Cum să devii deştept în 5 minute
Cum să devii deştept în 5 minute? Răspunsul e simplu. La fel cum mănânci un elefant. Bucată cu bucată. Tot aşa, orice proces se poate împărţi în segmente mici. Ca să îl faci uşor digerabil.
Pentru a deveni mai deştept, mai ancorat în realitate, mai obiectiv, mai performant, este nevoie de un întreg proces de dezvoltare personală. De maturizare emoţională şi spirituală. Iar acest proces durează. Uneori şi 30-40 de ani! Multe persoane care se pensionează declară cu regret: Dacă aş avea acum 20 de ani, cu mintea pe care o am acum, aş şti ce vreau de la viaţă! Însă procesul de maturizare emoţională poate fi accelerat! E păcat să aştepţi 30-40 de ani, ca acesta să aibă loc natural! Ce sens are să faci tu toate greşelile, când poţi privi cu mare atenţie erorile altora? Iar dacă le priveşti atent, înveţi din ele, fără să fii nevoit să le mai faci şi tu!
La fel, dacă faci o greşeală, sunt mari şanse ca respectiva greşeală să se datoreze unui tipar preexistent! Şi să o repeţi de nenumărate ori! Atâta timp cât refuzi să observi şi să accepţi acel tipar disfuncţional, vei rămâne captiv în el!
Odată început procesul de dezvoltare personală, vei fi entuziasmat. Şi vei deveni susţinătorul ideii că acesta ar trebui să fie materie de studiu la liceu! Însă procesul acesta este opţional. Nu se poate face din exterior, şi nici oricând! Maturizarea emoţională e un proces, şi e de durată. Presupune implicarea ta. Fără de care nici un curs nu are efect! Iar implicarea are loc doar când vine momentul potrivit. De obicei când nivelul de suferinţă devine insuportabil! Şi când ai devenit conştient că aşa nu se mai poate! Şi că tu vrei mai mult de la viaţă!
Unii încep la 20 de ani, alţii la 40, sau chiar mai târziu. Criza vârstei mijlocii poate fi uneori un moment declanşator al acestui proces. Fără existenţa unei crize, a unui disconfort major, rareori vei fi dispus, din proprie iniţiativă, să faci un efort. Efortul de a face dezvoltare personală necesită resurse. În primul rând timp. Apoi, unul sau mai mulţi mentori, care costă bani! Pe lângă investiţia de timp, şi cheltuielile aferente, mai e nevoie de efortul personal! Şi astea toate, la un loc, te pot determina UȘOR să abandonezi lupta. Ai nevoie de multă voinţă, de o hotărâre, de implicare totală pentru un astfel de proces!
Ca timp, o schimbare a personalităţii tale, cu descoperirea şi valorificarea resurselor proprii, ascunse în mintea ta subconştientă, poate să dureze luni sau ani de zile. E un proces treptat. Ca şi cum ai urca nişte trepte. Într-o clădire cu prea multe etaje! Secretul constă însă în treptele mici. Cât mai mici. Cu efort minim. Altfel, tentaţia de a abandona este foarte mare. De unde şi ideea mea de a oferi tuturor un proces lent, împărţit în bucăţi foarte mici şi uşor de digerat!
Cum să devii deştept în 5 minute investind TIMP, EFORT ŞI BANI
Majoritatea cursurilor de dezvoltare personală durează mult, sunt obositoare şi costă enorm. Şi peste toate astea, au efecte minime. Creierul subconştient este extrem de reticent, şi refuză orice schimbare bruscă! Şi când spun ORICE, mă refer şi la schimbarea în bine! Care este percepută tot ca fiind schimbare, şi deci e luată drept o AGRESIUNE! Soluţia este deci schimbarea lentă. Treptată. Orice curs intensiv, de 8 sau 10 ore pe zi, zile în şir, va fi repede izolat şi uitat de creierul tău!
Efecte bune se obţin în coaching şi psihoterapie printr-o singură ședință de câte o singură oră de lucru pe săptămână. Timp de câteva luni. E ritmul ideal. Însă necesită mult timp la prima vedere! Şi în România puţină lume este dispusă să investească timp și efort în ceva necunoscut, ale cărui rezultate sunt o enigmă. La care se adaugă costurile aferente, de 50-100 ron ora! Dar începerea unui proces psihoterapeutic, sau a unui proces de life coaching, presupune o bază. O pregătire prealabilă, lecturi de durată, şi cunoştinţe generale despre proces. Altfel, curajul şi implicarea vor lipsi!
