Percepția subiectivă este modul în care eu privesc lucrurile. Uneori fără legătură cu realitatea obiectivă! Reprezintă mai degrabă filtrul, ochelarii prin care eu văd lumea, și nu lumea în sine.

Percepția subiectivă este deformată

Într-o zi, meșterii îmi zugrăveau tavanul. Intru în casă GRĂBIT, nerăbdător să văd cum au lucrat, și văd tavanul într-o tentă cenușie!

Rămân surprins neplăcut, gata să îi iau la rost pe autorii greșelii. Pentru că le cerusem clar să zugrăvească tavanul alb!

Însă realizez că intrasem înăuntru cu OCHELARII DE SOARE cu lentile fumurii pe ochi!

Așa ni se întîmplă mereu! Reușim să vedem doar o REALITATE subiectivă, proprie. Adesea DEFORMATĂ de percepția subiectivă pe care o avem.

Mai grav este că uneori nici măcar nu ne dăm seama că DEFORMĂM realitatea obiectivă prin prisma propriilor ochelari!

Însă când ți-ai uitat pe ochi ochelarii de soare, lucrurile nu sunt atît de grave! Pentru că durează câteva SECUNDE să îți dai seama, să CONȘTIENTIZEZI gafa. Și să iei măsuri pentru a o corecta repede!

Problemele apar când OCHELARII noștri sunt formați dintr-un set de CONVINGERI și CREDINȚE prestabilite, rigide și greu de schimbat!

Nu mai e vorba de niște ochelari ușor de îndepărtat, ci de OCHI care refuză să vadă!

Percepția subiectivă față în față cu realitatea obiectivă

În momentul în care VEZI doar ceea ce VREI să vezi, și REFUZI să vezi ceea ce e de văzut, ai o problemă de PERCEPȚIE.

Dacă nu vezi bine, ochelarii te pot ajuta. Dar dacă vezi perfect, și DEFORMEZI perspectivele prin prisma MENTALITĂȚII tale, deja e vorba despre o percepție subiectivă, proprie și personală!

Caz în care oftalmologul nu te mai poate ajuta! Și nici ochelarii de pe ochi!

Problema umană e că avem tendința de a DISTORSIONA, deforma, modela REALITATEA după dorințele, aspirațiile și ILUZIILE noastre interioare!

Întrebarea e dacă aceste tendințe sunt sau nu normale. Sau mai exact, unde este LIMITA lor.

Percepția subiectivă între clinic și sub-clinic

Deformarea puternică a realității intră în sfera clinică, patologică. Fiind semn al unor disfuncții serioase la nivelul gândirii.

Ca exemplu, halucinațiile, delirul, ne indică destul de clar când cineva o ia pe arătură!

Însă nu doar persoanele cu probleme psihiatrice severe au halucinații! Și omul sănătos are tendința, oarecum naturală, de a DEFORMA puțin, puțin, realitatea.

Sau mai degrabă are NEVOIA de a AJUSTA lucruri care nu îi sunt pe plac. De a REFUZA să vadă elemente care îl pot indispune, deprima sau chiar traumatiza!

Percepția subiectivă și nevoia de evadare

În copilărie, folosim deseori poveștile, ficțiunea și imaginația pentru a ne feri de TRAUME. Și ne refugiem în lumea IMAGINARĂ a poveștilor.

În special când REALITATEA este greu de suportat, când adulții care ar trebui să ne protejeze devin ABUZIVI, avem tendința, ca și copii, de a FUGI de lumea prea agresivă.

E un mecanism de APĂRARE sănătos la vârsta copilăriei. Menit să protejeze copilul de traume greu de suportat.

Problema este dacă PĂSTRĂM acest mecanism și la vârsta adultă. Fapt care ne poate face să refuzăm procesul de MATURIZARE EMOȚIONALĂ.

Caz în care există riscul să rămânem BLOCAȚI în lumea viselor și super-eroilor! Refuzând să vedem lumea reală cu greutățile ei. Cu care ne confruntăm zilnic.

Și pe care le putem înfrunta doar ACCEPTÂND existența lor. Și nicidecum nu FUGIND din fața lor!

Percepția subiectivă e minciună auto-servită!

