Mobilizarea voinței e o artă!
Mobilizarea voinței pentru a trece la acțiune pare dificilă. Mai ales dacă o faci după ureche. Aceasta e o artă care se învață în timp! Nicidecum un efort!
Iar arta constă de fapt în a armoniza motorul minții tale subconștiente, ca să tragă în aceeași direcție cu rațiunea ta! Altfel, există riscul să lupți chiar tu împotriva… ta!
Avem două creiere!
Creierul rațional e cel care înțelege ceea ce dorești să faci. Însă cel emoțional e cel care deja știe dacă ceea ce vrei să faci e benefic pentru tine!
Orice lucru care te obosește, îți consumă energia sau îți pune în pericol sănătatea va fi RESPINS, subtil, de creierul emoțional, subconștient!
Însă majoritatea oamenilor uită că deciziile noastre au un mare procent de încărcătură EMOȚIONALĂ! Astfel că și efortul lor de a se înțelege pe ei înșiși la nivel emoțional este complet neglijat!
Dialogul interior și mobilizarea voinței
Noi comunicăm cu propria persoană. Vorbim cu noi înșine, și e normal să avem acest dialog interior. Pe de o parte, punem RAȚIUNEA. Adică argumentele de ordin logic.
Pe de alta, sunt EMOȚIILE. Adică ceea ce SIMȚIM. Mai exact, STĂRILE pe care o anumită acțiune ni le poate genera.
Iar subconștientul nostru este preocupat în a păstra, în mod automat, STAREA de echilibru. Orice mobilizare a voinței de natură să producă dezechilibre este sabotată la nivel subconștient!
Câteva elemente subconștiente
Mobilizarea voinței în sport necesită efort, autodepășire și o mare doză de energie. La nivel rațional, sportivul are ca scop victoria. O cupă, un loc pe podium, sau chiar reprezentarea țării la o mare competiție!
Însă la nivel emoțional, excesele de orice fel tind să fie OPRITE din start de către subconștient!
O probă de rezistență extremă va epuiza organismul, sportivul va avea dureri musculare și articulare, și tendința naturală de EVITARE A DURERII va fi adesea puternică!
Persoanele pentru care evitarea durerii e o prioritate nu vor avea șanse în competițiile sportive!
Pe de altă parte, dorința de victorie, având la bază CĂUTAREA PLĂCERII, până la nivelul la care aceasta devine o obsesie, va fi motorul EMOȚIONAL care va permite minții subconștiente să dea undă verde oricărui efort fizic!
Mobilizarea voinței prin definirea clară a scopurilor
Dacă la nivel rațional orice persoană își stabilește scopurile și obiectivele, la nivel emoțional lipsește adesea CLARITATEA. Un scop neclar, ambiguu, insuficient de bine definit, va da peste cap motorul emoțional care asigură succesul.
Degeaba ne mobilizăm la nivel rațional, dacă EMOȚIILE sunt împotriva durerii generate de unele SCOPURI neclare!
Doar un grad mai ridicat de definire și clarificare al scopurilor poate determina creierul emoțional să PARTICIPE ACTIV la mobilizarea voinței tale în direcția potrivită.
Sau mai exact, la armonizarea minții subconștiente cu dorințele raționale.
Mobilizarea voinței și antrenorul
Rolul principal al unui antrenor, fie în sport, fie în viață, fie în afaceri, este în primul rând să ajute fiecare persoană să-și clarifice scopurile.
Odată definite clar, și acceptate, acestea pot fi atinse mult mai ușor. Sau, după caz, pot fi respinse, redefinite sau armonizate cu mintea subconștientă!
Iar ARMONIZAREA balanței dintre mintea RAȚIONALĂ, logică, și cea EMOȚIONALĂ, subconștientă, este secretul care aduce succesul în orice domeniu. Indiferent că vorbim de sport, relații interumane, sau afaceri!
Cum aleg să mă antrenez practic pentru mobilizarea voinței?
Armonia interioară și modul de obținere al ei sunt procese complexe. Metodele diferă de la om la om, tehnicile care funcționează la o persoană pot fi inutile la altă persoană, iar ceea ce merge acum, mâine poate să nu meargă.
Lucrurile se schimbă rapid, conjunctura la fel! Din acest motiv nu există SOLUȚII fixe, universal valabile, descrise în cărți! Ci doar un PROCES INDIVIDUAL, unic și personalizat.
Pe care tu ALEGI, la un moment dat, să îl parcurgi singur, în interior. Dar niciodată de unul singur! Te va însoți un om, ca model de viață: un amic, o rudă, un antrenor, un mentor, un life coach.
Dacă ai inspirația să alegi persoana care ți se potrivește ție, vei reuși tot ce îți propui! (clic AICI)




