Stilul de atașament este cauza principală a ezitării. A incapacității tale de a acționa. De a ieși din intenție. Și a trece la acțiune concretă.

Încă din primele zile de viață, părinții, fără să vrea, ÎȚI IMPLEMENTEAZĂ stilul de atașament. Care poate fi SIGUR sau evitant, sau anxios.

Dacă mama este receptivă, și răspunde necesităților bebelușului, acesta învață că lumea este un loc sigur. Că poate avea încredere în sprijinul matern. Că e dorit, e iubit, e valoros. Și crește cu aceste CREDINȚE. Dezvoltând stilul de atașament sigur.

Dacă mama este indiferentă, sau respinge copilul, efectul e contrar. Acesta descoperă că lumea e un loc periculos. Că nu e dorit, nici iubit. Și că nu se poate baza prea mult pe sprijinul altora. Astfel, va dezvolta un stil de atașament anxios. Temător, ezitant, nesigur.

Persoanele cu stilul de atașament sigur au o caracteristică de bază. Vor trece la acțiune. Fără să fie sigure de rezultat. Sau să se preocupe de garanții.

Însă cei cărora li s-a imprimat un stil de atașament anxios, nesigur, vor ezita mereu. Se vor teme. Vor căuta garanții. Siguranță. Și vor evita pe cât posibil să își asume riscuri.

De aici rezultă și diferența enormă între cei capabili să treacă la acțiune, și cei care ezită și amână la nesfârșit lucrurile.

Stilul de atașament contează!

Stilul de atașament se poate schimba pe parcursul primilor ani de viață. Sau se poate întări cel deja dobândit. Fiecare experiență contribuie câte puțin la formarea lui. Iar traumele, experiențele negative, evenimentele generatoare de stres, întăresc stilul de atașament anxios.

Abia la vârsta adultă, când se trece la maturizare, omul poate să conștientizeze starea sa. Și stilul de atașament pe care l-a primit în copilărie. Asupra căruia poate să lucreze. Treptat, se pot face progrese. Efortul e mare, susținut, și de durată. Însă merită!

Odată schimbat stilul de atașament anxios, omul se simte ELIBERAT. Dobândește curaj. Și e capabil să treacă la ACȚIUNE. Să redevină el însuși. Și să își trăiască viața așa cum își dorește.

Însă numărul celor care află că stilul de atașament se poate schimba este mic. Suntem dresați să credem în soartă. Și să o atribuim unor factori exteriori. Trăind cu convingerea falsă că depindem în totalitate de alții.

Abia o criză majoră, o suferință insuportabilă, te poate determina să încerci și altceva. Să faci un efort. Să acționezi. Să îți iei în mâini propria soartă. Sau o parte cât mai mare din ea.

Multe nu depind de tine. Dar și ceea ce depinde de tine e lăsat adesea la voia întâmplării. Sau a altor binevoitori.

În lipsa unui sprijin profesional, a unui mentor profesionist, vei rămâne mereu captiv tiparului disfuncțional primit în copilărie. De la părinții care l-au primit la rândul lor. Și vei trăi multă cu impresia că e mai comod așa. Uneori, adevărul e atât de dureros, încât preferăm să îl negăm. Până la o vârstă când apar regretele.

Uneori, în loc de regrete apare nevoia de acțiune. O presiune insuportabilă. Care de fapt e șansa vieții tale. Șansa de a te redescoperi. O vei simți deseori. Însă tocmai stilul de atașament evitant te ajută să o ratezi în mod repetat.

Vezi articolul despre stilul evitant:

INTERESUL POARTĂ FESUL http://invingemstresul.com/more/120

Daca ti-a placut articolul da-i un share!0000