Tu ce notă ai luat la BAC? Dar colegul?
Ce notă ai? De fapt nota nu contează, ci comparaţia dintre tine şi alţii. Frustrările părinţilor, acumulate în timp şi reprimate, ies acum la suprafaţă. Apar cazuri în care nota 9.50 provoacă scandal în familie şi probleme de sănătate părinţilor! Ceva de genul: Cum să ia doar 9.50, când X-ulescu a luat 9.70? Mă faci de râs! Doar ţi-am plătit meditaţii, şi ai luat mai puţin ca X-ulescu?! Cu ce obraz mai pot eu să discut cu subordonaţii mei, ai căror copii au note mai mari decât tine!?
O notă poate face diferenţa dintre succes şi eşec?
Nota e doar o conjunctură, dar importanţa ei capătă proporţii apocaliptice în viziunea părintelui frustrat şi complexat de propria imagine. Imagine de sine negativă, interioară, pe care o repară provizoriu prin surogate exterioare. Iar unul din surogate este trofeul reprezentat de nota pe care odrasla o obţine la bacalaureat sau capacitate. Fie nota e mare, devenind un prilej artifical de laudă, menită să acopere complexele de inferioritate, fie e prea mică, şi iar le dă ocazia să îşi elibereze, sau verse, o parte din frustrările acumulate în capul altora, mai slabi decât ei. Pe care îi învinovăţesc de toate relele din lume. Astfel că adolescentul ajunge să se simtă vinovat de eşecul în echilibrul emoţional al părintelui său!
Inteligenţa emoţională nu e corelată cu nota!
Între notă şi echilibrul emoţional nu există nici o legătură. Nota este echivalentul scorului unei partide de fotbal. Scor uneori irelevant în ce priveşte valoarea reală a echipei. Există echipe puternice care fac un meci lamentabil, care au pur şi simplu ghinion, sau care au jucători valoroşi într-o pasă proastă de moment. Suporterii fideli le acceptă derapajele şi înfrângerile incidentale. Nu şi complexaţii disfuncţionali, care urlă, înjură şi huiduie propriile echipe! De parcă le-ar fi cei mai mari inamici! Dar cei din echipa „favorită” măcar nu le sunt copii!
Nota reflectă şi (dez)echilibrul emoţional!
O notă mai mică arată adesea lipsa unui echilibru emoţional. Ea nu reflectă doar nivelul real de cunoştinţe acumulate de elev, ci scoate la iveală şi nivelul de frustrare acumulat în timp, nemulţumirile, depresiile ascunse şi descurajarea. Cunoştinţele acumulate pot deveni inutile dacă le scade capacitatea de concentrare, armonia interioară, dorinţa de progres şi entuziasmul! Stările conflictuale din familie, nemulţumirile şi frustrările acumlate de părinţi se reflectă şi ele în nota elevului! Lipsa echilibrului emoţional va fi reflectată în scăderea subconştientă a dorinţei de a performa!
Armonia e premiza campionilor
O metaforă explica faptul că la campionatele de top din baschetul profesionist, este suficient să neglijezi modul în care îţi pui ciorapul, ca să pierzi un meci important! O mică jenă, insesizabilă la nivel conştient, provocată de o şosetă incorect purtată, se va transforma, discret, în puncte pierdute! În mod similar, un mediu familial toxic acasă va fi reflectat în zecimi de punct pierdute de elevul incapabil să se concentreze asupra unei sarcini, să se odihnească în mod corespunzător, să se relaxeze când e nevoie şi să performeze în momentele de vârf!
Dezechilibrele emoţionale se autoalimentează
Părintele agresiv, frustrat, nemulţumit, va TRANSMITE, la nivel SUBCONŞTIENT, stările sale negative şi copilului care dă examen. Uneori, acesta reuşeşte să se detaşeze, să se concentreze, să facă performanţă la un nivel destul de apropiat celor echilibraţi. Însă cazurile sunt rare. Măcar câteva zecimi de punct, în cazul fericit, tot vor fi pierdute din cauza oboselii psihice, a neliniştilor, a grijilor inutile şi a fricilor induse de propriii părinţi! Iar efectul final va fi aruncarea responsabilităţii pentru nota „prea mică” tot în cârca persoanei mai vulnerabile, adică a copilului. Rareori un agresor toxic va recunoaşte şi va accepta că are un comportament nepotrivit faţă de cel pe care în sprijină. Sau că meditaţiile nu pot suplini lipsa armoniei sau echilibrului emoţional.




