Află cine e cel mai mare duşman al tău
Cel mai mare duşman al tău poate fi adesea persoana care te iubeşte cel mai mult. Care îţi vrea binele. Şi care te-a crescut. Pare greu de crezut? E unul dintre paradoxurile umanităţii.
Cu cât iubeşti mai mult pe cineva, cu atât există riscul să-i faci rău. Între rolul de salvator şi cel de agresor este o limită foarte subţire! Iar mama, încercând mereu cu disperare să-ţi facă bine, adesea ajunge să îţi facă mai mult rău!
Freud şi mintea subconştientă
Deloc întâmplător, Freud a descoperit conflictele subconştiente, şi tiparele lor. Apoi a subliniat că relaţiile cu părinţii sunt cele care cauzează uneori dezechilibre în viaţă.
Relaţia cu mama este mult mai strânsă, şi impactul ei în întreaga ta existenţă este fundamental. Însă aceste studii ale lui Freud au fost atunci contestate, negate sau ascunse sub covor, ca şi majoritatea adevărurilor incomode.
Doar psihologii mai studiază azi subtilităţile lor. Societatea tradiţională exagerează importanţa familiei, şi a supunerii necondiţionate faţă de părinţi.
Astfel apar adulţii disfuncţionali, care nu concep să se mai elibereze de sub tirania unor părinţi captivi în mentalitatea secolelor trecute!
Tiparele rigide de gândire pot deveni cel mai mare duşman al tău
Iar ele vin la pachet cu cei 7 ani de acasă. În care ai dobândit unele concepţii învechite, sau care erau valabile atunci. Dar pe care le păstrezi şi astăzi cu sfinţenie. Deoarece ele fac parte din sistemul tău de valori.
Ideea de a asculta orbeşte de părinţi era bună la vârsta de 4 ani, dar păstrată şi la 20 este un dezastru. Indică faptul că nu ai reuşit să îţi consumi adolescenţa. Iar cordonul ombilical (la nivel psihologic) încă nu e rupt.
Capacitatea de a fi un adult independent şi responsabil este afectată de nevoia de control anormală a unor părinţi. În special a mamelor dominatoare.
Cum te eliberezi de cel mai mare duşman al tău?
Eliberarea este extrem de dificilă, deoarece cel mai mare duşman al tău poate fi totodată chiar persoana care te iubeşte cel mai mult! Confictul din adolescenţă cu părinţii nu e un dezastru!
Ci o primă tentativă de intrare într-o etapă naturală, normală! Una de redobândire a autonomiei personale şi responsabilităţii adultului de mai târziu!
Fără acest conflict, şi fără ruptura aferentă, există riscul unei relaţii toxice, (Oedipiene), cu o mamă excesiv de dominatoare, sau cu un tată posesiv şi controlant. Care refuză să accepte că ai acum altă familie. A ta proprie şi personală.
Familia de origine şi familia ta
Educaţia tehnică, pur formală din şcoală nu te învaţă să deosebeşti familia ta de origine de familia pe care tu ajungi să o întemeiezi. Astfel că adesea pui pe primul plan cuvântul mamei, şi familia EI, ignorând nevoile familiei… TALE.
Adesea, ajungi să oscilezi între conflictele dintre cele două familii, cea de origine şi cea creată de tine! E ca şi cum renunţi la o locuinţă, te muţi în alta nouă, dar continui să plăteşti cheltuielile celor rămaşi în vechea locuinţă, deoarece nu ai rupt legătura sentimentală cu ei!
Sentimental poate fi casa ta, şi poţi accepta că ai crescut în ea, dar acum ai altă casă. Şi alte obligaţii faţă de familia ta!
Salvatorul tău e… cel mai mare duşman al tău
Părinţii pozează mereu în salvatori. Îţi vor binele chiar şi împotriva voinţei tale. Ei sunt convinşi că experienţa lor de viaţă (din alt secol) este exact ceea ce îţi lipseşte ţie. Trăiesc cu concepţia că numai EI ştiu cel mai bine de ce ai nevoie TU!
Iar nevoia lor de a fi salvatori, şi de a-ţi impune ţie „binele” pe care EI îl percep ca fiind potrivit pentru TINE duce la conflicte. Însă ei sunt ei, şi tu eşti tu. Persoane diferite, cu mentalităţi diferite, trăind în medii diferite, cu profesii diferite. În familii diferite!
Tentativa LOR de a impune ce CRED EI că e bine pentru tine şi familia TA nou creată este reţeta dezastrului! Limita dintre SALVATORI şi AGRESORI este atât de fragilă, încât încălcarea ei vine de la sine. Fără ca tu să ţi dai seama la început!
Suferinţa este comoara ta cea mai de preţ!
Deoarece e singura care îţi atrage atenţia că ai căzut în capcana „salvatorilor” tăi! Altfel, poţi ajunge să te conformezi dorinţelor lor, şi să devii o simplă marionetă în mâinile unor părinţi posesivi. Prea puţin dispuşi să te respecte, să te ajute în mod real sau să îţi facă bine.
La nivel subconştient, nevoia lor de control se cere exercitată! Mai ales dacă s-au pensionat, şi profesional vorbind, capacitatea lor de a controla unele lucruri s-a redus mult, au acum un alt subiect care ar putea să nu-i mai refuze.
Copiii lor vor fi transformaţi în singurele obiecte care încă se mai lasă controlate de ei! (Restul lumii refuză acum să le mai facă jocul).
Cu cât stima de sine a „copilului” (devenit adult) e mai redusă, şi vârsta mai fragedă, cu atât terenul pentru salvator (devenit aici pe nesimţite agresor) este mai propice! Noroc cu suferinţa ta, care îţi indică destul de limpede că undeva greşeşti!
De unde lipsa ta de acţiune?
Respectul faţă de părinţi, dar şi frica indusă cândva de vorbele (şi loviturile) lor te pot ţine captiv mult vreme. Chiar dacă simţi agresiunea lor directă, tu vei refuza să ripostezi sau contracarezi ceva!
Doar sunt părinţii tăi şi (tu crezi că) le datorezi respect! Eşti atât de dispus să îţi achiţi datoria faţă de ei, încât sacrifici propria ta familie, propria ta viaţă şi chiar sănătatea ta mentală!
Revolta adolescentului de la vârsta de 13-15 ani, dacă a fost înăbuşită brutal atunci, nu mai are loc niciodată. Sau apare extrem de târziu, când suferinţa atinge apogeul!
Iar reacţia părinţilor este una manipulatoare emoţional. Menită să te păstreze captiv. Puţin probabil să-i poţi face faţă de unul singur! Uneori, ai nevoie de sprijin adecvat ca să poţi să te eliberezi. Ca să te ajut să-ţi recapeţi, treptat, demnitatea, autonomia personală şi puterea ta interioară (click AICI).
0
0
0
0