Alcoolicul care nu bea
Alcoolicul care nu bea nu se poate nici el opri. Din alte comportamente incontrolabile. Care scapă complet controlului său raţional. El simte o nevoie de neoprit. Şi rulează un comportament nedorit. Diferit de consumul de alcool. Dar uneori la fel de incomod sau chiar mai dăunător.
Şi aici vorbim de comportamentul adictiv. Sau de o dependenţă. Caracterizată de o nevoie incontrolabilă. Şi de care dependentul nici nu este conştient. Pentru că o neagă. Refuză să o accepte ca fiind dăunătoare. Pentru că ştie bine că nu o poate opri.
Alcoolicul care nu bea
Domeniul în care dependenţa alege să se manifeste este irelevant. Chiar dacă nu bea, alcoolicul care nu bea consumă altceva. Fie ţigări în exces, fie alte substanţe. Adesea mai periculoase decât alcoolul. Pot fi droguri, stimulente, sau chiar medicamente. Sau pot fi alte moduri de evadare dintr-o realitate incomodă. O adevărată tentativă de „fugă de nefericire”. Însă aceste modalităţi de ascundere sub covor a disconfortului iau adesea forme neadecvate.
Poţi fi dependent şi fără să consumi neapărat substanţe. Cheltuielile incontrolabile reflectă asta. Poţi face shopping fără discernământ. Poţi mânca excesiv. Sau poţi cheltui sume mari pe pariuri. Sau poţi face sport până la epuizare. Sau merge la fitness zi de zi. Sau petrece exagerat de mult timp pe telefon, calculator, Facebook. Caracteristica relevantă pentru alcoolicul care nu bea este lipsa autocontrolului. Concomitent cu negarea viciului.
Până şi excesul de muncă este şi el similar alcoolismului. De aceea e numit „workahoolism”! Şi aici vorbim de dificultatea dependentului de a se mai opri! Nu munca în exces este problema, ci faptul că e folosită pe post de evadare. Ca mod de evitare a unor responsabilităţi incomode. Sau negare a unei realităţi dureroase şi prea greu de suportat.
Efectul cel mai dăunător al comportamentului adictiv este autosabotarea. O agresiune îndreptată împotriva propriei persoane! O modalitate de autodistrugere lentă. Un fel de sinucidere amânată. Camuflată sub forma unor comportamente considerate a fi acceptabile din punct de vedere social.
Iar puterea distructivă a dependenţei constă în lipsa oricărei modalităţi raţionale de autocontrol. Raţiunea pare să fie depăşită. Sau subordonată complet unor forţe subconştiente. Astfel că dependentul rulează pe pilot automat. Şi comportamentele lui devin obiceiuri adânc întipărite. La care se poate renunţa doar temporar, şi cu mari eforturi. Programele subconştiente sunt mult mai puternice decât mintea raţională! Ele se manifestă sub forma unor comportamente învăţate, şi adânc înrădăcinate. Iar modificarea lor cere timp, efort şi cunoştinţe specializate.
Vestea bună este că tot ce învăţăm poate fi şi dezvăţat! Dacă există dorinţă în acest sens. Şi dacă se folosesc tehnici specializate, adresate minţii subconştiente. Pentru că raţiunea se supune acesteia. Fără ca dorinţa, raţiunea, motivaţia şi voinţa să i se poată impune.
Dependentul are de învăţat să-şi reprogrameze mintea. Să schimbe tiparele. Să remodeleze propria viaţă. Şi uneori găseşte resursele pentru acest demers. Cu condiţia să accepte că are o problemă. Şi să fie dispus să se implice într-un proces de pregătire pentru spargerea tiparelor. Apoi, să treacă la acţiune. Ghidat de un mentor specializat.
Vezi şi articolul:
CUM SCĂPĂM DE DEPENDENŢE? http://invingemstresul.com/more/156
0
0
0
0