Ieşirea din iluzie înseamnă evadarea din captivitate. Dintr-o lume falsă. Din acel sistem de valori destul de îndepărtat de realitatea obiectivă.

O lume în care orice fiinţă umană se naşte şi creşte. La maturitate urmând să se elibereze măcar treptat de ea.

Însă puţini sunt cei care acceptă să se maturizeze. Le place maya, le place iluzia. S-au obişnuit cu ea în copilărie.

Iar acum le e prea greu să iasă. Să o spulbere, alegând să trăiască într-o realitate inconfortabilă.

Ieşirea din iluzie sau blocarea în ea?

Televizorul şi popularitatea lui arată dorinţa noastră e evadare din realitate. Nevoia de ficţiune, de iluzie.

Orice om sănătos are nevoie de câteva ore de evadare. De clipe de vis cu ochii deschişi.

Problema este dacă alege să rămână blocat permanent, sau aproape continuu, în iluzie.

Dacă începe să mintă, să fabuleze şi să fugă de realitate. Mai ales dacă se minte pe sine. Sau alege ancorarea în realitatea incomodă?

Câţi aleg trezirea?

Captivitatea în maya e atât de dulce, încât alegem să o căutăm. Să stăm prostiţi, ore în şir, în faţa TV-ului. Sau să consumăm substanţe care să ne scufunde în starea de vis.

Alcoolul este unul din surogatele care adorm vigilenţa. Care te fac să uiţi, pe moment, o realitate dificil de suportat.

Un alt mod de EVADARE din realitate. De refugiu într-o lume a copilăriei, în iluzie. De fapt, nu evadarea e problema, ci nevoia de persistenţă în ea.

Comportamentul dependent

Arată o imaturitate interioară. O stagnare în lumea copilăriei, sau un refuz al maturizării.

Sau o frică de realitate, dublată de tendinţa de a fugi de ea cât mai frecvent. Însoţită de o nevoie atât de puternică de ascundere, de negare a realităţii, încât orice compromis pare acceptabil dacă serveşte acestui scop.

Iar menţinerea în iluzie costă enorm. Când realitatea dură e evidentă, refugiul în iluzie e tot mai dificil. Necesită surogate.

Alcool, droguri, medicamente, jocuri de noroc, senzaţii tari. Menite să focuseze mintea spre orice altceva decât realitatea.

Ieşirea din iluzie doare?

La început, poate să doară. Este un sentiment diferit de ceea ce ştiai. Este o provocare să priveşti realitatea.

Mai ales dacă o şi ACCEPŢI, aşa cum este ea. Mai mult, o recunoşti. Alegi ADEVĂRUL INCOMOD, unei iluzii oarecum acceptabile. Iar renunţarea la iluzie generează frici majore.

Dacă realitatea e prea greu de înfruntat? Dacă adevărul e prea dur? Ce va spune lumea despre mine dacă renunţ la masca mea socială? Dar dacă vede adevărata mea faţă? Poate sinceritatea mea deranjează, sau îmi face rău!

Ieşirea din iluzie necesită efort!

Iar un efort necesită pregătire în acest sens. Antrenament şi determinare, nu doar stagnare în iluzie!

Progrese mici, dar ferme, în locul zonei de confort. Curaj pentru a sparge gheaţa, în locul temerilor adesea nejustificate.

Puţini acceptă să mai schimbe ceva. Justifică stagnarea lor prin argumente copilăreşti.

Evită progresul, succesul şi mersul înainte prin tertipuri. Autominţirea fiind la ordinea zilei.

Iar fuga de responsabilitate fiind sport naţional.

Suferinţa face diferenţa!

Adesea, nivelul insuportabil al suferinţei te determină să spargi gheaţa. Să VREI să ALEGI schimbarea ta.

Rareori realizezi că eşti un caz fericit. Unul obligat, presat şi ghidat spre progres.

Este chestie de timp să faci pasul potrivit pentru ieşirea din iluzie. Îl vei face când procesul de pregătire va fi încheiat.

Uneori, când criza vârstei mijlocii îţi va arăta că mergi pe un drum greşit.

Schimbarea direcţiei fiind soluţia potrivită ţie (click aici). Singura care îţi mai poate garanta rezultate.

Daca ti-a placut articolul da-i un share!0000