DEVINO CONȘTIENT DE VALOAREA TA!
Oprește DEVALORIZAREA și AUTOSABOTAREA propriei persoane !

Percepția TA asupra potențialului tău real este adesea DISTORSIONATĂ !
Doar o percepție POZITIVĂ asupra ta iți va putea crea ATITUDINEA necesara atingerii succesului !
Permite-mi să-ți explic CUM poți să-ți schimbi ușor și repede viziunea asupra vieții tale !
Înscrie-te pentru o discuție ONLINE pe care ți-o ofer GRATUIT !
Nume
E-mail
Telefon
Cât este 3 + 4?
completați toate câmpurile...


Pagina mea de Facebook

Cumpărătorii de iluzii şi dezvoltarea personală

Iluzii

Cumpărătorii de iluzii şi dezvoltarea personală

E la modă să cumperi iluzii. Deoarece ele par mai accesibile, și sunt mai ieftine. Plus că sunt oferite pe toate gardurile! Iar un vânător de iluzii va prefera să cumpere o soluție simplă și rapidă, decât să piardă vremea cu studii, lecturi, și procese de învățare temeinică!

În lumea de azi, graba e la ordinea zilei, și viteza e importantă. Nu avem timp de pierdut, așa că scurtăturile, soluțiile ocolitoare, economiile de timp sunt prioritare.

Profitorii știu asta, și piața e plină de falsuri, de surogate, de soluţii ieftine şi rapide. Care imită produsul original măcar parțial. Ca aspect exterior, ca formă sau măcar ca denumire.

Iluzia dezvoltării personale

Dezvoltarea personală e procesul cel mai frecvent falsificat! Fiind un proces nou, necunoscut, și proaspăt intrat în modă, se poate cumpăra la reducere.

Numele e liber, poate fi utilizat de oricine, și sub eticheta aceasta, oricine poate oferi orice. Iar piata devine saturată de ofertanți, care habar nu au cu ce se mănâncă procesul acesta.

Atâta vreme cât nu au avut de-a face cu el, nu l-ai parcurs, ci doar AU CITIT DESPRE el câte ceva, de ici, de colo!

Dar avantajele extraordinare ale parcurgerii acestui proces vorbesc de la sine. Și cu cât mai multe persoane confirmă experiențe personale pozitive, cu atât mai multe încep să dorească o experiență similară!

Însă în locul procesului, lung, costisitor și solicitant, majoritatea cumpărătorilor de iluzii vor avea tendința de a alege calea mai ieftină, mai rapidă, și mai bine promovată.

Promovare sau manipulare?

Majoritatea celor care promovează dezvoltarea personală folosesc manipularea prin marketing. Vând ceva ce nu stăpânesc, nu cunosc, și nu pot oferi.

Însă folosesc tehnici de manipulare, texte specializate, cârlige mentale menite să stârnească curiozitatea și tipare specializate care declanșează răspunsuri instinctuale.

E plin internetul de titluri-bombă, menite să atragă atenția. Urmate de promisiuni pompoase. Care induc hipnotic curiozitate, și dorință irezistibilă de a cumpăra. Iar mesajele de acest tip se pot promova ușor pe internet, la costuri relativ reduse.

Ca exemplu, cantitatea cea mai mare de dezvoltare personală de pe piața românească e oferită mai mult de informaticieni și marketeri.  Mult mai rar de psihologi care au parcurs acest proces, îl cunosc bine și te pot implica să îl parcurgi și tu!

De la cine cumperi?

Înainte de a da bani pe un curs, pe o carte sau pe un material, studiază cine este persoana care îl vinde. De exemplu, un informatician care a studiat ceva marketing online, vinde cu succes cursuri de… inteligență emoțională!

Fără să aibă habar cu ce se mănâncă respectiva inteligență, a citit și el o carte, a făcut niște schițe pe baza ei (sau a plătit pe cineva să i le facă), și este cel mai mare vânzător de cursuri de pretinsă inteligență emoțională din România!

E ca şi cum ar vinde politeţe sau bun simţ la pachet… Mă abțin să comentez nivelul de inteligență (fie pur tehnică, fie și emoțională) a celor dispuși să dea bani grei pe un conspect, care costă de circa 40 de ori mai mult decât cartea din care s-a inspirat!

Cu alte cuvinte cartea costă 30-35 de ron, iar rezumatul ei, sub formă de schiță, prezentări power point, sau filmulețe, te va costa vreo 1200 de lei! Pe care îi poți plăti în rate lunare de câte 200 ron.

