DEVINO CONȘTIENT DE VALOAREA TA!
Oprește DEVALORIZAREA și AUTOSABOTAREA propriei persoane !

Percepția TA asupra potențialului tău real este adesea DISTORSIONATĂ !
Doar o percepție POZITIVĂ asupra ta iți va putea crea ATITUDINEA necesara atingerii succesului !
Permite-mi să-ți explic CUM poți să-ți schimbi ușor și repede viziunea asupra vieții tale !
Înscrie-te pentru o discuție ONLINE pe care ți-o ofer GRATUIT !
Nume
E-mail
Telefon
completați toate câmpurile...


Pagina mea de Facebook

Procesul psihoterapeutic ar putea fi demedicalizat!

Procesul psihoterapeutic

Procesul psihoterapeutic ar putea fi demedicalizat!

Procesul psihoterapeutic este o artă. O declanșare a autovindecării naturale de care dispunem. Sau o trăsătură a clientului, care activează resursele sale latente. Un proces care provine din interior, de la client, nu din exterior, de la psihoterapeut! Însă oamenii nu cunosc asta. Nu se cunosc pe ei înșiși, și nici capacitățile LATENTE de care deja dispun!

Cum arată azi medicina?

Medicina occidentală consideră pacientul un subiect asupra căruia se intervine. Fie chirurgical, fie chimizat, cu medicamente. Pacientul stă, pasiv, și AȘTEAPTĂ ca medicul să îl trateze. Să îi pună diagnosticul pe baza unor investigații, și să-i recomande medicația potrivită. Pe care el, pacientul, o va accepta necondiționat!

Abia acum, de vreo 2-3 ani, pacientul a început să aibă dreptul de a fi INFORMAT cu privire la tratament! Dar și OBLIGAT să semneze o hârtie prin care disculpă medicul de eventuale erori sau culpe medicale care îl pot distruge. Și asta în condițiile în care a treia cauză a mortalității, după infarct și accidente vasculare, este culpa medicală! Fapt recunoscut, și demonstrat statistic în SUA, dar ascuns sub covor în Europa.

Deoarece afacerile cu medicamente, adesea prescrise abuziv, înfloresc! La fel, excesul de analize inutile e pe val, ca un mecanism de compensare la capacitatea tot mai redusă a medicului de a pune diagnosticul corect, pe baza experienței sale și a personalizării actului medical. Dar actualmente medicina de masă tratează BOLI, nu pacienți! Și se generalizează, standardizează unele protocoale, conform unei boli îi corespunde o schemă de tratament! Axat mai mult pe SIMPTOM și atenuarea lui, și nu atât pe descoperirea CAUZELOR. Neglijându-se tot mai mult individul, personalitatea lui și particularitățile sale individuale! Specific societății industriale, sau ingineriei, se face muncă în serie, pentru a acoperi nevoile tot mai crescute ale pacienților, în condițiile unui deficit de bani, aparatură, paturi de spital și medici specialiști.

Cum funcționează psihoterapia?

Procesul psihoterapeutic se află exact la polul opus! În centrul său se află CLIENTUL (ar fi greșit să fie numit tot pacient!). Iar observarea, investigarea, cunoașterea CAUZELOR care provoacă SIMPTOME este soluția optimă! Investigații pe zeci de mii de cazuri, din toată lumea dezvoltată, arată statistici conform cărora METODA terapeutică optimă nu există! Din sutele de școli de psihoterapie, fiecare cu metode diferite, nici una nu a dovedit vreo superioritate statistică în REZULTATE în fața alteia! Prin urmare, nu metoda, protocolul, tehnica sau școala contează! Ci PERSONALIZAREA, adaptarea la client, la situația specifică a acestuia. Aici face diferența între succes și eșec!

Abilitatea unui psihoterapeut de a empatiza, de a simți nevoile clientului, de a-l determina să coopereze, să se implice în propriul său proces de AUTOVINDECARE poate face diferența! La fel, calitățile UMANE ale profesionistului sunt mult mai importante decât diplomele, studiile sau numărul de ore de curs! Implicarea și dorința acestuia de a ajuta stau la baza procesului terapeutic!

Procesul psihoterapeutic vine de la medici?

