Zona oarbă din mintea noastră
Zona oarbă este modul deformat în care noi distorsionăm realitatea. Suntem cu toţii plini de astfel de zone pe interior. Eu le numesc dresaj social. Psihologii clinicieni le numesc distorsiuni în percepţie a realităţii. Sunt disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte modul în care percepem prea subiectiv realitatea.
Avem convingerea falsă (e tot o zonă oarbă!) că numai cei grav bolnavi psihic distorsionează realitatea. Halucinaţiile şi delirul sunt exemplele cele mai cunoscute. Care ne sperie. Şi poate din acest motiv refuzăm să acceptăm că şi noi, cei care suntem clinic sănătoşi, deformăm întrucâtva realitatea. Prin prisma prejudecăţilor, credinţelor, blocajelor, tiparelor noastre de gândire dobândite în copilărie.
Partea interesantă este că zona oarbă este localizată în mintea subconştientă. Nu conştientizăm că ea există. Pentru că… nu o vedem. Iar dacă nu o vedem, putem să negăm existenţa ei. Deşi ştim bine că ea e acolo!
Iar zona aceasta oarbă poate să fie întinsă. Foarte întinsă. Sau să fie formată dintr-o mulţime de zone mărunte, ca nişte pete. Să arate ca un câine Dalmaţian. Care nu e conştient de felul în care arată, considerându-se probabil impecabil, deoarece aşa s-a născut. Doar văzut de alţii, din exterior, pare ciudat de pătat!
Zona oarbă se vede numai din exterior!
Zona oarbă se observă cel mai uşor la dependenţi. Alcoolicul, în majoritatea cazurilor, va spune că el nu bea! Va nega agresiv realitatea. În ciuda faptului că din exterior lucrurile se văd cât se poate de clar. La fel procedează şi fumătorii. Care susţin că se pot lăsa oricând. (Chiar şi de mai multe ori pe zi!). Şi ei neagă dependenţa.
Însă fiecare dintre noi neagă câte ceva. Refuză să accepte direct unele adevăruri evidente. Sperând ca ele să dispară dacă refuzăm să le vedem. Aşa se formează acea zonă oarbă. În care adevărul este distorsionat aşa cum vrem noi să fie. Fără să putem vedea realitatea evidentă!
Suntem plini de astfel de convingeri şi credinţe disfuncţionale, limitative, dezadaptative. Care ne provoacă multă suferinţă. Mai ales datorită încăpăţânării cu care le ascundem. Refuzăm să le privim în faţă. Dau mai jos câteva exemple de prejudecăţi frecvent întâlnite la noi în ţară.
Crezi că haina te face om? Cel puţin aşa spune proverbul. Şi e adevărat că prima impresie e dată de haine. Însă pe termen mediu şi lung, aceasta se poate schimba rapid. E încă una din prejudecăţile răspândite larg. E doar încă o credinţă disfuncţională. Care rotunjeşte conturile comercianţilor de textile. Şi cam atât.
O altă convingere este că diploma te face om. De unde şi alergătura obsesivă după diplome. Multă lume e ancorată în trecut, când toţi erau angajaţi la stat, şi diploma făcea diferenţa dintre cel de pe scaunul călduţ şi cel de la munca fizică. Azi, statistica ne arată că doar 20% din cei care obţin ]n ultimii ani diploma profesează în domeniul respectiv. Adică 4 din 5 persoane pierd vremea de pomană la facultate. Doar pentru a urma o prejudecată. O credinţă disfuncţională.
Alt clişeu este că banii te fac om. E deja plin de miliardari cu mulţi bani. Care au fost dispuşi să-şi rişte libertatea, sănătatea şi liniştea pentru a face mulţi bani. Ca în final să descopere că suferinţa a rămas activă. Indiferent de numărul banilor obţinuţi la un moment dat. Fapt vizibil la marii câştigători la loterie, care rămân adesea nefericiţi, ca în scurtă vreme să piardă totul.
Cel mai mult contează nivelul tău de dezvoltare personală. El determină modul în care tu PERCEPI realitatea. Dacă o distorsionezi, sau o vezi ceva mai clar. Partea interesantă e că o poţi distorsiona uşor în diverse domenii. Poţi fi un bun doctor în ştiinţe, dar care să greşească grav şi repetat la dactilografiere. Sau la întreţinerea automobilului. Fără să accepte asta! E zona lui de protecţie în care se ascunde.
Rigiditatea în gândire este cel mai bun prieten al zonei oarbe. Refuzul de a fi flexibil, de a comunica deschis cu alte persoane, te păstrează captiv multă vreme. Te poţi elibera prin flexibilitate în gândire. Prin observare atentă a realităţii. Prin comunicare deschisă cu o persoană obiectivă. Prin sinceritate. Prin autocunoaştere. Şi mai ales prin acceptarea lucrurilor incomode. Pe care le poţi înfrunta direct. Fără să le mai ascunzi sub covor. Şi când facem acest pas? Vezi în articolul: http://invingemstresul.com/more/51




