Cum poți tu să schimbi lumea?
Lumea e așa cum e. Nici bună, nici rea. Însă dacă tu o percepi a fi defectă, problema ar putea fi la tine! Planeta există de miliarde de ani, iar omenirea de zeci de mii de ani. Mecanismele de autoreglare existente au făcut posibil ca tu să te bucuri azi de confort maxim. Iar dacă ești în continuare plin de frustrări, este pentru că TU nu ai reușit să te adaptezi realității. Dorința ta fierbinte de a schimba lumea, sistemul și tot ce nu poți controla vine de fapt în mare măsură din PERCEPȚIA ta asupra realității lumii înconjurătoare. Percepție a ta proprie, subiectivă, deseori eronată parțial. Alteori complet distorsionată.
Lumea e un sistem, iar tu o parte din el
Incapacitatea ta de a te adapta unui sistem nu e neapărat rea. Dimpotrivă, e posibil să fii acel element dispus să regleze, să îmbunătățească și să optimizeze unele procese. Întrebarea este dacă înclinația ta e orientată spre A CONSTRUI, A CREA, A DESCOPERI lucruri noi, sau doar spre a CONTESTA vehement ordinea actuală. Critici de profesie sunt cu duiumul, însă tocmai radicalismul lor îi blochează în starea de NEGARE. Stare în care le va fi imposibil să fie creatori, să progreseze, să descopere căi eficiente de a schimba lucrurile în bine!
Lumea și modul tău de adaptare la ea
Dacă alegi varianta constructivă, poți să IGNORI măcar temporar tumultul, deficiențele sistemelor, problemele naționale și mondiale. Pentru a fi capabil să te FOCALIZEZI asupra lucrurilor mărunte, dar importante din VIAȚA TA! Astfel, poți deveni creator, deschizător de drumuri. Chiar dacă o faci mai întâi la nivel redus, fără impact imediat sau foarte vizibil asupra lumii, națiunii sau măcar localității în care locuiești. Este singura rețetă care funcționează! În loc să contești sau să dărâmi, poți alege să construiești lumea ta!
Lumea și inadaptații ei
Poți alege ușor calea întunecată. Chiar și dacă realizezi că ea nu-ți folosește. Începi să contești sisteme, să exprimi zgomotos propriile frustrări, să te focalizezi pe nereușite, pe sistem, pe probleme. Fapt care te face să rămâi blocat acolo! Capacitatea ta de a IGNORA, temporar, problemele, și a te FOCALIZA cu maximă concentrare pe bucățica ta de lume, pe creație, pe GĂSIREA SOLUȚIILOR potrivite la nivel micro, face diferența! Poți contesta un sistem, îl poți lovi, sau chiar dărâma, însă focalizarea ta pe PROBLEME te va împiedica să progresezi! Capacitatea ta de a lua DECIZII bune, de a face ALEGERI inspirate, ține tocmai de abilitatea ta de a te orienta spre găsirea unor SOLUȚII. Fără a tinde spre a rămâne blocat în probleme.
Lumea exterioară și lumea ta interioară
Lumea exterioară are mai multe fețe. Tu alegi pe care din ele vrei să o vezi. Iar în funcție de focalizarea ta, vei percepe lumea ta interioară! Care este de fapt oglindirea unei mici fracțiuni dintr-un întreg. Iar dacă această fracțiune este negativă, urâtă sau agresivă, este doar o PERCEPȚIE a ta. Una subiectivă, personală, aleasă de tine inconștient. Este ceea ce ai ALES să vezi tu, din întreg mozaicul. Lumea exterioară nu e nici bună, nici rea. Ci este un amestec uriaș, o dualitate, cu două fețe ale aceleiași monede! Iar dacă tu o vezi exclusiv pe cea negativă, problema e în INTERIORUL TĂU!
Schimbă-te pe tine și vei schimba lumea
Sau măcar percepția ta asupra ei! Odată modificată PERCEPȚIA ta subiectivă, vei schimba, automat, și modul tău de funcționare. Departe de mine gândul să îți spun să gândești pozitiv. Avem studii care arată clar că 75% din gândurile noastre sunt oricum negative! Însă te avertizez că e important să fii creativ, constructiv, și eficient în modul în care alegi să MODELEZI lumea ta interioară.
Acceptând lumea așa cum e ea, cu calitățile și defectele ei, începi să funcționezi la alt nivel. Să găsești acel ECHILIBRU sufletesc, indiferent de condițiile exterioare, de partidul aflat, temporar, la putere, și de corupții reali sau fabricați al căror impact asupra ta este PERCEPUT ca inexistent, sau catastrofal. În funcție de postul TV căruia îi permiți să te manipuleze în interesul unor păpușari pricepuți.
Fii chiar tu schimbarea pe care o vrei în lume
Dacă vrei neapărat să schimbi lumea, poți începe cu tine. Focalizarea ta pe lucrurile pe care TU LE POȚI CONTROLA, poate înlocui cu succes pierderea ta de energie orientată pe lucrurile pe care NU LE POȚI CONTROLA. E de preferat să îmbunătățești un lucru mărunt, modificabil, din VIAȚA TA, decât să contești vehement sisteme uriașe, pe care oricum nu le înțelegi, nu le influențezi, și care au nevoie de tine doar pe post de cobai servil sau consumator compulsiv.
Cu alte cuvinte, antrenează-te SĂ IGNORI ce nu poți controla, și să te FOCALIZEZI pe viața ta, cariera ta, echilibrul tău și starea ta de bine! Cu asta mă ocup, să-ți reamintesc cine ești și ce rol ai pentru propria ta viață. Mai ales în momentele în care ai tendința să joci ca actor neplătit în piesa altora. Când dai semne de trezire, și DOREȘTI o schimbare reală, mă găsești AICI, la un clic distanță.