Omul sănătos poate vedea clar realitatea. Însă dacă emoțional e slab, imatur, poate ALEGE să o REFUZE. Mai exact, să o înlocuiască. Să își auto-servească o iluzie. O minciună!

E un mecanism de apărare folosit foarte des! Și care chiar funcționează pe termen scurt și foarte scurt!

Ne ajută să ne mobilizăm în situațiile de criză, să trecem peste șocurile emoționale, și să avem mintea limpede!

Problema este dacă ne încăpățânăm să rămânem blocați acolo. Și să nu mai fim capabili să revenim la realitate!

Sau să refuzăm o realitate incomodă, pentru a putea evada mereu în lumea iluziei!

Percepția subiectivă și rolul meu

Principalul meu rol e să ajut persoana cu care lucrez să ia DECIZII, să facă ALEGERI bune în viața ei. Iar acest PROCES extrem de important are la bază capacitatea de a CUNOAȘTE și a ACCEPTA adevărul.

Odată ancorat în realitate, clientul meu poate VEDEA lucrurile mai clar, și își poate seta OBIECTIVE bine definite!

Practic, ne uităm împreună la un FILM. La un serial. În care clientul e ACTORUL PRINCIPAL. Iar când e alături de mine, devine totodată și SPECTATOR! Stă așezat aproape de mine, și PRIVEȘTE e un ecran imaginar filmul vieții lui!

Plânge uneori, e dezamăgit de personajul principal și de problemele lui.

Iar eu îi reamintesc că SCENARISTUL și REGIZORUL filmului este chiar EL! Sau EA, după caz!

Este momentul TREZIRII. Al ILUMINĂRII!

Abia atunci descoperă posibilitatea PRACTICĂ de a începe să SCHIMBE întreaga acțiune a filmului. Și în special soarta celui din rolul principal.

Aflat acum în mai multe ipostaze: De spectator/privitor, de erou principal și de regizor/scenarist/CREATOR de film.

E momentul în care fiecare realizează că are o PUTERE interioară. Pe care a uitat-o, a neglijat-o sau a ales să o cedeze ALTORA. Din motive irelevante.

Percepția subiectivă și puterea ta interioară

Nu este nimic mai grav, în viziunea mea, pe lumea asta, decât să AI RESURSE valoroase, de excepție, și să fii ÎMPIEDICAT să le și FOLOSEȘTI!

Un sistem democratic tocmai asta face, PERMITE individului să se EXPRIME, să folosească RESURSELE valoroase de care dispune.

La polul opus sunt sistemele TOTALITARE, care ABUZEAZĂ individul, îl OBLIGĂ să tacă, să fie mic, nesemnificativ. Și nu PERMIT acestuia să CREASCĂ, să CREEZE, să își DEZVOLTE potențialul real de care dispune!

Sistemele totalitare nu au nevoie de creatori, ci de SUPUȘI, de sclavi obedienți.

Cele democratice, dimpotrivă, au nevoie de CREATORI, de oameni LIBERI, care construiesc, se dezvoltă și prin asta contribuie la dezvoltarea societății.

Azi, trăim într-un sistem încă AUTORITAR, nedemocratic. Dar care, spre deosebire de precedentul, PERMITE și unele derapaje. Dă voie supușilor săi să se și DEZVOLTE.

Fără să încurajeze acest proces, sau să îl lase la îndemâna oricui.

Însă mai e nevoie de mase ușor de manipulat, de forță de muncă ieftină și necalificată, de piață de desfacere care cumpără orice, de analfabeți funcționali.

Poate că e optim să fie așa. Ești ținut în ignoranță, se profită mult timp de tine și de naivitatea ta, dar ți se oferă și o ȘANSĂ. Una reală!

Să te redescoperi, să crești, să îți schimbi modul de gândire și nivelul de dezvoltare personală.

În ce mă privește, am rolul de CATALIZATOR al acestui proces. Pe care îl pot declanșa sau grăbi, după caz.

Iar menirea mea e să contribui la dezvoltarea societății valorificând o resursă practic inepuizabilă. Prezentă în fiecare din noi în stare LATENTĂ.

Dacă rezonezi cu ceea ce scriu, vei profita de ocazie pentru a CERE o ședință GRATUITĂ, online sau la telefon, înscriindu-te cu un simplu clic aici.