Consider că picătura chinezească este o soluţie digerabilă. Un film motivaţional de 5 minute pe zi poate face uneori minuni. Investiţia de TIMP este minimă! Dacă o oră pe săptămână pare a fi prea mult, cinci minute găseşte oricine!
EFORTUL este minim, deoarece cantitatea de informaţii primită în 5 minute este rezonabilă. O poate digera oricine. Şi va fi acceptată de mintea subconştientă, care se opune schimbării. Nu întâmplător, oamenii refuză să înveţe, să citească, să studieze! Traumele din şcoală au lăsat urme adânci, şi vor amâna mereu aproape instinctiv orice efort intelectual! Orice suprasolicitare făcută forţat, (pentru că exista riscul căderii la examene), a creat o traumă, care se va reactiva de câte ori se pune problema unui nou efort intelectual!
Din acest motiv, puţină lume mai are resurse pentru dezvoltare personală! Şi puţini mai pot citi, studia sau face un efort în acest sens! Astfel că împărţirea unui curs de dezvoltare personală în feliuţe subţiri este binevenită! Altfel, e ca şi cum aş cere unui om care tocmai a suferit o indigestie, să mânânce cât mai repede şi mai mult dintr-un elefant! EFORTUL este aproape imposibil, şi nedorit. Ar fi o agresiune împotriva propriei persoane, ca după o indigestie traumatizantă, să fii forţat să înghiţi iar mari cantităţi de hrană!
BANII sunt o altă problemă spinoasă. Costurile procesului sunt mari, deoarece mentorii valoroşi sunt încă puţini. Vei investi bani în acest proces extrem de valoros pentru tine doar DUPĂ ce vei fi convins de utilitatea lui. Vei fi dispus să mănânci un elefant doar duupă ce vei fi gustat câteva feliuţe. Ca să te convingi că este bun, şi că îţi face plăcere să o faci! Ideea de a mânca elefantul te sperie, având în vedere masivitatea lui! Însă după câteva feliuţe, vei prinde gustul, şi vei dori să creşti, treptat, cantităţile. EFORTUL devine nesemnificativ în acel moment, când ai descoperit că îți place, și îți este de folos!
Însă primele felii sunt critice, le vei refuza din start! Aşa că ele pot, şi ar fi bine să fie absolut GRATUITE. Să fie mostre valoroase, care să te convingă de calitatea lor. Asta ofer, în 5 minute pe zi. Mostre absolut gratuite. Disponibile oricui. O cale prin care, gustând, poţi să simţi cu adevărat diferenţa între şcoala clasică, bazată pe memorare, care te-a traumatizat cândva, şi cea bazată pe emoţii, pe exerciţii practice de psihologie aplicată, pe metafore terapeutice, pe NLP şi autohipnoză, pe conştientizare, autocunoaştere, autocontrol emoţional.
Deci cele 3 mari provocări care acum te împiedică să accesezi un proces de dezvoltare personală, TIMPUL, EFORTUL şi BANII sunt reduse la maximum. Timpul este extrem de redus, orice are 5 minute pe zi. În fiecare zi! Efortul este minim, chiar nesemnificativ. Stai şi urmăreşti un film, timp de 5 minute (în loc să te uiţi la TV, la ştiri negative, care îţi fac rău!). Iar costurile sunt reduse practic aproape la zero! (Oricum plăteşti abonamentul de internet!)
Mai există vreun motiv care să te determine să renunţi la oportunitatea de a accesa acest curs gratuit, de doar 5 minute pe zi? Da, FRICA ta de nou, de schimbare, de efort. Cursul nu costă bani, nu necesită mult timp, însă e nevoie de un mic EFORT. Pentru a da un click, a deschide filmele, şi le poți urmări timp de 5 minute!
Vei putea găsi link-urile filmelor pe Facebook, pe grupul Cum poți 5 minute să fii deștept.
Primul film, de azi, este aici: Primul video al seriei CUM SA DEVII DESTEPT IN 5 MINUTE:
http://youtu.be/Aj8ydy8_TFs




