Află de ce primul pas e cel mai dificil
Primul pas e adesea cel mai important. Este graniţa dintre vechi şi nou. Dintre stagnare şi începerea unui proces ferm de schimbare. Face diferenţa dintre cei care au pornit la drum, şi restul lumii care va rămâne pe loc!
Un simplu pas înainte este un mare început! Va cere un al doilea pas, apoi al treilea, şi vei descoperi că ai trecut la ACŢIUNE! Însă tocmai această TRECERE te sperie.
Motiv pentru care primul pas va fi amânat mereu. Chinezii au un proverb vechi de mii de ani, care spune că primul pas e jumătate drumul!
Cât durează până faci primul pas?
În dezvoltare personală poate să a ani de zile. O statistică îmi arată că majoritatea celor care mă contactează pentru a solicita o şedinţă gratuită au ezitat ani de zile în acest sens!
Este nevoie de o fază de tranziţie extrem de lungă pentru a trece prin toate fazele premergătoare dezvoltării personale. Deloc întâmplător, doar 3% din români aleg acest drum!
Restul se complac în aceste faze pregătitoare, chiar dacă SUFERINŢA lor este majoră! Va dura minimum 5 ani ca să facă primul pas! Pare ciudat?
Prima fază a dezvoltării personale e NEGAREA
Prima fază este NEGAREA. Minciuna pe care mi-o autoadministrez. Un optimism simulat, o mască socială toxică, o bravadă artificială şi inutilă în faţa greutăţilor vieţii.
Este mai degrabă REFUZUL de a te confrunta cu o realitate dură. Concomitent cu REFUGIUL într-o MINCIUNĂ confortabilă! Orice fumător îţi va confirma că nu e dependent, că se poate lăsa oricând de ţigară, sau că ţigara e doar un obicei la care poate renunţa uşor!
De fapt se minte pe el când îţi spune asta! Orice salariat prost plătit îţi va explica mai degrabă cât e el de mulţumit că are o slujbă! Fapt care îl ţine captiv acolo! Dacă se mai minte mult, este clar că va refuza tocmai propriul progres!
A doua fază este ACCEPTAREA!
Acceptarea e primul pas provizoriu. E momentul ADEVĂRULUI. Atunci când ai decis să te opreşti, să IEŞI din MINCIUNĂ! Să ACCEPŢI că te complaci în NEGARE, şi că de fapt poţi mai mult. Meriţi mai mult! Chiar eşti dispus (în sfârşiiit) să FACI mai mult!
Pasul acesta este unul pur teoretic, ce nu aduce o schimbare reală, dar e totuşi primul pas ÎN DIRECŢIA POTRIVITĂ! Fapt care atrage după sine procesul de MIŞCARE! Primul pas îl cere şi pe URMĂTORUL!
A treia fază este PREGĂTIREA!
Imediat ce ai ACCEPTAT că ai o problemă, poţi începe să te PREGĂTEŞTI să faci ceva. Când erai cufundat în NEGARE, te minţeai că totul e OK, şi asta era suficient să te OPREASCĂ de la primul pas în orice altă direcţie!
Dacă totul era în regulă, la ce bun primul pas în ALTĂ direcţie? Dar când ai RECUNOSCUT minciuna autoadmnistrată, şi ai ACCEPTAT că o schimbare e necesară, începi să te gândeşti la SOLUŢII!
Iar faptul că te GÂNDEŞTI, că utilizezi creierul tău pentru a CĂUTA SOLUŢII, este un proces extrem de IMPORTANT. Face parte din faza de PREGĂTIRE. Vei citi, vei studia, vei orienta ATENŢIA TA spre o căutare! Iar cine caută, găseşte!
Faza care conţine primul pas PRACTIC – ACŢIUNEA
Paşii făcuţi în fazele 2 şi 3 au fost pur teoretici. Ei au schimbat doar modul tău de a privi lucrurile! Însă viaţa ta a rămas la fel. Indiferent cât ai citit, şi câtă teorie ai studiat, eşti încă blocat în stagnare.
În tiparele mentale învechite, care nu vor să plece! Repeţi aceleaşi obiceiuri păguboase, ştii că sunt toxice, însă te simţi captiv şi dependent de ele!
Dar ai trecut prin faza de PREGĂTIRE, care poate să dureze adesea luni sau ani de zile! Se pare că 4-5 an este o durată obişnuită! Puţini sunt PREGĂTIŢI să treacă la faza cea mai importantă, la ACŢIUNE, după o pregătire superficială!
Chiar dacă durerea sufletească şi suferinţa devin apăsătoare şi greu de suportat! Dar suferinţa este BUNĂ, pentru că ea te presează să treci la ACŢIUNE!
De ce primul pas spre ACŢIUNE e suferinţa?
Diamantul era, la origine, doar o bucată de cărbune, care a suferit o transformare în urma unei presiuni imense! La fel, aurul, pentru a deveni pur, trebuie să treacă prin foc, la temperaturi înalte.
Aliajele lipsite de valoare ard, se transformă în cenuşă. Iar aurul e singurul care rămâne şi astfel se purifică! Sunt nişte metafore sugestive!
Educaţia ta formală a evitat să îţi explice cum PRESIUNILE şi GREUTĂŢILE VIEŢII te călesc. Te fac mai puternic, mai capabil să treci peste ele!
Iar CURAJUL de a trece la acţiune apare, culmea, doar când INACŢIUNEA îndelungată determină SUFERINŢELE tale interioare să devină extrem de greu de suportat!
Când vei trece la acţiune?
Mai întâi vei parcurge paşii anteriori, cei teoretici: ieşirea din NEGARE – ACCEPTAREA. Urmate de PREGĂTIRE intensă, lecturi, discuţii pe această temă, căutări intense.
Dacă ai citit până aici, eşti printre cei maximum 14% dintre cei care au deschis articolul, şi asta îmi arată că eşti deja în faza de PREGĂTIRE!
Sau poate că eşti chiar PREGĂTIT să acţionezi – adică poţi face parte din maximum 2% din cei 14% menţionaţi mai sus. Adică 2-3 persoane dintr-o mie!
Afirmaţiile cum că dezvoltarea personală ar trebui să fie accesibilă tuturor, sau predată la şcoală este inutilă. Statisticile de ma sus sunt relevante!
Doar cei trecuţi prin focul vieţii ALEG, la un anumit MOMENT DAT, să facă primul pas PRACTIC pe acest drum! (click AICI pentru primul pas practic)




