Adaptarea la criză – cea mai mare dificultate din viața ta
Adaptarea la criză face parte din noi. Avem RESURSELE latente pentru asta. Chiar dacă ne place la nebunie CONFORTUL. Am fost construiți ca să putem face față și la greu!
Adaptarea la criză este esențială
Cine refuză adaptarea va fi eliminat. Înlăturat, marginalizat sau chiar eliminat! Natura nu greșește niciodată. Ea decide ce e corect și ce nu. Iar ILUZIA că ne putem împotrivi ei se va risipi va fumul la prima provocare mai serioasă!!
În loc să ne zbatem atât de mult să învingem natura, putem alege altceva. Să trăim în ARMONIE cu ea. Observând ce este necesar și conformându-ne ei.
Desigur că ne vom ușura viața, munca și existența prin tehnologie. Până la un anumit nivel. Însă când depășim limitele, vom SUFERI.
SUFERINȚA nu e ceva rău. Dimpotrivă, e un SEMNAL. Menit să ne atragă ATENȚIA că am sărit calul. Că suntem pe un drum greșit!
Iar când alegem să AUZIM această voce, ne corectăm atitudinea. Și alegem să ne adaptăm la ceea ce vedem! Permițându-ne să simțim calea potrivită!
Adaptarea la criză necesită un efort
Iar setarea noastră zilnică e de ergonomie. Adică de a ECONOMISI efort! E un lucru bun. Cu condiția să nu devină PERMANENT!
Una e să te odihnești, să te relaxezi, și alta e să lenevești permanent. Odihna e bună dacă ALTERNEAZĂ cu munca. Și se păstrează un echilibru între ele.
Dacă te menajezi continuu ajungi să lenevești. Și să scadă capacitatea ta de funcționare. Și potențialul LATENT ajunge să fie UITAT.
Însă dacă te lovești de PROVOCĂRI, te mobilizezi. Și faci EFORTUL de a te CONFRUNTA cu greutățile. Caz în care începi să ai succes. Și să CREȘTI!
Adaptarea la criză e un mecanism natural
Dacă lucrurile merg bine, te vei adapta ușor. Iar dacă merg mai rău, va fi nevoie de MOBILIZAREA ta. Și a potențialului tău latent.
Însă acest potențial al tău e ascuns. El iese la suprafață doar atunci când e necesar. Sau mai exact, când tu CONSIDERI că ai nevoie de el. Și că MERITĂ să faci EFORTURI în acest sens!
Rolul meu e să te ajut în această fază. De trecere de la modulul de liniște și pace, la cel de MOBILIZARE. Fără să fac munca în locul tău, am rolul de CATALIZATOR.
Se vor trezi în tine RESURSELE tale cele mai valoroase. Uitate, neglijate sau ignorate multă vreme. Dar pregătite să iasă la suprafață. Atunci când ȘTII că ai nevoie de ele.
Eu sunt aici (clic aici) să te însoțesc pe acest drum. Deoarece știu că nu-i simplu să scoți din SUBCONȘTIENT aceste puteri ascunse. De care azi s-ar putea să ai mare nevoie!