Pardon, de 400 ron, dar azi, și numai azi vânzătorul de iluzii îţi oferă o  reducere excepțională, și vei plăti doar 200 rata lunară. Cine rezistă la o astfel de reducere, adică să plătească doar jumătate de preţ?

Comerțul cu iluzii e bazat pe fraieri?

Comerțul cu iluzii se bazează adesea pe lipsa de informație. Tu cumperi o carte, o citești, și apoi revinzi informația respectivă uneori de 3-4 ori mai scump celor care au nevoie de ea. Și e normal să fie așa, doar ai făcut un efort intelectual.

Ceea ce e anormal e promovarea agresivă, bazată pe tehnici de manipulare a minții umane şi vânzare de iluzii. Pe cuvinte cheie care stârnesc curiozitatea, care te determină să acționezi irațional, impulsiv, emoțional.

E lipsit de etică. Dar atenție, nu e ilegal. Din fericire, de câțiva ani e în vigoare legea care îți permite să ceri banii înapoi dacă consideri că produsul achiziționat nu corespunde nevoilor tale, în termen de 10 zile, fără să justifici de ce.

Însă cumpărătorul unor iluzii rareori va realiza că materialele cumpărate îi sunt inutile. Ele sunt schițe copiate după operele unor experți, și deci valoarea lor e autentică.

Depinde de cumpărător dacă e capabil să le înțeleagă. Iar dacă nu le va înțelege (adică dacă nu are cunoştinţe de bază despre psihologie), vânzătorul nu are nici o vină. El a oferit produsul, și nu își asumă nici un fel de responsabilitate.

Iar dacă persoana care cumpără e iraţională, impulsivă, incapabilă să cântărească decizia şi grăbită să nu piardă ocazia (pretins unică), este bine pentru că banul nu are miros. Nici lipsa de etică a vânzătorului! Asemănătoare, oarecum, cu mentalitatea vânzătorului de droguri, ţigări sau alcool.

Dezvoltarea personală e un proces de parcurs, nu e informație brută

Pentru a parcurge un proces autentic de dezvoltare personală, ai nevoie de un ghid (clic aici). Lecturile, materialele și alte informații brute pot cel mult să îți ofere un reper pur orientativ despre pașii de parcurs, despre stările tale și despre posibilitățile pe care procesul în sine ți le oferă. Nicidecum să SUPLINEASCĂ, să înlocuiască sau să genereze acel proces!

Cam în modul similar în care o carte despre legislația rutieră te informează, fără să te transforme în șofer! Oricât de bine cunoști teoria și legislația, pentru a deveni șofer e nevoie să urci la volan și să conduci tu personal! Cu instructorul lângă tine!

Altfel, poți deveni cel mult un foarte bun cunoscător al legislației rutiere, dar în nici un caz șofer. Eu aștept ziua în care cineva va veni cu un material de genul:

Vrei să devii șofer amator? Cursuri online cu efect garantat (dar recomandăm pentru orice eventualitate și orele de conducere prin oraș cu instructorul alături)!

Unde găsim dezvoltare personală autentică?

Numai la persoanele care cunosc bine din interior acest proces. Pe care l-au parcurs deja, şi care înţeleg resorturile psihologice care îl declanşează. Astfel că te pot ghida într-un mod profesional (consilieri, life coach-i, psihologi, psihoterapeuţi). Chiar dacă procesul durează mult, şi este personalizat.

Orice scurtătură, încercare de a trişa, sau dorinţă de a găsi soluţii mai ieftine sau mai rapide duce la eşec. Scurtăturile nu există. Nici soluţiile miraculoase, rapide şi concentrate sub forma unor cursuri standard pretinse a fi universal valabile.

E plină piaţa de surogate, de materiale suprapromovate, şi de persoane doritoare de câştig pe pilot automat. Care vor să stea acasă şi să facă bani fără efort, în timp ce site-ul lor cu mesaje standard culege fraierii pe pilot automat. Şi are balta peşte.

Aşa cum se vând foarte bine ţigările şi alcoolul, se vor vinde bine pe viitor şi surogatele de dezvoltare personală!

Puţini vor citi articolul meu, şi probabil foarte puţini îl vor distribui pentru folosul celor care cad victime unor soluţii-miracol standardizate, pretinse a fi universal valabile, specifice societăţii de consum!

 

Daca ti-a placut articolul da-i un share!Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on Twitter0Pin on Pinterest0

Rezonezi cu ceea ce scriu?

Te pot ajuta să te transformi din „omul care urmează părerile altora” în „omul cu încredere în forțele proprii care și-a găsit propria intuiție interioară.”

Înscrie-te la o ședință gratuită cu mine și hai în grupul oamenilor care au preluat controlul propriei vieți!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *