Te însoţesc pas cu pas, pentru a te învăţa să zbori. Te iau de jos, din starea ta de nemulţumire, supărare sau uneori chiar disperare. Abia ai reuşit să treci peste ruşine, teamă şi frică de gura lumii.

Da, ai apelat la un ajutor extern, şi încă ai un sentiment de jenă. Educaţia ta concurenţială ţi-a spus că totul depinde de tine, şi că nimeni nu te va ajuta. Că toţi sunt împotriva ta, şi că dacă ai nevoie de sprijin, nu te poţi baza pe alţii!

Însă acum ai acceptat că aşa nu se mai poate, că tu nu mai poţi, şi mi-ai solicitat, în sfârşit, după luni sau ani(!) de ezitare, sprijinul profesional.

Primul pas

Ai acceptat o discuţie oferită gratuit şi necondiţionat – clic aici, oricui o cere, şi ai constatat că sunt deschis. Că sunt receptiv la problemele tale, şi că putem coopera.

Începem cu o cunoaştere reciprocă. Pornim, pas cu pas, să reconstruim împreună o viziune nouă asupra vieţii tale. Apoi, treptat, cu mare fineţe, intrăm şi în detalii.

Identificăm stări, situaţii şi persoane care îţi provoacă un anumit grad de disconfort. Empatizez, adică intru în situaţia ta, în problemele tale, în sufletul tău. Se spune că „te conţin”.

Mă identific, pe moment, cu tine, şi mă pun pentru o vreme în pielea şi în situaţia ta. Realizez cât este de incomod, de frustrat, uneori chiar dureros să suport, pentru câteva minute, ceea ce suporţi tu de atâta vreme.

Încep să înţeleg de ce tu nu reuşeşti să mai gestionezi situaţia. Însă eu am o experinţă de viaţă bogată, o pregătire specializată, iar când văd lucrurile din exterior, reuşesc să mă detaşez. Astfel încât să fiu capabil să observ, cu mintea limpede, că există soluţii.

Unele clare, simple, vizibile cu ochiul liber. Dar cele mai multe ascunse, sau are necesită un efort mental intens pentru a fi descoperite.

Va fi alegerea ta dacă vei participa la efortul dezvăluirii, dezvoltării şi construirii lor. Dacă vei alege să te adaptezi, să faci efortul mental necesar ca să priveşti lucrurile din altă perspectivă.

Tot ce e nou pare prea greu la început

Drumul pare la început dificil pentru tine. Este nou, necunoscut, şi asta te sperie. Ai ezitări, şi doreşti uneori să te opreşti. Chiar dacă asta înseamnă să păstrezi suferinţa deja cunoascută. Care pare, la prima vedere, preferabilă noutăţilor necunoscute.

Zona de confort cu care te-ai obişnuit nu se lasă uşor părăsită! Se bazează mult pe conservatorism, şi pe reticenţa ta faţă de orice schimbare. Chiar dacă ştii că e benefică, o schimbare e tot ceva necunoscut.

Tendinţa ta de a evita orice schimbare te ţine în captivitatea unui blocaj mental învechit, plin de prejudecăţi şi concepţii depăşite. Oare ce va zice „lumea” dacă tu te schimbi?

Frica de gura lumii ţi se pare, pe moment, mult mai importantă decât viaţa şi fericirea ta! Aşa te-au dresat în copilărie, şi ai de învins, prin raţiune, acest dresaj iraţional, subconştient, pus pe pilot automat.

Dar odată ce ai făcut primul pas, ai realizat că orice ezitare sau reîntoarcere înseamnă stagnare şi eşec.

Începi să zbori

Discutăm câte o oră în fiecare săptămână. Capacitatea ta de a respecta un orar îmi arată că vrei mai mult de la propria persoană. Şi că ai luat decizia de a creşte.

Vrei să înveţi să zbori la alt nivel. Să treci la altă treaptă de maturizare, de adaptare la un mediu social sau profesional. Care pe zi ce trece devine tot mai toxic.

Capacitatea ta de a-ţi folosi eficient mintea raţională, de a face un efort de gândire suplimentar, de a găsi răgazul necesar dezvoltării, creşte pe zi ce trece. Î

nveţi, treptat, cum să treci peste stările negative, şi cum să le generezi pe cele pozitive. Pentru că ai conştientizat că starea ta de moment este esenţială în procesul de construire a soluţiilor optime pentru viaţa ta.

Şi ai reuşit, prin tehnici simple, dar de efect, să recapeţi controlul propriei tale minţi. Ai înţeles deja cum funţionează creierul tău, şi cum poţi gestiona mai uşor emoţiile tale.

Deja poţi să zbori autonom

Timpul trece, şi pe măsură ce avansăm, personalitatea ta se armonizează cu mediul. Persoanele toxice din jurul tău devin mai transparente.

Deja ai început să înţelegi cauzele comportamentelor lor disfuncţionale. Care acum nu te mai supără. Poate doar îţi provoacă milă.

Important e că ai încetat să te mai sacrifici pentru alţii, şi că nu te mai afaectează atât de mult criticile frustraţilor din jurul tău.

Ai trecut la alt nivel de dezvoltare personală, şi vezi lucrurile din altă perspectivă. Ţi-ai recăpătat gradul necesar de independenţă şi autonomie personală. Acum poţi să zbori şi fără ajutorul meu!

Momentul despărţirii

Vine şi momentul în care ne despărţim. E neplăcut pentru ambele părţi. Pentru tine e frustrant:

“Cum adică, nu vom mai putea vorbi? Mi-ar fi plăcut să rămânem prieteni. Mă cunoşti deja mai bine decât mă ştiu părinţii mei, şi mai bine decât mă cunosc eu însumi, iar acum ne despărţim definitiv? Mi-aş fi dorit să mai vorbim!”

Dar viaţa merge înainte, şi timpul meu e limitat, şi foarte strict programat. Mai am o întreagă „echipă” de crescut, om cu om, unul câte unul. Vin alţii şi alţii la rând…

Au şi ei la fel de multă nevoie de serviciile mele. Iar eu… mă simt ca şi învăţătoarea care a luat copilul de la grădiniţă, şi l-a adus la stadiul de preadolescent, care acum merge la gimnaziu!

L-am văzut crescând, i-am format şi reformat personalitatea! Iar acum pleacă! Ceva de genul: “Eu ţi-am dat aripi, acum poţi să zbori autonom!”

Apare şi în cazul meu “sindromul cuibului gol”. Specific părinţilor, când „copilul” le pleacă la facultate, sau când se căsătoreşte plecând în altă localitate sau în altă ţară.

E deja momentul să înveţe să zboare singur! Şi să-şi creeze propriul drum! Fără să dezvolte o relaţie de dependenţă faţă de părinţi.

Ruptura faţă de familia de bază este o condiţie necesară pentru a fi capabil să creeze în viitor propria viaţă şi propria familie!

Mai am de lucru!

Însă sentimentul acesta nu durează prea mult. Îl trăieşti frecvent, şi te obişnuieşti.  Ai de lucru, şi mai ai de repetat experienţa şi cu muuulte alte persoane. Ai de luat totul de la început, în fiecare caz, asemenea lui Sisif.

Trăiesc într-o ţară care multă lume încă a rămas captivă în tiparul totalitar, al conducerii bazate pe inducerea fricii, pe devalorizarea individului, pe forţă brută, pe competiţie agresivă. Tipar transmis şi generaţiei tinere!

Am de educat, din punct de vedere emoţional, fiecare persoană care vrea să se elibereze de frică, de dresajul social, de neajutorarea învăţată, de tiparele disfuncţionale negativiste.

Am de mers înainte! Vin alţi “studenţi”, şi apar multe alte provocări. Alte probleme de rezolvat, emoţii de gestionat şi soluţii de construit.

Sentimentul că poţi să zbori!

Totuși e bine că există internet şi reţelele de socializare! Iar faptul că mai primesc câte un „Like”, o „distribuire” sau un comentariu inspirat la articole de la foştii „studenţi” îmi confirmă că am făcut treabă bună.

E momentul în care am acel sentiment pe care îl simt instructorii de paraşutism când tu reuşeşti să sari singur din avion, având încredere în tine.

Un fel de „WAW, am reuşit!” Te privesc şi îţi admir sentimentul că reuşeşti să zbori independent!

Daca ti-a placut articolul da-i un share!0000