Suferim pentru că suntem în contradicție cu noi înșine. Sau mai exact, se bat cap în cap două idei care ne aparțin! Și sunt în conflict major sub-personalitățile noastre!

Suferim din cauza unui conflict interior latent

În urmă cu peste 100 de ani, Freud a descris cele 2 subpersonalități. Iar peste o jumătate de secol, analiza tranzacțională le-a explicat ceva mai clar.

Avem copilul interior ca subpersonalitate. Un inocent axat pe CĂUTAREA PLĂCERII. Și care răspunde de BUCURIA de a trăi! Să te bucuri de viață!

Dar există în noi și PĂRINTELE. O voce puternică, restricitvă, dominantă. Un dictator care se asigură că vom respecta reguli. Și norme sociale. EVITAREA DURERII e sensul acestuia. Să nu suferi!

Conflictul între cei doi e permanent. Vrei să te bucuri de viață. Și e normal să fie așa. Vrei să EVIȚI durerea, erorile și pedepsele! Și e normal să vrei asta!

Arta e să găsești UN ECHILIBRU între cele două tendințe. Care se bat cap în cap! Fiecare încercând să o reprime pe cealaltă!

Suferim pentru că ego-ul e dezechilibrat

Rolul ego-ului nostru, un ADULT responsabil, e să arbitreze. Să păstreze un ECHILIBRU între ceilalți doi. Între COPILUL din tine și vocea PĂRINTELUI.

Ca și copil, ai fost mereu protejat, criticat, restricționat sau pedepsit. Și amintirile astea sunt încă VII în mintea ta! Încă ai tendința de a te FERI în mod EXAGERAT de critici. Și de greșeli care ar putea eventual fi urmate de pedepse.

Și atunci poți pune pe primul plan vocea criticului tău interior. Severitatea părinților devine activă în propria ta severitate. Și ești sever tu cu tine. Și mai mult ca sigur că și cu alții.

Copilul tău interior începe să REFUZE să se mai bucure de viață! Și adesea va AMÂNA acțiunea. Vei EVITA să faci lucruri pe care le dorești! Și te vei feri de orice acțiune! Din teamă de a nu suferi! Și tocmai de aceea suferi!

E o artă să PERMIȚI copilului interior să se exprime liber. Și să se bucure de viață. Fără teama obsesivă că va greși. Sau că va suferi pedepse din acest motiv.

Suferim pentru că ne ignorăm conflictul interior

Adesea, în incapacitatea noastră de a arbitra conflictul interior, alegem FUGA. Amânăm decizia. Și fugim de RESPONSABILITATE. Și conflictul interior devine tot mai acut.

E ca și în justiție. judecătorul indecis amână procesul la nesfârșit. Temându-se să dea un verdict. Iar părțile sunt în conflict ani la rând. Nimeni nu știe cine are dreptate. Și nici cine va câștiga. Însă conflictul se ascute!

E o artă să te oprești ți să te auto-judeci. Adică să observi ambele părți. Și să decizi cui acorzi tu prioritate. Copilului din tine, căutător de plăcere? Sau adultului, cu rol de evitare a durerii.

Nu contează dacă iei o decizie greșită. Grav e dacă nu iei nici o decizie! Și dacă eviți să judeci procesul! Sau amâni la nesfârșit momentul!

Ai de ACCEPTAT că există la interior un CONFLICT de interese. Între copilul inocent din tine, și adultul extrem de precaut.

Suferim pentru că ținem cu dinții de trecut

Dacă în trecut am făcut greșeli, am suferit, și păstrăm o TRAUMĂ în noi, vom tinde spre dezechilibru. Spre a da mai multă putere FRICILOR. Dezavantajând puternic copilul interior.

Astfel că la judecată, vom da sentințe în favoarea vocii părintelui interior! Și vom tinde să dezavantajăm puternic copilul din noi! Care astfel o ia spre DEPRESIE. Și devine TEMĂTOR (ANXIETATE!).

Incapacitatea noastră de a decide matur duce la dezechilibru. TRAUMA latentă, amintirea suferinței din trecut, e încă ACTIVĂ. Și dezechilibrează mult balanța!

Iar DECIZIILE tale sunt puternic influențate! De acele EVENIMENTE din trecut! Ai de rupt relația cu acesta. De depășit FRICA. Și de înțeles că trecutul nu mai există!

Altfel, prudența excesivă devine imamicul ADEVĂRULUI. Și pentru că te-ai ars cândva în ciorbă, ajungi să sufli și în iaurt. Chiar dacă acum l-ai scos din frigider!

Suferim pentru că refuzăm să descoperim remediul

Frica de trauma suferită, de a nevoia de a o vindeca, ne ține blocați. Și ne determină să REFUZĂM orice acțiune! Deși știm exact care e remediul, îl AMÂNĂM.

E ciudat că tocmai persoana care suferă cel mai mult, refuză sprijinul pentru a ieși din suferință! Copilul ei interior CERE ajutor, dar VOCEA părintelui critic din noi REFUZĂ acel sprijin!

Și cum ne-am obișnuit să dăm mereu dereptate PĂRINTELUI, ne vom preface că nu am auzit CEREREA de ajutor a copilului interior! Și atunci vom refuza să remediem problema!

Frica, rușinea și sentimentele de vinovăție din trecut sunt poveri care blochează rațiunea. Și în lipsa posibilității folosirii ei, vom acționa tot mai irațional.

Pentru că e nevoie de curaj pentru a discuta despre dezvoltare personală – clic AICI.

Fără a te teme că vei fi învinovățit sau etichetat, evaluat sau diagnosticat! (Sarcini care sunt doar ale psihologului clinician la cabinet sau ale medicului psihiatru),

Daca ti-a placut articolul da-i un share!0000