În ciuda faptului că tot mai mulți medici psihiatri fac formări în psihoterapie, succesele vin din altă zonă. Cei mai performanți psihoterapeuți vin din zona asistenței sociale, a învățământului, a scriitorilor, artiștilor sau preoților! Oamenii cu VOCAȚIE UMANISTĂ sunt pe val. În timp ce persoanele bazate pe VOCAȚIA lor ȘTIINȚIFICĂ își maschează nereușitele profesionale sublimându-le sub forma unei cariere didactice, dublate de obținerea unor diplome de masterat sau doctorat. Diplome care le ridică doar nivelul de cunoaștere științifică! Dar nu și numărul de REZULTATE de succes în activitatea PRACTICĂ. Adică în lucrul direct cu clienții!

Statistic, s-a măsurat rata de succes pe zeci de mii de cazuri, și sunt dovezi clare că în procesul psihoterapeutic nu există vreo legătură între calificare, numărul anilor de studiu și rata de succes! Ba mai mult, s-a dovedit că adesea unii studenți la psihologie pasionați obțin în LUCRUL CU CLIENȚII REZULTATE superioare doctorilor în psihologie cu zeci de ani de experiență în spate!

Mai mult, se constată că persoane fără pregătire reală în psihologie, care practică diverse terapii nerecunoscute, sau chiar fictive, sau folosesc metode nerecunoscute științific, cum ar fi numerologia, astrologia, chiromanția sau terapia cu îngeri, obțin în practică REZULTATE bunicele! Comparabile cu ale psihoterapeuților cu experiență!

Procesul psihoterapeutic depinde de factori detectabili?

Unii factori care fac diferența sunt ascunși. Unii invocă natura divină, conectarea cu SURSA, cu divinitatea, cu copilul interior, cu sinele. Alții spun că factori vizibili, dar greu de cuantificat, cum ar fi personalitatea terapeutului, grija lui față de client, relația terapeutică bună cu acesta, implicarea și efortul echipei terapeut-client pot aduce REZULTATELE dorite.

Cercetările de ultimă oră aduc mai multă lumină, clarificând unii factori care, ÎMPREUNĂ, constituie acel PACHET care determină REZULTATELE.

Cert este că doar COMBINAȚIA dintre cei 4-5 factori-cheie poate aduce REZULTATE mult peste media statistică! Iar neglijarea unuia din ei, concentrarea excesivă doar pe unul din ei, poate aduce eșecul în procesul psihoterapeutic!

Procesul psihoterapeutic poate fi comparat cu bucătăria?

Chiar dacă nu e o minune, procesul psihoterapeutic pare mai degrabă o magie. Aș îndrăzni să afirm că e mult mai complicat ca la bucătărie! Unde toți cunosc REȚETA teoretică, însă ARTA e să amesteci FIECARE ingredient, pe rând, la TIMPUL potrivit, în DOZA potrivită. Aceeași rețetă, cu exact aceleași ingrediente, poate da rezultate catastrofale în mâna unui bucătar neatent! Indiferent cât de școlit sau experimentat e bucătarul, dacă e NEATENT o singură dată, poate compromite urât întreaga rețetă, printr-o singură eroare!

Interesant e că nici pentru bucătărie nu a făcut cineva o statistică a METODELOR care fac diferența dintre un bucătar de elită și unul mediocru! Ceea ce știm e că putem GUSTA mâncarea preparată de ambii, și putem EVALUA doar REZULTATELE lor. Fără a fi capabili să EXPLICĂM, destul de clar, în ce constă DIFERENȚA!

Există chimiști, cu aparatură modernă, care pot evalua organoleptic, pot analiza compoziția hranei, cantitatea de sare, zahăr sau grăsimi din aceasta. Însă nici unul din acești experți în chimie alimentară nu a reușit până azi să devină expert în bucătărie doar pe baza acestor măsurători incredibil de exacte!

Procesul psihoterapeutic și ingredientele sale

Degeaba v-aș descrie aici ingredientele cheie din procesul psihoterapeutic. Ele nu au nici o valoare luate separat! Și nici administrate în bloc! E o artă, o magie sau noroc chior să le poți administra PE RÂND, exact în DOZA potrivită, și exact la MOMENTUL potrivit!

