Cea mai ciudată poveste din lume am citit-o cândva, în copilărie. Mi s-a părut atunci urâtă, şi lipsită de sens. Nu bănuiam că o voi întâlni aproape zilnic.

Poveste auzită de la persoane diverse, într-o mulţime de variante. Şi că vocaţia mea va deveni schimbarea poveştii.

Azi, ca şi trainer, psiholog, life coach, ascult povestea ta. Şi des, mult prea des, te regăsesc pe tine, într-o formă sau alta, parţial, în povestea aceea din copilărie!

Care atunci mi se părea a fi cea mai ciudată poveste. Lipsită de sens. Şi chiar urâtă! Povestea se numea „Omul care nu avea ce povesti”. Ciudat, nu-i aşa?

Ţi-aş scrie aici despre cea mai ciudată poveste, însă te va plictisi să citeşti prea mult. Ca orice poveste, ea sună bine şi are sens mai profund dacă este ascultată.

Aşa că o vei putea asculta şi sub forma unei poveşti spuse de mine, într-un film pe internet. Dacă vrei să o asculţi, ai link-ul aici:  http://www.youtube.com/watch?v=PJNUhEVPufc

Iar dacă vrei să o citeşti, într-o variantă prescurtată, este aici:

Cea mai ciudată poveste din lume

Un om călătorea. Era iarnă, ningea, şi era frig. Deodată, vede un han în faţa lui. Intră, şi hangiul îl primeşte cu braţele deschise. Îi dă o cameră, îl cazează, şi îi pune pe masă multă mâncare.

Omul se ospătează, se simte bine, şi întreabă cât are de plată. Însă hangiul e un ciudat. Nu vrea să ia bani. Îi spune obiceiul locului. Fiecare călător, în loc de plată, este dator cu o poveste de viaţă. O poveste din viaţa lor. Reală sau imaginară, nu contează!

Însă omul nostru nu se pricepea la poveşti. Nu ştia nici una! Pur şi simplu nu avea ce povesti! Viaţa lui fusese una normală, obişnuită, şi nimic interesant nu era de povestit din ea.

Prin urmare, spre dezamăgirea hangiului, nu poate „plăti” ce i s-a cerut. Şi pleacă în camera lui, să doarmă. Că era foarte obosit.

Pe la miezul nopţii, aude un zgomot. Lampa se aprinde singură în cameră! Omul se ridică speriat. Perna, pe care dormise până atunci, se ridică şi ea, şi îl loveşte puternic în cap, în mod repetat! Manevrată de o forţă invizibilă!

Convins că e ceva necurat la mijloc, omul se îmbracă, şi vrea să plece. Însă obiectele din cameră îl loveau puternic! Cuierul refuză să-i dea paltonul, pe care îl smulse cu mare greutate!

Iar când să iasă, clanţa uşii îl lovi brusc peste mână! În curte, copacii îşi aplecară brusc crengile, să îl biciuiască peste faţă! Până şi poarta refuză să se deschidă, şi a fost nevoie să sară peste ea!

Abia reuşi să scape din acel coşmar! Fugi prin zăpada tot mai mare, până la marginea primului sat.

Acolo, bătu puternic la uşa primei case întâlnite, şi trezi gazda. Un om în vârstă, dar binevoitor şi ospitalier. Căreia îi povesti, dintr-o suflare, toate întâmplările ciudate prin care a trecut. Şi cât de agresat se simţea el.

Apoi, privind mai bine la gazdă, îşi dădu seama că era… chiar hangiul de la han! Care îi zâmbi, şi îi mulţumi pentru povestea ciudată pe care tocmai i-a spus-o!

Era tot ce îşi dorea el, ca plată pentru camera oferită!Apoi îl întrebă dacă n-ar fi fost mai înţelept să îi fi spus o poveste oarecare de la început.

Cea mai ciudată poveste era pentru mine atunci o poveste abstractă. Eram doar un copil. Şi morala era atunci greu de înţeles pentru mine.

Acum, e povestea pe care o aud adesea de la clienţii mei, într-o formă sau alta. Sunt tot mai multe persoane pe care le invit să-mi spună o poveste. O poveste oarecare din viaţa lor. Despre visele şi aspiraţiile lor.

Însă ei nu pot face asta. Nu prea au ce povesti! Și nu au o poveste a vieţii lor! Nu au avut timp să trăiască. Sau dacă au trăit, nu au trăit chiar viaţa lor. Ci viaţa altora. A celor din jurul lor.

Pentru care s-au sacrificat mereu. De aceea nu mai au povestea proprie, a vieţii lor. A viselor lor. A dorinţelor lor. A scopurilor lor.

Însă pot să îmi redea, cu lux de amănunte, cum au fost şi cum sunt mereu agresaţi de alţii! Cum devin mereu, mereu, victimele tuturor ghinioanelor. Şi a tuturor situaţiilor negative pe care le întâlnesc la tot pasul.

Până şi obiectele sunt uneori împotriva lor! Şi asta e tot ce îmi pot ei povesti din propria lor viaţă! Cum se simt agresaţi, loviţi de soartă, şi năpăstuiţi. Cum au preluat rolul de victimă, din care nu mai pot ieşi.

Rolul meu, în această fază, e să le schimb povestea. Sau perspectiva lor asupra ei. Să-i ghidez în direcţia potrivită, şi să le permit să-şi rescrie povestea vieţii lor.

Privind lucrurile în mod diferit. Cu mai multă atenţie. Cu optimism, şi cu mai mult curaj. Să caut, şi să descopăr resursele lor ascunse, care refuză să iasă la iveală. Şi care adesea se fac văzute numai în momentele critice, de criză existenţială majoră.

Odată ieşite la suprafaţă, resursele subconştiente sparg barierele blocajelor mentale, şi eliberează persoana. Care începe să trăiască propria viaţă. Să creeze propria poveste. Izvorâtă din interior. Indiferent de condiţiile grele din exterior.

Soluţiile există, şi sunt la îndemâna oricui. Doar că sunt mascate bine, în mintea subconştientă. E nevoie de un efort pentru a le scoate la iveală. Ca în poveste, uneori e nevoie să sari peste poartă, dacă aceasta refuză să se deschidă.

Nu voi sări eu în locul tău, dar te pot antrena şi mobiliza să sari tu din proprie iniţiativă, atunci când situaţia o cere. Şi vei crea o altă poveste.

Vei realiza că în povestea ta eşti atât actorul, cât şi regizorul. Şi tu decizi ce faci, cine va fi în preajma ta, unde vei merge, cât vei sta, şi cum vei proceda.

Prin simplul fapt că vei face alegerile potrivite. Ale tale. Nu ale altora! E suficient doar să le ceri (cu un simplu click AICI)

Daca ti-a placut articolul da-i un share!0000