Psihopatul nu apelează la psihoterapie pentru că el se simte bine! Doar oamenii din jurul lui suferă crunt! Atât cei din familie, cât şi colegii de muncă. Mai ales cei din subordinea lui!

În ciuda faptului că produce multă suferinţă, el se consideră totuşi a fi bine! Ca în bancul în care psihiatrul îl întreabă pe pacient:

• Soacra ta suferă de vreo tulburare psihică?
• Ea nu suferă de loc! Ba mai mult, pare să se simtă foarte bine!

Cum funcţionează psihopatul?

Aici e problema, deseori psihopatul pare mulţumit de sine însuşi. Rareori realizează că face rău, că minte, că manipulează. Ba mai mult, se simte bine dacă agresează verbal sau fizic alte persoane!

Fără să fie capabil să empatizeze! Adică să le simtă altora durerea sau suferinţa! Nevoia patologică de putere îi ia minţile. Iar dominarea altora îl face fericit! Sadismul său se cere satisfăcut!

Doar cei din jurul său suferă. Dar el nu observă nimic. Iar dacă totuşi observă că alte persoane suferă, nu realizează că el generează suferinţa!

Tot ce vede e izolarea sa. Oamenii se tem de el, şi îl ocolesc! Interacţionează cu el doar strictul necesar! Agresivitatea lui impune doar teamă, nu şi respect!

Cine suferă mai mult?

Toţi suferă, atât psihopatul cât şi cei nevoiţi să îl suporte. Indiferent dacă sunt din familie sau de la slujbă. Însă suferinţa celor din jur e mai evidentă, şi e mai acută.

Însă psihopatul suferă cronic, pe ascuns. El reprimă şi NEAGĂ propria suferinţă. Dă pe dinafară, explodează, şi atacă orice persoană din jurul lui pe care o simte a fi vulnerabilă! Iar dacă face asta, se simte bine!

Reprimările propriilor emoţii se reîntorc, ca un bumerang, împotriva lui. Uneori, sub formă de dependenţe imposibil de controlat.

Fie dependenţă de substanţe, fie de anumite tipare şi comportamente disfuncţionale. Cum ar fi devalorizarea şi agresarea altora. Fie verbal, fie şi fizic!

Negarea şi psihopatul

Negarea face casă bună cu personalitatea acestuia. Emoţiile fie sunt aplatizate, fie doar ascunse, reprimate. Oricum, ele sunt considerate semne de slăbiciune, şi negate!

Din acest motiv, psihopatul nu va apela la sprijin din exterior. Nici la psihoterapie. El oricum nu are încredere în alte persoane! Fiind capabil să mintă, să manipuleze şi să înşele fără nci o remuşcare, va crede că şi alţii sunt la fel.

Din acest motiv, nu va avea încredere în alţii. Nici în psihologi. Iar resursele din exterior, pe care i le pot oferi alte persoane, vor fi limitate la maximum.

Aşa că adesea psihopatul crede că ştie tot. Că doar el deţine adevărul absolut, că e unicul individ capabil. Iar tendinţele spre paranoia îi indică faptul că toţi cei din jur sunt duşmanii lui.

Puterea şi psihopatul

La o astfel de atitudine, doar PUTEREA îl poate salva. Dacă psihopatul pune mâna pe putere, se simte împlinit. Va putea, în sfârşit, să lupte singur împotriva tuturor. Ba chiar să-i învingă!

Cum? Transformând alte persoane în victime. Fapt care îi dă satisfacţii nebănuite! Şansele ca psihopatul să pună mâna pe putere, să primească o funcţie, din care să îşi manifeste sadismul, sunt foarte mari!

Întotdeauna se vor găsi alţi psihopaţi, mult mai bine organizaţi, care au nevoie de MARIONETE uşor de manevrat!

Fie că se numesc companii multinaţionale, servicii secrete, structuri de tip militar sau state totalitare, toate au nevoie de marionete ascultătoare.

Însă doar o structură de personalitate disfuncţională, machiavelică, ar fi dispusă să comită  infracţiuni şi ilegalităţi în numele altora! Toate cu scopul de a păstra cu orice preţ puterea!

Psihopatul e singurul dispus la orice compromis. Unicul care riscă totul pentru profit şi pentru putere! Acolo unde orice om normal s-ar retrage, psihopatul e pe val!

Cum identifica Hitler psihopatul necesar Gestapo-ului

Se spune că oamenii recrutaţi de dictator pentru Gestapo (poliţia de stat) primeau, în timpul instrucţiei lor, un căţel (Ciobănesc german). Petreceau cu el luni de zile, şi îl instruiau.

În mijlocul antrenamentelor dure şi al ororilor războiului, acel prieten canin devenea singurul suflet apropiat şi prietenos. Singura oază de normalitate.

La finalul pregătirii, absolventul primea ordinul să ia cuţitul şi să taie gâtul prietenului său canin! Doar un psihopat autentic era capabil să execute fără ezitare acest ordin!

Iar faptul că executa ordinul era dovada că instruirea a reuşit! Că omul este suficient de aplatizat emoţional pentru a fi manipulat, dominat şi folosit în orice scop!

Psihopatul şi rolul lui social

Aşa cum avem nevoie de oameni dispuşi să facă muncile murdare sau toxice, tot aşa e nevoie şi de psihopaţi. Ei au rolul lor în societate, iar accesul necondiţionat la putere este unul din ele.

Psihopatul există dintotdeauna, iar faptul că nu dispare indică tot mai clar că are un rol în cadrul societăţii. Existenţa lui are sens!

Problema este cu ceilalţi, cu victimele lui, care au dificultăţi de adaptare şi supravieţuire alături de el sau în subordinea lui!

Ba chiar e indicat pentru fiecare om să înveţe cum să se ferească de el, sau să gestioneze mai eficient relaţia cu el. Refuzând, pe cât posibil, statutul de victimă!

Tu ce faci dacă psihopatul e prea aproape de tine?

Dacă ai în anturaj astfel de invivizi, şi ai recunoscut psihopatul din descrierile mele, ai de ales. Între statutul tău de VICTIMĂ neputincioasă, şi cel de student, dispus să înveţe să supravieţuiască şi în condiţii extreme.

Presiunile civilizaţiei şi societăţii de consum te obligă practic să te adaptezi. Cu opţiunea să nu o faci, şi să rişti să decazi mai mult decât ţi-ai imaginat vreodată că e posibil.

Riscul de a intra în starea de victimă. De a suferi agresiunea pe care psihopatul de lângă tine o administrează. Riscul de a ajunge la burn-out (consum mental maxim, cu cădere în depresie majoră) este mai mare ca niciodată!

Tu cum te-ai pregătit să-i faci faţă? Scrie-mi un scurt comentariu pe Facebook! Iar dacă simţi nevoia, hai să vorbim ONLINE despre asta (click AICI).