Și aici nu mai este loc de teorie. Ci e vorba de HAR. De TALENT în comunicare, de EMPATIE, de capacitatea ta de A FI ATENT, și de a ACȚIONA ferm, hotărât, la timpul potrivit, cu TEHNICA potrivită!

Rețeta, aici, pur și simplu NU EXISTĂ! Toate școlile de psihoterapie, fără excepție, VÂND ILUZII celor care speră că vor dobândi acolo măcar unul din INGREDIENTELE miraculoase care îi vor transforma din psihologi obișnuiți în oameni cu HAR!

Procesul psihoterapeutic necesită persoane cu har!

Puțini formatori din școlile de psihoterapie au curajul să recunoască public că: PSIHOTERAPEUT te naști, nu devii! Dacă ai talent, ai har, ți-ai dezvoltat, în timp, abilitățile necesare, și muncești PERMANENT la activarea acestora, există mari șanse să poți deveni EFICIENT. Adică să obții REZULTATE în lucrul cu oamenii. Să ai CLIENȚI care cresc, se dezvoltă, fac progrese vizibile în timp relativ scurt!

Din acest motiv majoritatea celor care ALEG să urmeze procesul psihoterapeutic înregistrează eșecuri și dezamăgiri! Pur și simplu au cele mai mari șanse să nu întâlnească persoana potrivită de la început! După care șansele să se DESCURAJEZE după un eșec CRESC! Astfel că li se taie din start ȘANSA de a mai avea ENERGIA să caute în continuare! Și numai cine știe cum să CAUTE, și nu se descurajează în procesul de CĂUTARE, va găsi omul potrivit!

Procesul psihoterapeutic este adesea excesiv medicalizat

Medicalizarea duce la ELIMINAREA șanselor pacientului de a găsi omul potrivit. Unul din ingredientele de bază care fac procesul psihoterapeutic funcțional este premiza de a porni de la un nivel de EGALITATE cu terapeutul. Doar așa se poate forma O ECHIPĂ autentică. Aptă să COOPEREZE în vederea atingerii unor scopuri clare și bine definite.

Orice tentativă de MEDICALIZARE duce la INEGALITATE. La situarea medicului sau terapeutului pe o poziție de SUPERIORITATE față de client. De devalorizarea sa ca PERSOANĂ și aruncarea sa în postura de PACIENT, de DEPENDENT de un om și de un SISTEM.

BLOCAREA ingredientului-cheie din procesul psihoterapeutic, numit și ALIANȚA TERAPEUTICĂ, duce, invariabil, la EȘECUL oricărei terapii. Indiferent de metoda, școala sau tehnica folosită. Și la apariția a ceea ce psihologia numește REZISTENȚĂ. O OPOZIȚIE subconștientă  a clientului, devenit involuntar pacient, față de procesul psihoterapeutic!

Procesul psihoterapeutic și rezistența

Dacă psihologia descrie REZISTENȚA ca pe un simptom des întâlnit în cabinet, în școlile moderne de psihoterapie existența ei indică premiza unui eșec clar. Dacă apare REZISTENȚA, dispare de fapt unul din cele mai importante ingrediente-cheie din procesul psihoterapeutic! Este vorba de ALIANȚA TERAPEUTICĂ! Adică de acea comuniune dintre psihoterapeut și clientul său, bazată pe EGALITATE, respect reciproc în ÎNCREDERE reciprocă! Fără de care procesul psihoterapeutic nu funcționează!

Din acest motiv, 70% din cei care solicită să înceapă procesul psihoterapeutic îl abandonează după PRIMA ȘEDINȚĂ! Tot din acest motiv, eu ofer o ședință gratuită fiecărei persoane care o cere (cu un simplu clic aici). Și ALEG să lucrez doar cu 20-30% din persoanele care beneficiază de aceasta!

 

Daca ti-a placut articolul da-i un share!Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on Twitter0Pin on Pinterest0

Rezonezi cu ceea ce scriu?

Te pot ajuta să te transformi din „omul care urmează părerile altora” în „omul cu încredere în forțele proprii care și-a găsit propria intuiție interioară.”

Înscrie-te la o ședință gratuită cu mine și hai în grupul oamenilor care au preluat controlul propriei vieți!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *