Negarea realității e de fapt fugă de responsabilitate. Sau incapacitate de a ACCEPTA o realitate neplăcută. Ca urmare a unor TRAUME nevindecate. Și acest mod de gândire devine tipar dezadaptativ. Adică un mod de acțiune disonant, care se vrea a fi autoprotector.

Negarea realității ca mecanism de apărare

Copilul are acest mecanism. Și de câte ori se simte depășit de evenimente, se refugiază în ILUZIE. Fapt care îl ajută să FUGĂ de orice realitate greu de suportat.

Adultul pierde treptat acest mecanism. Dar dacă e imatur, dorește să îl păstreze. Mai ales dacă nu are capacitatea de a suporta greutățile. Și nici de a-și asuma responsabilități specifice vârstei.

Refugiul în iluzie e automat la copil. Dar mai dificil de realizat la adultul conștient. Care minte și se minte pe sine! Iar această minciună se poate ÎNCURAJA prin surogate.

Surogatele respective sunt ÎNLOCUITORI. Care au menirea de a scădea nivelul de LUCIDITATE. Și de a ajuta persoana să intre în diverse ILUZII. Sau realități paralele.

Negarea realității ca mecanism de compensare

În loc să vezi lucrurile așa cum sunt, poți ALEGE să le deformezi. Să te minți că totul e bine, când de fapt nu e! Și ca să poți minți brutal propria ta persoană, e nevoie de efort serios.

Uneori, minciuna plăcută nu ține. Refuzi să o crezi. Că este prea evidentă. Și atunci ALEGI să folosești diverse trucuri. Adică mecanisme de compensare. De înlocuire a REALITĂȚII incomode cu ILUZIA plăcută.

Alcoolul este unul din mecanisme. Îți permite să fugi de realitate. Și să ți se rupă filmul. Ca să poți intra în ILUZIE. Într-o lume în care dificultățile nu se mai văd!

Dar și televizorul e la fel. Filmele te ajută să te refugiezi, temporar, într-o realitate paralelă. În care necazurile dispar. Fiind înlocuite cu o ficțiune.

Negarea realității ca nevoie incontrolabilă

Tuturor ne prinde bine o EVADARE de moment din realitate. Însă problema e atunci când dorim să fim PERMANENT în starea respectivă! Refuzând CONFRUNTAREA cu realitatea neplăcută.

Iar fuga de problemă nu rezolvă problema! Ci dimpotrivă, o AGRAVEAZĂ! Așa că refugiul permanent în altă realitate, virtuală, e un comportament dezadaptativ. Care îți face mult rău!

E ca și cum știi că în iarbă e un șarpe, și tu PRETINZI că acesta nu există! Fiind dispus să calci, desculț, pe iarba respectivă. Susținând că nu ți se poate întâmpla nimic, pentru că tu nu crezi în șarpele respectiv!

Desigur că prudența ar fi fost necesară! Însă ce rost are să mai rezolvi o problemă despre care tu PRETINZI că nu există?

Negarea realității la persoanele grav bolnave psihic!

Persoanele grav bolnave psihic pot ajunge la delir, halucinații și rupere completă de REALITATE. Cu consecințe extrem de serioase asupra integrității lor fizice. Sau a persoanelor din jurul lor!

Soluția în aceste cazuri extreme este internarea forțată și administrarea de somnifere puternice. Pentru a împiedica pacientul să își facă rău. Sau să facă rău altora!

Deși e o măsură dezumanizantă, este acceptată! Se alege răul cel mai mic! E de preferat adesea să IZOLEZI forțat o persoană ca să protejezi familia acestuia!

Negarea realității nu e gândire pozitivă!

Înlocuirea realității obiective cu idei FALS-POZITIVE nu modifică realitatea cu nimic! 

Gândirea pozitivă poate fi doar realistă! Altfel e halucinație și delir! Sau fugă de REALITATE! A se vedea aici și articolul despre: Negarea sau secretele falsei gândiri pozitive

Daca ti-a placut articolul da-i un share!0000