Pe internet veţi găsi mai mult oferte turistice pentru locaţia Sybaris din sudul Italiei şi mult mai puţin (sau deloc) despre povestea ei adevărată…. Aşa că vă reamintesc aici legenda ei şi apoi povestea ei reală.

Sybaris ca legendă antică

Legenda spune că cetatea, locuită de oameni paşnici, era atacată lunar de un monstru care băga spaima în locuitori, le ucidea gărzile şi le răpea o persoană cu care se hrănea.

Până când locuitorii cetăţii au decis, de comun acord, să recurgă la o soluţie tragică. Lunar, trăgeau la sorţi o persoană, o legau şi o depuneau în faţa vizuinii monstrului.

Astfel că acesta nu mai ataca niciodată. Nici măcar nu mai ieşea la lumina zilei! Se mulţumea cu victima legată, pe care o devora confortabil, în vizuina lui.

Astfel trecură anii, şi la tragerea la sorţi participa toată lumea, până şi conducătorul cetăţii personal!

Peste câțiva ani veni rândul la sacrificiu al frumoasei sale fiice, o tânără de o frumuseţe uimitoare! Toată lumea plângea, însă extragerea trebuia respectată! Altfel, furia monstrului s-ar fi dezlănţuit iar!

Sybaris și salvarea cetății

Însă un viteaz, călătorind pe acolo, o întâlni pe fata legată, se îndrăgosti de ea, şi o eliberă! Apoi, cu sabia scoasă, intră în vizuina monstrului să-l înfrunte, hotărât să moară pentru dragostea lui.

Dar monstrul nu îl atacă.

Trecuseră ani întregi de când nu mai văzuse lumina zilei, nu mai luptase, era deja foarte gras, bine hrănit, şi ghearele lui erau capabile doar să sfâşie o pradă legată. Nicidecum să mai iasă la atac.

Pentru voinic, lupta a fost uşoară. L-a învins pe monstru în câteva secunde. Acesta nu a apucat să se ridice de jos, nicidecum să mai şi riposteze.

Apoi, sărbătoriră victoria. Viteazul se căsători cu fata, primi conducerea cetăţii şi domni 7 ani în pace şi voie bună.

Dădură cetăţii numele monstrului, Sybaris, şi chefuiră zi şi noapte.

Sybaris ca stil de viață

An de an, sărbătorile urmau una după alta. Era mâncare din belşug pentru toată lumea, şi vinul curgea în valuri. Nu mai era nevoie nici de armată, nici de gărzi, şi demontară până şi porţile cetăţii.

Străinii care vizitau cetatea erau bineveniţi, şi ospătaţi din belşug, fără să plătească nici un ban. Pacea, bunăstarea şi fericirea domneau peste tot.

Preluând numele monstrului, locuitorii ei au preluat, din nefericire pentru ei, şi ATITUDINEA lui. Au renunţat la efort, şi au dus o viaţă îmbelşugată, plină de huzur. Până la prima luptă…

Sybaris la final devine o ruină

Într-o dimineaţă, după o sărbătoare îmbelșugată care a ţinut toată noaptea, un grup de tâlhari nomazi a atacat cetatea.

Cu săbii, cuţite, furci şi topoare. Lupta a fost scurtă. Nimeni nu a ripostat.

Nu erau gărzi, oamenii erau deja obezi, leneşi şi bine hrăniţi. Băuseră mult vin peste zi, erau obosiţi după chefuri, şi dormeau duşi. Au fost toţi omorâţi în somn. Bărbaţi, femei şi copii, şi-au pierdut viaţa unul câte unul.

Cetatea a fost jefuită, incendiată, şi ruinele ei din sudul Italiei sunt şi azi obiectiv turistic

Text preluat de pe www.personalitatealfa.com

———————————————————————————————————————————

Nu mai scriu azi nimic pe blog. Mă simt de parcă aş scrie pentru ei. Care ei? Pentru ei, cei din cetatea Sybaris.

Păstrez un moment de reculegere în memoria lor, şi a tuturor sybariților din lumea întreagă,

Daca ti-a placut articolul da-i un share!0000