Acceptarea realității este baza sănătății mentale. La polul opus se află fuga de realitate. Și iluzia că trăiești. Sau chiar delirul! Halucinația care înlocuiește realitatea obiectivă devine convingerea ta că totul e bine!

Acceptarea realității e întotdeauna incomodă!

Viața e dură. Și mereu apar probleme. Motiv pentru care încă din copilărie ne place să găsim un REFUGIU. Într-o poveste, în brațele unui erou preferat. Sau într-o iluzie.

E un mecanism adaptativ care ajută COPILUL să facă față traumelor puternice. Care astfel nu îi afectează creierul pe termen lung!

Adulții însă dezvoltă alte mecanisme în timp. Pe măsură ce se maturizează, devin REALIȘTI. Și tot mai bine ancorați în realitate!

E un proces gradual, lent, care durează cam 20 de ani. De la vârsta de 10-11 ani, când se dezvoltă discernământul, și până la vreo 30 de ani. Când adultul poate fi considerat a fi matur emoțional.

Însă dacă traumele sunt mari, și MECANISMELE prin care adultul le gestionează sunt slabe, e posibil ca maturizarea emoțională să nu mai apară! Sau să întârzie încă 10-20 de ani!

Acceptarea realității necesită maturizare emoțională!

Deci un copil, sau o persoană imatură emoțional, va alege calea REFUGIULUI în poveste. În iluzia protectoare. Și la copil este NORMAL să fie așa.

Și pentru adult ar putea fi util, pentru câteva momente, să se refugieze în iluzie. Cât să treacă peste ȘOCUL inițial. Răgaz care să-i permită să se adune. Și să accepte apoi realitatea așa cum este ea.

Problemele apar doar când refugiul în iluzie devine mod de viață. Fiind CĂUTAT continuu. Deoarece acceptarea realității pare a fi insuportabilă!

Abia la maturitate, adultul este capabil să se CONFRUNTE cu problemele existențiale. Și să CAUTE SOLUȚII la ele. Până atunci, realitatea e EVITATĂ.

Uneori, acest tipar EVITANT devine trăsătură de caracter. Cu tendința de a rămâne STABIL în timp. Deși nu te ajută deloc în viață. Ci doar te blochează în probleme.

Acceptarea realității e necesară pentru a rezolva orice problemă

Pentru a PORNI undeva, ai de ales o DESTINAȚIE. Dacă nu știi unde mergi, degeaba pornești! Iar ca să-ți dai seama unde e nevoie să ajungi, ai de ACCEPTAT problema în sine!

Oricât de simplă ar fi rezolvarea unei probleme, primul pas e ACCEPTAREA existenței ei! Altfel, o vei NEGA. Și vei pretinde că problema NU EXISTĂ. Blocând orice posibilitate de a o rezolva!

Și cea mai simplă cale de NEGARE a unei probleme este REFUGIUL în poveste. În iluzia că dacă UIT de problemă, aceasta ar DISPARE!

Adică a mătura gunoiul SUB COVOR, ca să nu se mai vadă! Și asta în mod repetat. Până se adună mult prea mult. Fiind deja vizibil. Și miroase foarte urât!

Va fi imposibil de scos gunoiul de acolo, dacă refuzi să ACCEPȚI că el EXISTĂ! Și că s-a adunat PREA MULT ca să fie trecut cu vederea.

Acceptarea realității de către tine!

Realitatea incomodă va fi PERCEPUTĂ și de către cei din jur. Covorul umflat, cu gunoiul de sub el, rar va trece neobservat. Mai ales pentru o perioadă mai lungă,

Așa că ai datoria de a face curățenie. Fie că îți place, fie că nu. Faptul că TU (doar TU) te prefaci că nu vezi problema, nu înseamnă că nici CEILALȚI nu o văd!

Dacă tu te minți pe TINE că totul e în regulă, e puțin probabil ca ALȚII să nu observe nimic! E chestie de TIMP să vadă. Și mai ales să te CRITICE pentru că refuzi să îți cureți casa. Sau MINTEA.

Dacă ești refugiat în POVESTE, și acceptarea realității e dificilă PENTRU TINE, vei riposta AGRESIV. Vei REACȚIONA exagerat! Te vei simți OFENSAT.

Dar degeaba vei încerca să te scuzi! Și să pretinzi că gunoiul tău e parfumat, și de aceea nu miroase atât de urât! Sau că ridicătura de gunoi de sub covor poate fi ocolită cu unele mici eforturi.

Acceptarea realității se ocolește prin NEGARE

Pentru că fuga TA de realitate devine repede EVIDENTĂ pentru cei din jur, ai nevoie de un EFORT mare să te minți PE TINE. Ca să-i poți minți și pe ei! Iar acest EFORT te epuizează!

De fapt NEGAREA nu e o simplă minciună! Ci poate să devină un MOD DE VIAȚĂ! Specific celor pentru care acceptarea realității e prea dureroasă. Motiv pentru care o EVITĂ. Cu orice preț.

Însă EFORTUL de A EVITA mereu o problemă evidentă va deveni o POVARĂ sufletească. Una continuă. Și cu cât e mai grea, cu atât te concentrezi mai mult pe purtarea ei. Și nu îți mai rămân RESURSE ca să scapi de ea!

Mai mult, acceptarea realității nu face parte din tiparul existențial al unui popor scufundat în NEGARE. Vezi aici articolul despre această trăsătură de caracter națională: Românii – poporul bolnav de NEGARE – ADEVĂRUL ne supără

Daca ti-a placut articolul da-i un share!0000