât TE AŞTEPTAI TU.

Şi a făcut ceea ce a simţit, fără intenţia expresă de a te răni! Iar această lecţie de viaţă poate fi INTERPRETATĂ adesea eronat!

Iar tu poţi să cauţi alt mod de a fi, alt cerc de cunoscuţi, alt mediu social. Sau poţi alege izolarea.

Care pe moment, pentru câteva zile sau săptămâni, pare a fi o alegere bună. Însă viaţa merge înainte!

Şi a lăsa o traumă de abandon, o simplă despărţire, să îţi schimbe întreg sistemul de valori, şi întregul tău destin, e o copilărie.

Dar mulţi rămân blocaţi. Fixaţi pe momentul critic! Din care le este greu să mai iasă singuri. Şi dezvoltă un adevărat blocaj mental.

Atât  în ceea ce priveşte atât relaţiile cu sexul opus, cât şi cu oamenii în general.

Refuzul lor de a solicita sprijin este simptomul relevant. Pentru că alimentează mereu cercul vicios în care se zbat.

Şi pe care îl pot sparge, uneori, cu un simplu click AICI!